Poezia populara de nunta

Lansarea volumului ‘Poezia populară de nuntă’

„Serviciul Cultură Tradițională vă invită joi, 27 aprilie, începând cu ora 13:00 la lansarea volumului „Poezia populară de nuntă”, care va avea loc la în Sala de muzică a Centrului Cultural „Reduta”,

Cu această ocazie, vom reconstitui ceea ce reprezenta nunta tradițională în satele din Țara Oltului și zona Rupea.

Astfel, îi vom avea ca invitați pe Gabriel Boriceanu cu expoziția de costume populare de mire și mireasă din zona Rupea și pe Firicel Catalin Radu – autorul fotografiei de pe coperta cărții, cu o expoziție de fotografii „Nunta de la Drăguș 2016”.

Și cum nu putem lansa o carte despre poezia populară de nuntă, fără a asculta o mică parte din ceea ce reprezintă aceasta, doamna Ghircoias Doina și fiica acesteia, Ghircoias Diana , meșteri populari din satul Bucium ne vor striga găina, dar și alte strigături, așa cum se făcea pe vremuri la nuntă. Vă așteptăm cu drag!” potrivit anunțului făcut pe o pagină de socializare.

În continuare, va invităm să urmăriţi obiceiul de nuntă de la Mateiaş, filmat în 1984.
Sursa: Arhiva Serviciului Cultură Tradiţională, Centrul Cultural Reduta.

Oraţia de nuntă de la Mateiaş
– Bună dimineaţa cinstiţi nuntaşi!
Mulţumim dumneavostră dragi călăraşi!
– Dar ce umblaţi? Ce căutaţi?
– Ce umblăm, ce căutăm,
La nimeni seama n-avem să dăm.
Multe mări am trecut,
Multe ţări am străbătut,
Şi oraşe şi sate din depărtări am colindat,
Şi nimeni seama nu ne-a luat!
Cine sunteţi dumneavoastră,
Să ne luaţi seama noastră?
Dar fiindcă ne întrebaţi,
S-o luăm cu-ncetişorul,
Să dăm cuvântul cu adevărul,
Că de multe ce sunt şi dese,
Multe putem spune alese!
Tânărul nostru împărat,
De dimineaţa s-a sculat,
Faţa albă şi-a spălat,
Chica neagră a pieptănat,
Cu straie noi s-a îmbrăcat,
Murgul său a înşeuat,
Din trâmbiţă a sunat,
Oaste mare a adunat,
Două sute de graniceri,
O sută de feciori de boieri,
Din cei mai mari,
Feciori de ghinărari!
Şi pe la răsărit de soare,
A plecat la vânătoare,
Şi-au vânat în Ţara de Sus,
Spre apus,
Pân’ce caii au stătut,
Şi potcoavele-au pierdut!
Atunci ne-am lăsat în jos,
Pe un deal frumos,
Ş-alergarăm şi venirăm,
Munţii cu brazi şi cu fagi,
Cerul cu stelele,
Câmpul cu florile,
Dealul cu podgoriile,
Vâlcelele cu viorele,
Satele cu florile!
Când a dat soarele-nspre seară,
Am sosit în drumul cel mare,
Şi-am dat de urmă de fiară.
Stat-a toată oastea în mirare:
Unii ziceau că-i urmă de zână,
Să fie a împăratului cunună!
Dar unul cel mai mare,
Cu grija-n spinare,
Călare pe un cal,
Ca un ducipal,
Se ridică-n scări,
Se umflă-n nări,
Şi făcu ochii roată,
Peste oştirea toată,
Şi când încoace privi,
Aicea zării,
O floricică frumoasă,
Şi drăgăstoasă!
Şi-a văzut că nu înfloreşte,
Nici nu rodeşte,
Nici locul nu-i prieşte,
Şi mai mult se ofileşte!
Ne-a trimis pe noi, şase lipani,
Călare pe şase jugani,
Cu coarnele cănite,
Cu frâiele zugrăvite,
Cu unghiile cositorite,
Să pornim,
Curţile dumneavoastră să venim,
Floricica s-o luăm,
Împăratului să o ducem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *