Pasca

Pască

Trebuie să recunosc că ideea despre a scrie pe această pagină și câte ceva legat de domeniul bucătăriei nu îmi aparține ci este a administratorului ei, însă mi s-a părut foarte potrivită și – deși fiul meu spune “Mami, dar la noi bunica gătește!” – consider că a nu face ceva nu este echivalent cu a nu ști să faci acel ceva și că putem să dăm gir proverbului “Ce naște din pisică, șoareci mănâncă” și atunci mergem cu încredere pe mâna mamei mele J.

Dat fiind faptul că Sărbătoarea Paștelui bate la ușă pentru o parte dintre creștini și este pe aproape pentru ceilalți, am ales, ca subiect, pasca.

Pasca se prepară în ajunul Învierii și se spune despre ea că este un cozonac special pe care creștinii îl mănâncă de Paști, după un obicei legat de ritualul pascal evreiesc.

Probabil veți spune că oricine știe să prepare o pască dar am explicat mai sus cum pot să stea lucrurile și atunci îmi imaginez că rețeta ar prinde bine unora.

Așadar, pentru aluat avem nevoie de: 70 g unt, 120 g făină, 1 gălbenuș fiert și 1 gălbenuș crud, din care se prepară o cocă ce se așează într-o tavă de tartă, anterior unsă cu unt și tapetată cu făină. Se poate reține o bucățică de aluat, pentru ornamente.

Umplutura se obține din: 750 g brânză de vaci, 110 g unt, 9 gălbenușuri crude, 3 gălbenușuri fierte, 1 cană smântână, 150 g stafide, zahăr după gust (300 – 500 g), 3 linguri făină, 9 albușuri bătute spumă și zahăr vanilat. Spuma din albușuri se adaugă la sfărșit, după care se mai amestecă doar prin răsturnare. Crema astfel obținută se întinde peste coca din tavă iar deasupra se ornează cu aluatul păstrat, împletit sub diverse forme.

Se coace 2 ore, la foc mic. Cuptorul nu se deschide mai devreme de 20 de minute. Nu se scoate caldă din tavă (ca să nu se împrăștie) ci doar după ce s-a răcit bine sau chiar numai a doua zi.

Și ca să închei tot în spirit de glumă, așa cum am început (dar vă asigur că rețeta este reală și a fost probată și degustată câțiva ani la rând ):

Vă urez să aveți ce mânca la poftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *