Festivalul Internațional ,,Musica Kronstadt 2018”, ediția a V-a

În perioada 2-9 august, Festivalul Internațional ,,Musica Kronstadt 2018”, ediția a V-a, ROMÂNIA 100, ediție dedicată centenarului Marii Uniri aduce la Brașov elitele muzicii clasice mondiale de la Duisburger Philharmoniker,  Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi -Milano, Ansamblul de Muzică Contemporana din Berlin, Opera Brașov.

Co-organizatori ai acestui proiect sunt Institutul Cultural Român București si Lions Club Brașov.

  Gânduri pentru România și români cu ocazia centenarului Marii Uniri

Această sărbătoare unică a neamului românesc, cu siguranță trezește în fiecare din noi sentimentul iubirii de aproape, a reconcilierii acolo unde istoria și conștiința națională o cer, a împărtășirii idealurilor comune, a unității naționale, a dăruirii pentru țară și neam a tot ceea ce avem mai frumos și mai bun. Niciodată nu e prea mult atunci când ne raportăm la țară, la idealurile și năzuințele ei, țară care prin sacrificiul înaintașilor ne-a dăruit un trecut și un prezent. Îi suntem datori cu siguranță cu un viitor statornic, mai bun, mai curat pentru că țara nu ne aparține nouă, ci generațiilor viitoare. Cât de gospodari și de cinstiți suntem, pe atât de mult se vor bucura urmașii noștri de România Mare și Unită!

Sădind pacea și bunăstarea pas cu pas, ca buni gospodari și trăitori de Dumnezeu ce suntem și ne dorim să rămânem, cu siguranță România de mâine va fi una Mare și Unită, precum inimile, gândurile și simțirile noastre sunt.  Așa să ne ajute Dumnezeu!

Festivalul oferă o agendă unică de 8 concerte gratuite întregii comunități, o Academie de Vară alcătuită din masterclass-uri la instrumentele de suflat:  oboi, clarinet, fagot, corn, precum și cursuri de corepetiție, cursuri de muzică de cameră, ansambluri orchestrale de suflători, acestea fiind destinate unui număr aproximativ de 50 de cursanți din România.

Suntem onorați anul acesta să găzduim doi compozitori cu statutul de „compozitor în rezidență” în cadrul acestui proiect, este vorba de DAN DEDIU -România și BAUDIME JAM– Franța.

În premieră națională, printr-un concurs de interpretare artistică, Festivalul și Academia “Musica Krosntadt 2018” oferă premii in valoare de 5000 de RON celor mai merituoși cursanți. Ludovic Armin Cora susține financiar acest concurs. Publicul meloman alături de juriul Academiei este invitat să jurizeze acest concurs care va avea loc la Liceul Vocațional „Tudor Ciortea” Brașov în data de 8 august, orele 10:00.

Unicitatea acestui Festival și Academii la nivel internațional constă în alcătuirea orchestrei de suflători MUSICA KRONSTADT, ansamblu care va evolua în concerte alături de dirijorii HORIA  ANDREESCU, un nume de rezonanță în arta dirijorală mondială și Emil Vișenescu, un dirijor aflat la debut, extrem de talentat.  Componența acestui ansamblu este format din  cursanții Academiei și elitele muzicii clasice mondiale de la orchestrele mai sus menționate.

Un alt aspect unic la nivel național constă în expoziția de tehnică instrumentală și accesorii.

„Pentru reușita celei de a V-a ediții a Academiei | Festivalului Internațional „MUSICA KRONSTADT 2018”, ROMÂNIA 100, permiteți-mi sa aduc mulțumiri alese domnilor David Istvan, Nicolae Pepene, Andrei Enescu, Dan Lungu, Dragoș David, Ionuț Grămadă, Rareș Stoica, Sebastian Jușcă, Ioan Scorțea, Daniel Toma, doamnelor Georgeta Selig, Elena Costin, Monica Isăcescu, voluntarilor din cadrul Academiei si Festivalului, echipei de management și echipei IT – Luminita Ciobanu și Oana Carianopol. Acestea din urmă au reconstruit din temelii site-ul www.academyofmusic.eu.

Alese mulțumiri artiștilor care au acceptat invitația de a participa, onorând acest proiect inedit, massmediei locale, naționale, internaționale, sponsorilor care au înțeles cu adevărat rolul/scopul acestui proiect în societatea românească, sprijinindu-l necondiționat și nu în ultimul rând soției mele, Iulia Mihaela Cora, un sprijin decisiv, pentru ca eu să pot continua acest drum început în anul 2015.

Doresc să dedic acest festival regretatului compozitor LIVIU DĂNCEANU, care ne-a părăsit prematur anul trecut.

Domnul Prof. Univ. Dr. Liviu Dănceanu fost invitat de onoare a Academiei | Festivalului Internațional MUSICA KRONSTADT 2017.

Motto-ul „MUSICA KRONSTADT”:

Unul pentru toți, toți pentru unul, prin muzică!

Vă așteptam cu drag la concertele noastre!

Ludovic Armin Cora, fondator MUSICA KRONSTADT

Colaje remise La pas prin Brasov de Ludovic Armin Cora

Lasă un răspuns