Artizanii_Transilvaniei (7) (Copy)

Casa Junilor a găzduit manifestarea Artizanii Transilvaniei

Artizanii Transilvaniei au inaugurat, sâmbătă 30 iulie a.c., un ciclu de manifestări menite sa evidențieze tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile tradiționale din sudul Transilvaniei. Manifestarea a fost organizată de Uniunea Junilor din Scheii Brașovului, Autoritatea Națională pentru Turism, Fundația Mihai Eminescu Trust și Primăria Municipiului Brașov.

La târgul cu vânzare de la Casa Junilor au expus 20 de meșteri populari și artiști din județele Brașov, Sibiu și Harghita. Meșterii populari și artiștii i-au inițiat pe cei prezenți în meșteșugurile tradiționale prin ateliere și demonstrații de țesut, brodat, cusut, olărit, modelaj în lut, prelucrare iască, încondeieri de ouă, pictură pe lemn și pe sticla, sculptură, confecționare bijuterii artizanale.

Cu ocazia târgului a avut loc și șezătoarea intitulată “Coase-ți IA”, organizată de „Grupul Șezătoare la Brașov”, moment inedit pentru vizitatori, pentru turiști care au avut ocazia sa vadă cum se cos iile, sau să afle informații despre cum își pot repara și întreține propria ie.

În cadrul evenimentului s-a desfășura și un seminar adresat meșterilor populari.

La sediul Uniunii Junilor vizitatorii au admirat expoziția „Artă. Memorie.Restituire”, un exemplu despre cum simbolistica tradițională din Țara Bârsei este readusă în atenție prin arta contemporană.

Pentru mai multe imagini vă invităm pe pagina de facebook La pas prin Brașov

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *