Prefață lansare de carte – „Ce mult te-am iubit!”, de Cezar Pârlog

Avem privilegiul de a trăi într-unul dintre puținele orașe din țară, exceptând capitala, care are propriul târg de carte, organizat anual de către un promotor al culturii locale și nu numai, grupul Libris. Trecând pragul Aulei „Sergiu Chiriacescu” a Universității „Transilvania”, în perioada 22-25 martie 2018, avem ocazia să întâlnim editori importanți din țară și cele mai noi apariții din domeniul literar și muzical.

Cezar Pârlog, publicist şi scriitor de proză scurtă, blogger la Adevărul și editorialist la 24 FUN, ne oferă o nouă carte, „Ce mult te-am iubit!”, editată de Libris Editorial, ce va avea lansarea la cea de a XV-a ediție a Târgului de Carte și Muzică Libris Brașov.

Fiecare dintre noi avem un talent care poate să fie ascuns până la o anumită vârstă sau chiar mereu, în sensul că nu toată lumea are șansa și norocul să îl descopere. De aceea, atunci când ești înzestrat cu o capacitate specială de a scrie lucrurile, stârnind nu numai zâmbete ci chiar episoade de râs și găsești un partener astfel încât atât conținutul cât și forma unui nou volum sunt de o calitate înaltă, rezultă un volum de excepție.

Ce spune autorul despre carte:

„Cam așa a început tot…

11 ianuarie 2017

Cu niște mîzgăleli venite în niște zile de conced’ din anul anterior, băgate pe gît de șefi răi și uricioși.

Zilele de conced’ au venit una cîte una, tot așa au trecut, mîzgălelile au început să se adune, apoi s-au transformat în niște chestii faine iar șefii au rămas tot uricioși.

Gluma s-a îngroșat, treaba a devenit serioasă, ideea unei cărți cristalizată, concediul epuizat, iar scurtissimele au ieșit de la imprimantă. Pe A4. Șefii au rămas tot așa; consecvență!

Într-un moment de stagnare, depresia bătea la ușă, inspirația plecase deja cu sorcova, sigur acționa după calendarul vechi, am decupat textele, să le văd mai bine, și să muncesc direct și doar pe ele. Cu fiecare în parte. Treaba a devenit serioasă

Cu depresia încă în buzunar, pe jumătate sinucis prin spânzurare și ardere pe rug, am o mică revelație; tanti aceea cu dimensiuni optimale, 90/60/90, supranumită pentru îmbunarea consoartelor temporare drept „Inspirațiunea”, a venit și m-a pupat pe frunte. Iar eu am zis să asociez fiecărui text un număr de telefon, eminamente real, autentic și adevărat.

Lucrurile au început să se miște, ba chiar să funcționeze perfect, adică să stea. C-așai la noi, totul e perfect cînd nu merge nimic. Adică au mai trecut ceva luni, ceva apă pe rîul Gilort, undeva prin Gorj cred, nu mi-e clar, eu am picat cînd am dat ultimul examen la geogra, era pe vremea cînd la ASE, erau 20 pe loc, iar examenul dura cît o nuntă, adică fix trei zile, cîte una pentru fiecare disciplină, și asta doar pentru că nu dădeam de ceva ilustrator pe măsura unui text superbissim. Ilustratoarea „Ficțiunilor reale” a lui Piersic jr., primită chiar de la el personal, în plic timbrat, a zis ok, dar după 6 luni aveam doar niște crochiuri de probă, alt supertalent cumva prin aceeași zonă, dar totuși, cumulat, a ieșit ceva…

Și dacă tot orișicine ar fi putut zice că aveam și ilustrațiile, firește că nu și eu, amestecate bine, mai urma să taie cineva, dacă iese asul de pică, se poate lua, parcă așa erau regulile în copilăria mea timpurie, ăla n-a ieșit, eu nu m-am supărat, sînt un băiat fin și înțelegător, salut vecinii și ajut bătrînele să treacă strada, așa că le-am luat de-a valma, cu desenatori diferiți, iar cartea începea să se înjghebe. Oare?…

Apoi stînd așa, degeaba și nemaifăcînd nimic pentru opera mea epocală cu lunile, la un moment dat am dictat, zis și apoi hotărît că-i cam gata, cu tot cu amalgamul de ilustrații la purtător. Iar pentru a putea trage linie, dormi liniștit și a mă putea întoarce pe o parte ori pe alta din cînd în cînd, am hotărît că, măcar pentru amorul egoului meu personal, să-i dau un format cît mai aproape de adevăr, și cu arcul aferent să închei prematur și acest proiect literar. În trei exemplare, „decît” pentru prieteni, editurile nici nu trebuiau să știe ce pierd. Pst, mucles, mă!…

Trecut-au ani și ani de-atunci

Și-acolo-n satul dintre lunci

Gospodărie ca a lor…,

Ho!, că nu-i vorba de nici un sat sau gospodărie, astea-s la țărăncuța lui Dan Spătaru, care nici n-a murit, ci de cartea mea. Care a colindat puțin pe la editurile de vîrf de pe la noi, n-a întrunit numărul necesar de sufragii pozitive, minim 50+1%, cît să iasă de-o majoritate simplă care s-o arunce delicat spre tipar, propunerea a căzut, și eu imediat apoi, pe scări. Vinul prost, o poșircă, nu știu la ce altceva m-aș fi putut aștepta, șase lei cincizeci pet-ul de două kile. Situație absolut normală și asortată perfect cu acel confort psihic personal în brutală scădere. Drept pentru care a trebuit să stau la pat și să scriu doar cu două degete. Asta doar în situația fericită în care aș fi avut inspirație, ca să am ce. Dar nu a fost cazul, iar eu… norocos.

După o hibernare de vară îndelungată, știți oare că sînt exemplare care fac asta în sezonul estival?, eu am decoperit asta atunci cînd, într-un tîrziu m-am trezit, „ m-am sprijinit de chiuveta aia roşie şi, uitîndu-mă uşurat în oglindă, am dat peste unu’ de vreo sută treij’ de kile, cam nespălat, puţind înfiorător, într-un maiou alb-murdar şi care, după pungile de la ochi, sigur ia heroină. Sau măcar are nişte probleme grave de ficat. În momentul ăla am fost foarte dezamăgit; ce mai, am fost chiar distrus. M-am uitat urît şi lung la geamul care reflecta un individ dubios şi am zis, profund decepţionat: <<Oare cum a putut mie să-mi facă așa ceva? Mie, mă?!>>”

Dup-aia nu știu ce am mai făcut, însă la trei săptămîni după, am primit un lot complet de desene, asociat și cu o copertă pe măsură, pe un stil sobru și rece, total opus celui din textele pe care le ilustrează. Dar am hotărît într-un consiliu restrîns, că această împletitură, un fel de yin și yang, este cel mai potrivit argument pentru o carte realmente faină.

Şi cum stăteam eu şi dormeam bine-mersi, la un moment dat s-a auzit un sunet gros, ca de vapor, am sărit ca lovit cu leuca şi instantaneu m-am înălţat la cer cale de treizeci de stînjeni. În zbor m-am întîlnit şi cu purecele ăla din poveşti, eu urcam, el cobora, era potcovit cu nouăzeci de ocale de fier, şi cădea tocmai din înaltul cerului. L-am salutat politicos, deşi, sincer, nu prea l-am văzut bine, la el te puteai uita dar la soare ba, n-aveam ochelarii la mine, dar sînt sigur n-am făcut confuzie, avea blazonul lui Ispirescu la buzunar, iar aterizarea a fost lină. Că doar aveam cămaşa de noapte a lu’ tataiu. Şi m-am trezit nu un gîndac ca-n Metamorfoza lui Kafka, nici Andrea Esca sau Oana Boc cum am mai scris eu, ci taman Colea Răutu care era turc, avea nişte şalvari verzi şi urma să-i taie capul pe un butuc chiar Sergiu Nicolaescu în persoană. Asta desigur numai de la filmu’ de-aseară, l-au reluat iar ăştia. Diametru mărişor, probabil să fi avut vreo două sute de ani şi garantat că l-au tăiat ăia, hingherii pădurilor sau cum i-o fi spunînd, dacă n-or fi chiar cei de la Schweighofer. Astea fiind zise şi circumstanţa mea un pic gravă cu capul, am zis că pentru a respecta adevărul istoric, să schimb titlul cărţii şi să-l acordez perfect cu starea mea economico-geografică şi cu micile afecţiuni mentale. Da, şi cu problemele financiare. Deci titlul ca să fie “Spitalul 9 salonul 23”, sau invers. Zis şi făcut, bătut din palme, dat un şpiţ în dos ordonanţei care asculta la uşă şi credea că o altoiesc la fundul gol pe servitoare, vorbit la portavoce şi în secundele premergătoare aveam deja noua copertă eminamente asortată perfect cu papucii mei gri şi desuurile, mă scuzaţi, asistentei şefe.

PS: Bineînțeles că simțindu-mă, de la afecțiune, cu multe muște pe căciula de blană, rusescă, preț bun, luată din Europa, am pus totul sub un pseudonim care avea menirea și ca să mă introducă precum un cal troian la înalte edituri cu cerberi ușor neprieteni.

De la Spitalul 9 ai reuşit să fugi rapid, şi, în urma unui plebiscit între prieteni ai redevenit om serios şi cetăţean integru al fostei R.S.R., iar titlul cărţii a rămas clar şi bătut în cuie cu pioneze roşii, Made in China, „Ce mult te-am iubit!”. În plus, n-am avut încotro şi datorită rezultatelor sufragiului censitar a trebuit să prind culoare în obraji, să devin om de casă şi familist model, hărnicie, chestii. Aşa că dai „cu mătura pe la cuier, mai bine cu aspiratorul, era în debara. Îl găsesc în balcon. Dormitorul, juma’ de hol şi tot atîta sufragerie-s gata rapid. Eficienţă maximă. Zgomot, putere, aer şi absorbţie, Philips Turbo. Ferestrele deschise. Bat perna. Scutur pătura; să nu rămînă vreun fir de păr”, făcînd curat după juna tocmai plecată sau chiar mai înfricoşător – ceasul rău, <> şi blestemele „prietenilor”, încurcînd borcanele cu urmări în… progenituri, „greu, monosilabic şi transpirat subit, am dres-o inspirat cu catsuitul de sub pernă, de care am şi uitat. L-am sacrificat pe altarul familiei. Pastila albastră şi-a făcut efectul cu destoinicie. Aşa ai apărut tu, singurul meu copil: La mulţi ani, Andreea!”

Problema a fost că Tîrgul de carte Libris urma să fie pe la sfîrşit de aprilie, tu stăteai liniştit şi cu antepenultima din cele cinci viitoare corecturi nefăcută. Iar cînd ai aflat că el a venit cu o lună mai în faţă, în martie, pămîntul a început să se învîrtească mai repede, criza de timp imposibil de stăpînit iar tu deja te căutai în buzunarul de la piept după ultima pastilă de Prozac. Numai că ai dat peste nişte persoane de toată isprava, corectură, tehnoredactare, directorat tehnic, prieteni, şi „Ce mult te-am iubit!” stă să iasă în lume. Fix pe 23 martie, la 17.00.
Mulţumiri, Mihaela Hură, Petru Irinel Merlusca, Anghelescu Dana, Cosul Cu Pisici!”

Citind povestea cărții, v-ați convins cu siguranță de faptul că ,,Ce mult te-am iubit!”, scrisă de Cezar Pârlog este un excelent prilej pentru clipe de amuzament oferite de text și întărite de ilustrație. Prin urmare, vă invit să participați la lansare și să îl cunoașteți pe autorul ei, în 23 martie, la ora 17: https://www.facebook.com/events/2136681303226504/

Cezar Pârlog a debutat în 2014 cu volumul „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, pentru care a primit Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” 2015, la secţiunea Proză. În 2014 i s-a acordat premiul „Marin Preda” şi premiul revistei „Luceafărul de dimineaţă”. A urmat în 2016 „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte iar în 2017 a publicat „Electric puzzle”, la Editura Neuma.

Nota redacţiei: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de către autor.

Lasă un răspuns