Împuşcatul cocoşului

Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” vă invită duminică, 1 aprilie 2018, începând cu ora 14:00 în comuna Apaţa la „Împuşcatul cocoşului”, obicei al comunităţii maghiare.

Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântat de cocoş în cetate, locuitori refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă, împuşcarea cocoşului care i-a trădat.

Astăzi participanţii la acest obicei sunt copii, scopul sărbătorii fiind iniţierea tinerilor şi tragerea la ţintă, cu arbaleta, locul cocoşului viu fiind luat de unul desenat.

În fiecare an în ziua de Paşte, după ieşirea de la biserică întreaga comunitate maghiară participă la acest străvechi obicei. Alaiul însoțit de fanfară, porneşte de la o gazdă şi colindă uliţele satului, îndreptându-se spre un deal din afara localităţii unde are loc „judecata cocoşului”.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

2 comentarii la “Împuşcatul cocoşului

  1. O legenda falsa cu „impuscatul” cocosului, deoarece in sec. al XIV-lea inca nu se inventasera armele individuale de foc. Archebuza – extrem de greoaie si de imprecisa – a fost folosita prima oara pe un camp de batalie abia la sfarsitul secolului al XV-lea. Deci… daca a existat un cocos tradator, el a fost 99% executat prin sagetare: ori cu arcul, ori cu arbaleta; lucru ce le-a putut dealtfel ingadui celor tradati sa se razbune devorand cocosul fript. O arma de foc ar fi spulberat pur si simplu cocosul intr-o mie de particele de nerecunoscut. Arcul si sagetile erau mai „curate” decat orice arma de foc a acelor vremuri.
    P.S. Poate ca pur si simplu l-au legat pe „tradator” la stalpul infamiei iar copiii acelei vremi s-au intrecut in a-l nimeri cu pietre / topor de lupta / sageti / sulite / cutite / etc, armele medievale excelau in diversitate si inventivitate. Azi prin poligoane se folosesc diverse tinte fixe si mobile. Oricum, un obicei frumos.

Lasă un răspuns