prajitura_firicel_2

Prăjitura ‘Firicel’

Pentru că este sezonul fructelor, este vară și cald, unul dintre deserturile preferate, în afară de înghețată, este prăjitura cu fructe.

Cu siguranță că fiecare prăjitură sau alt fel de mâncare care are un nume, are și o poveste a provenienței acestuia care poate că s-a uitat de mult sau poate că nici nu a fost cunoscută. Tocmai de aceea am să scriu aici și povestea numelui acestei prăjituri.

Ea i-a fost dedicată unuia dintre domnii membri ai grupului Șezătoare la Brașov, pentru că le însoțește pe doamnele din grupul respectiv, la multe acțiuni și face multe fotografii, foarte frumoase, sub pseudonimul Firicel Photography.

Ingrediente:

  • 6 ouă;
  • 8 linguri lapte;
  • 1 praf de copt;
  • 2 plicuri zahăr vanilat;
  • 1 linguriță coajă de lămâie rasă;
  • 4 linguri unt topit (100g);
  • 8 – 10 linguri de făină;
  • ½ kg vișine;
  • ½ kg caise;
  • un praf de sare.

Mod de preparare:

Se bat albușurile spumă cu zahărul și un praf de sare și se adaugă gălbenușurile frecate în prealabil cu untul și aromele. Se adaugă făina cernută și amestecată cu praful de copt. Compoziția astfel obținută se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt și făină.

Deasupra se așează fructele tăiate, curățate și date prin făină sau griș, în mod alternat, vișine și caise. O parte din fructe, cca. 200g, se păstrează pentru final.

Prăjitura se coace 10 minute la focul dat tare iar apoi încă cca. 40 de minute la foc mic. După ce s-a copt, se scoate din tava de copt, pe o planșetă sau pe o tavă de servit și se așează deasupra fructele păstrate, crude iar apoi se toarnă ciocolată topită, albă, normală sau neagră, după preferința celor invitați la masă.

Datorită untului din compoziție este mai fragedă decât pandișpanul obișnuit, preparat cu ulei.

„Firicel de iarbă deasă

Doruri grele mă apasă,

Şi mă taie şi mă-nţeapă

Un dor greu, sălcie apă,

Şi mă-nţeapă şi mă taie

Un dor aspru, vâlvătaie.

Şi îmi trece printre oase

Fir de dor, ca de mătase.

Firicel de iarbă crudă

Dorurile mă inundă,

Cu de-a sila mă petrece

Un dor viu şi alte zece,

Că mi-e dor de vremea-n care

Eram una-ntre fecioare,

Fată mândră-n sat la mine,

Cu privirile senine

Şi cu visele curate,

Fără gânduri şi păcate.

Când pe trupul fără pată

Purtam ie înflorată,

Ca un câmp cu maci la soare

Într-o zi de sărbătoare.

Peste poalele de in

Purtam zadii cu mălin,

Cu mălinul de la poartă

Ce-a crescut cu mine-odată.

Împletite strâns în brâu

Aveam spicele de grâu,

Culese în zori de ziuă

Când trec stelele prin piuă,

Culese către amiază

Spic cu spic, rază cu rază,

Culese mai către seară

Când ies stelele afară.

La gât aveam roş` gherdan,

Răsucit, ca de mărgean,

Din mărgele mititele

Făcut de mâinile mele.

Fir de dor ca de mătase

Mi se scurge printre oase,

Un dor aspru, vâlvătaie

Mă înţeapă şi mă taie,

Un dor greu, sălcie apă

Mă taie şi mă înţeapă.

Doruri grele mă apasă,

Firicel de iarbă deasă.”

“Firicel de iarbă deasă”, de Monica Mihaela Pop                                                                                  

Poftă dulce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *