Opera Brașov vă invită la spectacolul cu opereta „Crai Nou” de C. Porumbescu

Vineri, 21 septembrie 2018, de la ora 18.00, în Sala Festivă a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, în cadrul evenimentului Caravana Marii Uniri, organizat de Radio Europa FM, Primăria Brașov și Agenția Metropolitană Brașov, Opera Brașov vă invită la spectacolul cu opereta „Crai Nou” de C. Porumbescu. Cea mai recentă premieră a Operei Brașov, pusă în scenă în luna mai a acestui an, stă sub semnul festiv al Centenarului Marii Uniri, dar și a aniversării a 65 de ani de la înființarea instituției brașovene, care și-a adus o contribuție majoră la dezvoltarea vieții cultural-artistice românești.

„Crai Nou” îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească.

Distribuția: Maria Petcu-Catrina – Anica, Asineta Răducan (debut) – Dochița, Marian Rește – Moș Corbu, Alexandru Aghenie – Bujor, Mihai Irimia – Leonaș, Lorand Cristian – Ispravnicul. Își dă concursul Corul Operei Brașov, pregătit de maestrul Leonard Boga, care va fi și dirijorul spectacolului. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Regia tehnică: Dan Antipa.

Spectacolul ce va fi prezentat vineri în Sala Festivă a Colegiului Național „Andrei Șaguna” se adaptează disponibilităților de spațiu, de scenă, de sonorizare și lumini ale acesteia.

 Intrarea este liberă!

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

 

Lasă un răspuns