„Bunicuti adoptati”

Ieri (n.r: 09.02) a debutat programul „Bunicuti adoptati”, in.colaborare cu Sezatori in Tara Fagarasului, care se va derula pe tot parcursul anului, in fiecare prima sambata a fiecarei luni.

Am trait multe emotii, din multe puncte de vedere. Cel mai mult m-a emotionat impactul pe care l-a avut Matei, fiul meu, asupra bunicilor. Multi si-au dorit sa ii vorbeasca, l-au intrebat diverse, au dat mana cu el si au redevenit copii, spunand poezii cu el sau impartind jucariile. In unele momente a trebuit sa ii explic despre cei care nu pot merge, despre cei care nu vorbesc, despre cei bandajati…si m-am temut ca poate va fi o traumatizanta experienta pt el. Insa spre final, cu transformarea experientei intr-o joaca, am aflat de la Matei ca s-a simtit bine si i-a placut. Bineinteles, faptul ca un domn foarte carismatic (fost invatator) i-a imprumutat cadrul ca sa il plimbe pe Nicu Haralambie (ursuletul tricotat) a fost partea favorita a lui Matei.

Am povestit selectiv cu cateva persoane, cu povesti grele de viata, cu accidente, vaduve, cu copii plecati peste hotare, cu nostalgii si amintiri cat sa umpli rafturi de biblioteci. Au foarte multe de spus…si cred ca au nevoie de ascultatori. Nu e usor, pentru ca de multe ori nu am stiut sa mangai…dar am ascultat…si am fost acolo. Si Matei ne-a facut sa radem si sa trecem peste.

Un moment emotionant a fost cand domnul invatator i-a spus lui Matei ca e prea mare de urs tricotat…si ca are un nume mult prea lung. Eu am intervenit si am explicat ca Nicu Haralambie este un nume al unui om care mi-a fost ca un.bunic, pe care l-am iubit foarte mult si despre care i-am povestit lui Matei, ca sa il cunoasca din povesti. Dl Haralambie a murit acum 10 ani. Ascultand povestea noastra, dl invatator, emotionat, a spus ca e foarte frumos din partea noastra ca onoram memoria acestui om in acest fel.
Abia astept sa ne reintoarcem, pentru ca a fost un val puternic de energie … iar Matei va spune o poezie domnului invatator, la schimb cu Luceafarul .

Gandul meu in acea zi? :”ce pot invata eu de la acesti oameni?”
Atatea povesti mi-a spus dl invatator despre sotia sa, despre serviciu, socrii, Brigada Artistica, facultate, prieteni, etc, incat imi.doresc sa fie sanatos sa continuam povestea in martie.

Ana Borca

Lasă un răspuns