C’Art Fest, a V-a ediţie

C’Art Fest, emblemă a comunităţii din Cristian dar şi al evenimentelor aflate sub semnul diversității și multiculturalității, se află la a V-a ediţie. Festivalul se desfăşoară în perioada 15 iulie – 22 iulie în locurile de suflet şi care pun în valoare patrimoniul cultural al comunităţii: sala Căminului Cultural săsesc, datând de la 1900, cu o arhitectură specifică, Biserica Evanghelică Fortificată, datând de la 1300, piațeta din centrul localității, o sală a școlii cu pictură pe tavan veche de un secol, proaspăt restaurată.

Ediția din acest an a C’Art Fest, a cincea, se va desfășura într-un context istoric deosebit: 2018 este anul în care România sărbătorește Centenarul Unirii. Dar Unirea Principatelor Române nu a însemnat doar alipirea unor teritorii, ci și aducerea împreună a unor oameni, etnii, culturi și tradiții diverse, care au devenit una singură. Iar aceasta este și misiunea pe care ne-am propus-o pentru cea de-a cincea ediție a festivalului: celebrarea diversității culturale printr-o serie de evenimente și spectacole care să aducă împreună etniile care locuiesc laolaltă în spațiul românesc, dezbateri culturale și filosofice cu miez și sens pentru Centenar, potrivit cartfest.ro.

Pascal Bruckner, Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Zdob și Zdub, Nicu Alifantis, Ada Milea și Alexander Bălănescu, Luiza Zan, Harry Tavitian, Ovidiu Lipan Țăndărică, spectacole de stradă cu fachiri, spectacole de teatru, un concert în premieră națională omagiu Maria Tănase, conferințe pe teme istorice, dar nu numai, diversitate și multiculturalitate la cea de-a cincea ediție a C’Art Fest care se va desfășura la Cristian între 15 și 22 iulie sub sloganul Unul pentru toți.

C’Art Fest este cel mai amplu și mai important festival cultural al județului Brașov, care aduce spectatori din toată țara aproape de nume mari ale artelor românești și internaționale.

Ca și anul trecut, structura ediției a cincea va rămâne aceeași, bazată pe cele patru secțiuni, însă fără a se limita la acestea: teatru, carte, muzică și stradă. Toate evenimentele care vor alcătui programul se vor subscrie sloganului Unul pentru toți și ideii generoase de multiculturalitate în spațiul românesc. A fost conturată cu grijă fiecare secțiune, astfel încât să răspundem deopotrivă propriilor exigențe și dorinței de a crește și mai mult festivalul, dar și exigențelor unui public tot mai numeros, divers și cultivat.

Anul acesta, C’Art Fest va cuprinde nume mari din toate artele, din țară și din străinătate, nume care prin însăși sonoritatea lor vorbesc despre diversitate și multiculturalitate.

Din dorința de a evita aglomerația și eventualele neplăceri, pentru spectacolele ce se vor desfășura în sală, anul acesta locurile vor fi rezervate la prețuri modice, ce vor fi puse în vânzare începând de săptămâna viitoare pe siteul cartfest.ro și iabilet.ro. Restul spectacolelor, în aer liber, vor avea intrarea liberă.

C’Art Fest 2018, agenda evenimentelor

Sursa: cartfest.ro

Lasă un răspuns