S

Brașoveni celebri – Sextil Puşcariu (1877 – 1948)

Sextil Puşcariu (n. 4 ianuarie 1877, Brașov – d. 5 mai 1948, Bran, județul Brașov) a fost lingvist, filolog, profesor, rector, membru al Academiei Române.1

Fiul lui Iosif Pușcariu, avocat, și al Eufrosinei (n. Ciurcu). Veche familie de intelectuali militanți pentru drepturile românilor ardeleni. Tatăl a editat revista umoristică Cocoșul roșu (1874-1878) si a lăsat pagini memorialistice legate de Brașov (1909).7 Sextil Pușcariu a scris versuri și schițe, a întreținut legături strânse cu numeroși reprezentanți ai literaturii noastre, a scris cronici muzicale și teatrale.

Domeniile în care si-a desfășurat activitatea sunt foarte numeroase, dintre care amintim: problemele mari ale românității și ale continuității limbii noastre în Dacia; cunoașterea aspectelor cu caracter practic (ortografie, dicționar, sistemul fonetic și fonologic al limbii noastre); probleme legate de lexicografie; metode noi de studiere a vocabularului etc.3

A iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române (Dicţionarul tezaur al Academiei) şi Atlasul lingvistic român.4 Pentru această lucrare cel care semnează a studiat în nouă sute de zile trei sute de comune, scriind la faţa locului aproape 700.000 de răspunsuri, iar tânărul şi distinsul slavist Emil Petrovici a lucrat vreo şapte sute de zile în alte optzeci de comune din întreaga ţară, scriind aproape 400.000 de răspun­suri.9 Cele câteva hărţi publicate în prospectul acestei lucrări arată, între altele, stăruinţa neamului nostru în nordul Dunării şi drep­turile noastre asupra acestui pământ care ne-a fost leagăn şi ne va fi şi mormânt.9

A fondat la Cluj 1 şi a condus revista Dacoromania, (Buletinul Muzeului Limbii Române), care se va impune la nivel nu numai naţional, în care va publica 19 studii, 59 de recenzii, 7 note, 15 articole mărunte şi 15 necrologuri.4

A întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj, primul institut românesc de lingvistică. Primul rector român al Universităţii din Cluj.3

Studii gimnaziale şi liceale la Braşov, la actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”, studii superioare la Leipzig (1895-1899), Paris (1899-1901), Viena (1902-1904). Doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena.2

Din 1906, profesor titular de limba și literatura română la Universitatea din Cernăuți. La izbucnirea războiului, mobilizat pe frontul italian (1914-1918), începe, în perioadele de răgaz, să redacteze prima parte a „memoriilor”(copilăria și adolescența). 4

Îşi adună foiletoanele critice în 1909, sub titlul Cinci ani de mişcare literară (1902-1906). Au urmat Istoria literaturii române6. Epoca veche (1920), Literatura română (1925), Pe marginea cărţilor (1926 şi 1938). Deşi receptiv în tinereţe la fenomenul modern european (îndeosebi la teatrul naturalist şi simbolist, la dramaturgia lui Franz Wedekind şi a lui August Strindberg), Puşcariu este în esenţă un critic tradiţionalist. A nutrit o mare admiraţie faţă de Nicolae Iorga, fiind influenţat de critica sociologică, biografică, psihologică. E activ mai ales în „Luceafărul”, unde, chiar din primul an de apariţie al revistei, popularizează operele scriitorilor din Regat. 5

Admiră poezia populară, în care crede că predomină lirismul, îl preocupă specificul naţional al literaturii române (Ce e românesc în literatura română?, 1929), influenţa romantismului european şi a literaturii germane (Deutsche Kultur auf das rumanische Volk, 1933).5 Lucrarea sa Zur Rekonstruktion des Urrumänischen (Halle, 1910) reprezintă prima încercare de reconstituire a formelor limbii române anterioare diversificării ei dialectale (străromâna sau româna comună), în discursul de recepţie la Academie (1920), Locul limbii române între limbile romanice, relevând latinitatea limbii române, similitudinile ei structurale, dar şi deosebirile faţă de celelalte limbi romanice, ca rezultat al împrejurărilor diferite de dezvoltare, el evidenţiază pentru prima oară situaţia specifică a românei, valoarea ei de cel mai vechi şi sigur document pentru reconstituirea formelor de latină populară.8

Scrie, cu sensibilitate şi înţelegere, dar fără a se remarca prin idei originale, despre mai toţi marii autori de literatură, de la I. Heliade-Rădulescu la Mihai Eminescu, de la C. Negruzzi şi V. Alecsandri la G. Coşbuc, Ioan Slavici şi Liviu Rebreanu. Din literatura contemporană îi reţin atenţia duioşia şi sinceritatea lui St. O. Iosif, versurile din primul volum al lui O. Goga, filonul vigurosului talent epic al lui Mihail Sadoveanu. Surprinzător pentru un critic care nu gusta poezia lui Al. Macedonski şi nici curentele de avangardă, în timp ce se entuziasma citind versurile Mariei Cunţan, este modul în care analizează poezia lui D. Anghel, elogiind-o chiar pentru elementele ei simboliste.5

Titularul catedrei de limbă şi literatură română şi decanul Facultăţii de Filosofie de la Universitatea din Cernăuţi în 1918. Comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.2

Inițiază și conduce ziarul „Glasul Bucovinei” apărut la 22.10.1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina, unde salută apariția în poezie a lui Lucian Blaga. 3 Marele merit al lui Puşcariu rămâne acela de a-l fi descoperit pe Lucian Blaga şi de a-i fi patronat debutul în „Glasul Bucovinei”, unde apar Gorunul, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi alte poezii care vor intra în volumul Poemele luminii, premiat de Academia Română, împreună cu Pietre pentru templul meu, la propunerea lui Puşcariu. 5

Participă activ la unirea Bucovinei cu Vechiul Regat. În primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, Sextil Pușcariu rămâne omul de știință integru.3 Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.

Este membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922-1925).1 Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele Glasul Bucovinei din Cernăuţi (1918) şi Cultura din Cluj (1924).2

„Drumul Nou“ este cea de-a patra publicaţie apărută sub egida profesorului, între mai şi decembrie 1931, cu 37 de articole semnate sub nume propriu şi alte 95 cu pseudonimele Corvin, M. Corvin, M.C. şi Mateiu Genune. Ce a însemnat acest ziar în viaţa lui Sextil Puşcariu ne-o spune el însuşi, într-o scrisoare adresată lui Ion Bianu: „A fost o încercare de a pune umărul la o operă care mi se părea salvatoare pentru ţara noastră. D-ta, care toată viaţa ai fost neliniştit de dorul de a da tot ce era mai bun în sufletul d-tale pentru ca neamul acesta exploatat de atîţia oameni uşurei şi chiar netrebnici să poată ajunge zile mai bune, vei înţelege dorul irezistibil care îl face cîteodată chiar pe cel mai cumpănit om să intre în vîrtejul luptelor politice. Dar învăţătura ce am tras-o a fost, cred, definitivă…“. 4

A făcut parte din delegaţia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, a fost reprezentantul României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectual de pe lângă Societatea Naţiunilor, membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, a condus Revista „Cultura” din Cluj, a fost director al Institutului român din Berlin, rector al Universităţii Transilvane din Sibiu. Sextil Puşcariu este autorul a peste 400 de lucrări de o mare valoare ştiinţifică, a iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române şi Atlasul lingvistic român. Printre lucrările sale se află şi „Braşovul de altădată”, o descriere extrem de documentată şi interesantă a oraşului.

În memoria sa, câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele. La Bran i-a fost dedicat un bust din bronz, iar strada unde se află locuința de domiciliu îi poartă numele, iar liceul din localitate îi poartă numele: Liceul Tehnologic „Sextil Pușcariu”.

Sextil Pușcariu aparţine acelei categorii de oameni de ştiinţă ale căror opere, răspunzând celor mai înalte exigenţe ale specialiştilor, constituie, în acelaşi timp, lucrări de popularizare a disciplinei lingvistice, de transformare a ei într-un instrument general de cultură. În lingvistica românească, Sextil Pușcariu rămâne ca savant de renume mondial (membru al mai multor societăţi ştiinţifice străine, între care Academia Saxonă din Leipzig, Academia de Ştiinţe din Berlin, Comitetul permanent internaţional de lingvistică), iniţiator de lucrări fundamentale, creator şi organizator de şcoală. Activitatea sa, depăşind graniţele ştiinţei căreia i-a consacrat cea mai mare parte a vieţii, a îmbrăţişat, cu rezultate deopotrivă de remarcabile, istoria patriei, istoria şi critica literară.8

Volume: Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, 1905; Studii istroromâne, vol. I-III , Bucureşti, 1906-1929; Zur Rekonstruktion des Urrumänischen, Halle, 1910; Dicţionarul limbii române (literele A-C, F-L, până la cuvântul lojniţă), Bucureşti, 1913-1948 (coordonare); Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1920, ed. a II-a, 1930, ed. a III-a, 1936; reeditată în 1987; Limba română, vol. I, Privire generală, Bucureşti, 1940; reeditată în 1976; vol. II, Rostirea, 1959; reeditată în 1994; Călare pe două veacuri, Bucureşti, 1968; Cercetări şi studii, Bucureşti, 1974; Braşovul de altădată, Cluj, 1977; Memorii, Bucureşti, 1978; Spiţa unui neam din Ardeal, Cluj, 1998.2

VIA:

1 – enciclopediaromaniei.ro

2- uniuneascriitorilor-filialacluj.ro

3 – univsp.ro

4 – astra.iasi.roedu.net

5 -crispedia.ro

6 – Sextil Pușcariu – Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1920, ediția a II-a Sibiu, 1930.

7 – autorii.com

8 – soltdm.com

9 – Sever Pop, conferenţiar universitar,  Revista ŢARA BÂRSEI, Braşov, Anul IX, Nr. 2, Martie-Aprilie 1937.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *