19 martie 2024

Contact us

Lansare proiect Femina VIP Brașov

 Lansare proiect Femina VIP Brașov

Asociaţia Femeilor de Afaceri şi a Femeilor Conducătoare de Intreprinderi Braşov (AFAFCI), membră a Coaliției Asociațiilor Femeilor de Afaceri din România (CAFA), a dat startul celei de-a VI-a ediții a proiectului „Femina VIP”.

Perioada de desfășurare a proiectului este 25 aprilie – 16 septembrie 2018, în colaborare cu Consiliul Judeţean Braşov, Primăria Braşov, Consiliul Local Braşov, Inspectoratul Școlar Brașov și Consiliul Național al Rectorilor.

„Femina Vip este un proiect marca AFAFCI, aflat acum la ediția a VI-a, care a luat naștere ca urmare a nevoii de a cunoaște oamenii de valoare ai comunității brașovene, mai exact a femeilor care prin realizările lor profesionale au contribuit la creșterea mediului de afaceri, la dezvoltarea actului de cultură, la întărirea și ridicarea nivelului învățământului, la implicarea socială constantă în urbea noastră, femei care pot constitui un exemplu și un model de urmat.

În edițiile anterioare au participat sute de doamne, iar câteva zeci dintre ele au fost nominalizate pentru diferite premii. Au fost apreciate doamne din diverse domenii de activitate, cum ar fi economic, sănătate, cultural-artistic, învățământ, social-civic”, a declarat Carmen Mezei, președinta AFAFCI Brașov.

Decernarea trofeului „Femina Vip Braşov” și a premiilor pe categorii în cadrul Galei de festivități va fi în data de 16 septembrie 2018, în Aula Universității Transilvania Brașov.

La selecția candidatelor se va ține cont de: contribuția semnificativă în domeniul de activitate; finalizarea unei inițiative în beneficiul comunității locale; activitatea unei societăți comerciale/organizații rentabile; crearea de noi locuri de muncă; inovație în tehnologie sau servicii; crearea unui suport material pentru grupuri/persoane defavorizate; carieră de excepție.

De asemenea, o candidată cu potențial ar trebui să fie recunoscută ca o personalitate în comunitate, să aibă entuziasm, pasiune, talent, implicare, să fie remarcată ca un lider de opinie.

Pe lângă marele premiu: „TROFEUL FEMINA VIP BRAŞOV 2018″, vor fi acordate premii pentru rezultate deosebite în domeniul economic – de business, în activitatea ONG și socială, în domeniul sănătăţii, în formarea şi educarea tinerei generaţii și pentru performanţe în domeniul cultural – artistic.

Perioada de înscriere este 25 aprilie – 31 iulie 2018, iar jurizarea se va face în perioada 1 – 20 august 2018.

Candidatele vor completa formularul online, postat pe pagina de facebook „Femina Vip Brasov”, la care vor atașa o prezentare video în maximum două minute.

Criterii de eligibilitate: să își desfășoare activitatea în județul Brașov, să nu fie membre în juriile proiectului și nici membre AFAFCI, rude sau afini de gradul I ale acestora.

„Ca la fiecare ediție, și în acest an proiectul Femina Vip Braşov va încununa femeile care prin muncă, perseverenţă, pasiune, talent, au contribuit în mod remarcabil la dezvoltarea comunităţii braşovene, fiind apreciate pe plan naţional şi internaţional. Așadar, scopul proiectului este promovarea performanței femeilor din comunitatea locală, crearea de modele feminine din diferite domenii de activitate, creșterea contribuţiei feminine la soluţionarea problemelor comunităţii braşovene, încurajarea iniţiativei feminine”, a precizat Lămîița Stamate, manager de proiect.

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.