Jandarmeria Montana (4)

Jandarmeria Iordaniană în vizită la Jandarmeria Brașov

La finele săptămânii trecute o delegatie a Jandarmeriei Iordaniene a vizitat Jandarmeria Brașov:

În urma Acordului de cooperare în vederea schimbului de experiență și pregătirii de specialitate în domeniul jandarmeriei, la invitația Inspectorului General al Jandarmeriei Române, dl. gl.bg. Marin ANDREIANA, la sfârșitul săptămânii trecute Jandarmeria Brașov a fost onorată de vizita unei delegații din partea Jandarmeriei Iordaniene condusă de dl. general-maior Hussein Mohammad ALHAWATMEH, Directorul General al Jandarmeriei Iordaniene.

Delegația Iordaniană a fost însoțită în Brașov de dl.gl.bg. Viorel SĂLAN, Adjunct al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, fiind primită de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și conducerea Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia.

Scopul vizitei a fost identificarea posibilităților de dezvoltare a cooperării dintre Jandarmeria Iordaniană și Jandarmeria Română. Delegația Iordaniană și-a exprimat interesul de a beneficia de expertiza instituției noastre, în special în domeniul montan, fiind prezentată atât tehnica auto folosită în domeniul montan, ATV, UTV și auto 4×4 ISUZU D-Max, cât și materialele de alpinism folosite de jandarmii montani în misiunile specifice.

Cu această ocazie jandarmii montani din cadrul ambelor instituții mai sus menționate, au prezentat exerciții demonstrative de căutare-salvare și recuperare a turiștilor accidentați din zone montane greu accesibile în Cheile Rășnoavei, fiind prezentate două modalități de recuperare a accidentaților de pe stâncă, cu sau fără imobilizarea accidentatului în targa specială denumită Akia.

La finalul exercițiilor prezentate, dl. general-maior Hussein Mohammad ALHAWATMEH, Directorul General al Jandarmeriei Iordaniene, a apreciat profesionalismul jandarmilor montani, spunându-le acestora că orice greșeală ar putea duce la pierderea de vieți omenești, iar intervenția noastră promptă, de cele mai multe ori salvează vieți”.

Informaţii suplimentare

Ulterior exercitării, în anul 2015, a mandatului României la conducerea Forţei de Jandarmerie Europene – EUROGENDFOR, în anul 2016, până în luna octombrie, Jandarmeria Română deţine Preşedinţia Asociaţiei Forţelor de Jandarmerie şi Poliţie cu Statut Militar Europene şi Mediteraneene (FIEP).

FIEP este cea mai importantă iniţiativă regională în domeniul jandarmeriei şi îşi propune, printre altele, facilitarea înţelegerii între instituţiile participante care doresc să continue şi să întărească relaţiile şi legăturile stabilite, promovarea unei gândiri inovatoare şi active asupra formelor de cooperare poliţienească, întărirea solidarităţii reciproce şi punerea în valoare a modelelor lor de organizare şi a structurilor către exterior, schimbul de experienţă şi informaţii, conform înţelegerilor internaţionale curente şi reglementărilor interne.

Prestigiul crescând al Asociaţiei a determinat ca cereri de admitere să fie depuse şi de către alte instituţii reprezentând state europene interesate să-şi întărească sistemul de securitate internă.

Astfel, în componenţa Asociaţiei, fac parte atât instituţii membre cu drepturi depline, cât şi cu statut de observator/asociat din cadrul FIEP, respectiv: Jandarmeria Naţională Franceză, Carabinierii Italieni, Garda Civilă Spaniolă, Garda Naţională Republicană Portugheză, Jandarmeria Turcă, Jandarmeria Regală Marocană, Jandarmeria Regală Olandeză, Jandarmeria Română, Jandarmeria Argentiniană, Carabinierii Chilieni, Jandarmeria Iordaniană, Forţele de Securitate Internă din Qatar, Garda Naţională Tunisiană, Forţele de Securitate Naţională din Palestina.

Sursa și imagini: comunicat remis La pas prin Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *