19 martie 2024

Contact us

APA – expozitie Forona in Piata Sfatului

 APA – expozitie Forona in Piata Sfatului
„Forona – Organizația Fotografilor de Natură din România vă invită la o nouă expoziție în aer liber, desfășurată în cadrul Alpin Film Festival. Din 28 februarie și până pe 13 martie puteți descoperi, în Piața Sfatului din Brașov, povestea apei, imaginată de 14 fotografi de natură.
Lichidul ce stă la baza vieții este prezentat în cadrul expoziției în toate formele lui, de la mări și oceane la râuri și cascade, de la delicați fulgi de nea și până la puternici ghețari, expozanții oferind și o incursiune în lumea viețuitoarelor care depind de zonele umede ale planetei.
Vă propunem o călătorie pe cinci continente, în încercarea de a înțelege importanța apei și valoarea incontestabilă pe care acest lichid uimitor o are în susținerea vieții,” se precizează pe pagina comunitatefoto.ro .
”Am simțit de mult nevoia organizării într-o asociație, însă eram conștient că un astfel de demers este de durată. Acum, după mai bine de trei ani de la primele discuții, iată că avem și noi o organizație care să ne reprezinte, care să ajute la dezvoltarea acestui domeniu și care să îi ajute pe cei aflați la început de drum să înțeleagă mai bine ce este fotografia de natură și ce înseamnă o conduită etică. Am strâns în această organizație fotografi care se remarcă în primul rând prin pasiunea și dedicația de care dau dovadă și ne dorim ca pe viitor numărul nostru să devină cât mai mare.” – Dan Dinu (via: forona.ro)
Fotografii care expun sunt: Alexandru Preoteasa, Simon Bela Attila, Costas Dumitrescu, Dorin Bofan, Dan Dinu, Florentina Tîlvîc, Helmut Ignat, Horia Bogdan, Remus Munteanu, Șerban Sîmbotelecan, Theodor Alexandru Dinulescu, Vlad Popescu, Zoltán Nagy și Zsolt Andras Szabo.
Expoziția este constituită din 40 de imagini de mari dimensiuni (100×70 cm), montate pe panouri speciale, iluminate noaptea.
Expoziție: 28 februarie – 13 martie 2018
Venisaj: 28 februarie ora 17:00
Locație: Piața Sfatului, Brașov
Sponsor: Nikon
Parteneri: Primăria Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Agenția Metropolitană Brașov.
Afisul a fost preluat de pa pagina comunitatefoto.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.