Toate articolele scrise de Iulia Ruginosu

ploua-2

Plouă…

Și plouă din nou, da, din nou nu din vechi… plouă peste iarbă cu miros de nou, plouă peste pământ cu frunze noi, plouă peste tot cu stropișori noi dar peste mine plouă cu binecuvântări noi, plouă cu iubire… Nu pot spune că iubirea e veche sau nouă dar pot spune ca e copleșitoare! Doamne ce mare binecuvântare să plouă peste mine cu iubire! Ce ploaie bogată trebuie să trimiți tu, ce bogată trebuie sa fie toamna cu iubirea ta…

Și plouă afară cu picuri reci dar în mine plouă cu lacrimi calde! Ploaia vine cu tristețe dar în mine ajunge bucuria de la tine. Ce bine ar fi dacă toți oamenii de pe pământ ar fi câte un TU!! Un TU la fel de iubitor, de zâmbăreț, de educat… TU iți faci atâtea griji pentru nesimțirea lor dar ei nu își fac nicio grijă pentru îngrijorarea ta… Mă bucur că plouă din nou, poate așa se mai purifică lumea…

Ce bine ar fi ca atunci când plouă din nou, să devenim și noi mai Noi… Dar vezi tu, noi fugim de ploaie, avem impresia că ne topește, de aceea florile, iarba, frunzele sunt atât de curate! Vezi ce mare diferență… noi ne întristam când ploua… florile se bucură! Cum ar fi oare să fim cu toții flori… ce frumos ar fi!!! Câtă bucurie atunci când ploua!!! Dar iți dai seama dacă am fi cu toții Oameni, câtă iubire ar fi?

Și plouă din nou cu speranța ca lucrurile normale să fie privite așa cum sunt iar cele anormale să fie văzute așa cum sunt… Și plouă din nou cu încrederea că nu ne vom mai speria de o ploaie normală care poartă cu ea iubirea curată!

Credit foto: Iulia Ruginosu

Iulia_160706_2

Dacă îți dau, tu ce-mi dai?

Dacă îți dau un zâmbet, tu ce-mi dai?

Nu vreau palate, aș vrea doar să-mi răspunzi tot cu un zâmbet. Unii mi-au răspuns cu un zâmbet robotizat dar de la tine vreau un zâmbet simplu. Alții mi-au dăruit un zâmbet artificial însă eu am nevoie de un zâmbet adevarat, nu-i așa ca tu ești acela care mi-l oferă?

Dacă îți dau o strângere de mână, tu ce-mi dai?

Nu vreau diamante, ci doar să-mi strângi și tu mâna. Unii mi-au strâns-o cu forța urii dar tu strânge-mi mana cu forța iubirii. Alții mi-au strâns mâna cu indiferență dar tu strânge-o cu grijă!

Dacă îți dau îmbrățișarea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau coroane regale, aș vrea doar îmbrățișarea ta. Unii mi-au dat o îmbrățișare seaca, de la tine vreau o îmbrățișare consistentă. Alții mi-au dat o îmbrățișare rece însă tu îmbrățișează-mă cu caldură.

Dacă îți dau încrederea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau aur, ci doar încrederea ta. Unii doar mi-au inspirat încredere, tu vreau să mi-o dăruiești. Alții mi-au dăruit încredere și după mi-au luat-o, nu-i așa că tu nu mi-o vei lua?

Dacă îți dau iubirea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau nici palate, nici diamante, nici coroane regale și nici aur. Aș vrea doar iubirea ta. Unii mi-au dăruit o iubire trecătoare, a ta vreau să fie veșnică. Alții mi-au dăruit iubirea din interes dar iubirea ta să fie dezinteresată. Mulți m-au iubit doar pentru ceea ce au vrut ei să fiu însă tu iubește-mă doar pentru ceea ce sunt eu. Puțini m-au iubit necondiționat și tu știi că faci parte din ei!

Dacă îți dau viața mea, tu să nu-mi dai nimic pentru că ți-am cerut deja prea multe!

Credit foto: Iulia Ruginosu

pictura

De vorbă cu un înger

 

− Ridică-te copile! De ce stai acolo?

− Mama?!!

− Nu sunt eu mama ta.

− Atunci, cine ești?

− Îngerul tău.

− Dar îngerul meu nu este mama?

− Este îngerul de pe pământ.

− Tu nu ești de pe pământ? Există mai mulți îngeri?

− RIDICĂ-TE copile și-ți voi spune mai multe despre îngeri!

− Nu pot să mă ridic.

− De ce nu te poți ridica?

− Pentru că sub piatra aceasta locuiește mama iar dacă mă ridic o să-i fie frig.

− Dar afară e cald, nu o să-i fie frig!

− Eu știu ca îi este frig pentru că înainte să locuiască aici îmi spunea de multe ori că dacă nu-ți place să locuiești într-un loc, acolo va fi mereu rece iar ea nu a vrut să locuiască aici.

− Dar de unde știi că nu îi este frig dacă stai acolo?

− De la ea, mi-a spus că atunci când vom fi împreună, nu ne va fi frig niciodată, nici în cea mai geroasă iarnă.

− Pot să mă așez lângă tine?

− Da!

− Uite, dacă privești cerul, o poți vedea pe mama ta!

− Da, mi-a spus că mereu o voi putea vedea! Tu de unde știi? Ți-a spus și ție? Ai cunoscut-o?

− Da. Când te-a născut, mi te-a încredințat.

− De aceea ai venit acum? Pentru că îți aparțin?

− Am venit să te ajut să te ridici.

− Mă pot ridica, numai că nu vreau, ți-am spus de ce. Ai spus că îmi povestești despre îngeri!

− Da! Îngerii nu trăiesc doar în cer, ci și pe pământ.

− Deci mama este îngerul meu!

− Da, dar și eu sunt îngerul tău, si mai ai câțiva îngeri pe pământ.

− Și cum aflu cine sunt îngerii mei de pe pământ?

− Cine te iubește necondiționat, acela este îngerul tău!

− Dar îngerii din cer cum îi pot afla? Vor veni cum ai venit tu?

− Nu, pe ei îi vei simți. Eu am venit pentru că m-a trimis mama ta. Cand vei fi singură dar te vei simți ocrotită, atunci vei ști că cei care te ocrotesc, sunt ÎNGERII din cer.

− Dar tu vei rămâne cu mine, pe pământ?

− Da, voi rămâne cu tine!

− Atunci hai să privim împreună cerul. Nu îți este dor de cer?

− Îmi este dar mă voi întoarce când voi termina.

− Când? Ia-mă și pe mine cu tine!

− Nu acum copile! Te voi lua dar nu acum.

− Mai povestește-mi despre îngerii de pe pamant. Dacă ei mă vor iubi, îi voi iubi și eu, nu?

− Da, îi vei iubi mai mult decât pe tine!

− Așa te voi iubi și pe tine? Dar tu mă iubești?

− Te iubesc, copile drag! Hai, ridică-te!

− Mama?!!

− Da!

− Îmi este somn… Hai să dormim în cer!

− Nu acum, copile!

− Bine, atunci vom merge mâine!

− MÂINE…


Imagini: photobucket.com – Danetta62; wallcoo.net – Donald Zolan;

Reculegere

Reculegere

Dacă îți vine să plângi, închide ochii, ia-ți inima în brațe și lasă lacrimile să-și croiască drumul lor. Lasă suferința să evadeze din sufletul tău. Strânge-ți inima cu putere, fă-o să te simtă aproape. Accept-o așa cum este, cu toate greșelile! Acceptă-te pe tine pentru că dacă nu o faci tu primul, nimeni nu o va face. Acceptă-ți trecutul ca să poți fi conștient de prezent, de acest prezent în care îți vine să plângi. Uită suferința de astăzi și așteaptă bucuria de mâine.

Îți aduci aminte ce ușoară era durerea atunci când erai copil? Plângeai și-ți trecea… Atunci te convigeau alții ca nu doare dar acum trebuie tu să te convingi!

Fii îngăduitor cu tine, nimic din ceea ce te face acum să plângi, nu te va doborî! Șterge-ți lacrimile de pe obraz și bucură-te de de adierea suava a vântului!

Dacă îți vine să plângi, ia-ți sufletul de mână și pășește alături de el, tu știi prea bine că suferinta împărtășită este suportabilă, ba chiar trecătoare. Lasă gândurile să alerge, să ajungă acolo unde nu există durere, unde iubirea și pacea nu sunt tulburate… acolo unde domnește zâmbetul! Iar dacă nu se vor întoarce, mergi pe urma lor, cu inima în brațe și sufletul de mână.

Reculegere

Credit foto: Iulia Ruginosu

gand_pribeag

Gând pribeag

Nu-ți pasă! Asta îi răsună în minte toată după-amiaza. Simțea că nu mai avea aer, își simțea capul greu și sufletul sfâșiat. Simțea că totul se năruie în jurul ei… Oare așa va fi toată viața?! Se întreba: oare aceasta este vestita frumusețe a vieții, despre care tot auzise căci pentru ea viața de până atunci nu îi oferise nicio alinare.

S-a uitat la ceas, era noua seara, îi venea să urle de durere… numai ea știa cât de mult îi iubește! Cum puteau să o acuze că nu îi pasă? Așa îi înțelegeau ei tăcerea? Ca fiind nepăsare?!… Of, Doamne, de-ar ști cu toții durerea ei… dar n-o știe nimeni. De fiecare dată suferise în liniște, fără să o vadă cineva. Toți îi vedeau doar zâmbetul și atunci unii i-l intrepretau greșit. Oare aici să fie greșeala ei? Poate că Da. Nu s-a gândit la acest aspect dar acum îi tulbura gândurile… Ești o egoistă! îi răsună din nou în minte. Da, să iubești, în viziunea lor era egoism. Să-ți dorești să fie bine era egoism… poate modul ei de a le arăta că îi pasă era greșit… Era de-a lor însă era atât de diferită de ei! Nici privirea, nici gândirea nu o ajutau să semene cu ei. Întotdeauna a fost o visătoare. Îi plăcea să călătorească, să cunoască oameni noi, îi plăcea să citească, să picteze, să cânte dar niciodată nu a cântat în prezența cuiva. De multe ori adormea numărând stelele printre frunzele nucului bătrân! Nucul acela care îi știa toate secretele copilariei, l-au tăiat fără milă… De-ar fi dispărut și lacrimile odată cu el…

Acum lacrimile dispăreau în perna binevoitoare, dar într-o zi cine știe unde va ajunge această pernă?! Cine știe unde va fi ea într-o seară asemănătoare… Pentru cine va suferi și cu cine va împărți suferința… Cine o va acuza de nepăsare sau cine o va iubi cum îi iubește ea…

gand_pribeag

Credit foto: Iulia Ruginosu

Au inflorit macii (3)

Au inflorit macii

Exista clipe de Rai coborât pe Pământ, când… redescoperind frumusețea naturii, te bucuri ca un copil iar sufletul și mintea iți sunt copleșite de liniște, o liniște calmă de parcă intri în vibrație cu Divinitatea.

Fragili, mângâiați de vânt au înflorit în sufletul meu macii! Culorile calde, romantic împletite, purtătoare de armonie par a-și da întâlnire în numele bucuriei… și uite-așa crește în mine dorința de a trăi!!!

Ce poate fi mai frumos decât să vezi răsăritul din mijlocul macilor, să simți când cel de lângă tine iți atinge sufletul, să miroși ploaia, să auzi doar râsul cristalin al copiilor și să ‘guști’ din fiecare câte puțin, tolănit în brațele celui care te-a cunoscut și te-a iubit de la început!

Credit foto: Antonela Lungu

mama_si_copilul_de_nicolae_tonitza

Scrisoare pentru mama

… la un moment dat am simțit că te-am pierdut…

… știam sigur că undeva exiști și m-am hotărât să te caut.

Te-am cautat la început în oameni, dar de cele mai multe ori aceștia m-au dezamăgit.

Atunci m-am hotărât să te caut în răsăritul soarelui, în adierea vântului care îmi usca lacrimile pe obraz, între stele, în lumina lunii…

…și te-am găsit…erai însă atât de departe…

Te-am căutat apoi în frumusețea florilor, în gingășia fluturilor…

…și te-am găsit…și pentru că te puteam atinge am prins curaj!

Timpul s-a scurs, eu am crescut și mi-am dat seama că am crescut sub ochii tai!

În fiecare zi te simțeam mai aproape și eram liniștită dar nu pe deplin fericită.

Știam că suferința din copilarie tu mi-ai alinat-o, în crizele din adolescență tu m-ai stăpânit, că la porțile tinereții tu m-ai sfătuit…

…și am continuat să te caut…dar de această dată știam unde te voi gasi…

…și te-am găsit!

Erai în sufletul meu, unde ai fost mereu.

Te-am găsit Iubită Mamă și acum știu că legătura dintre noi e dincolo de timp și distanțe, dincolo de ziduri și prăpastii… dincolo de tot și toate!

…te-am căutat și te-am găsit pentru totdeauna!

Mama si copilul de Nicolae Tonitza

Pardon mama – Emile Munier

Sarutul mamei – Ciolacu Marian

imagini preluate de pe art-zone.ro, interferente.ro si tablouri de vis.ro