19 aprilie 2024

Contact us

Premiera la Brasov: spectacolul ‘Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul’

 Premiera la Brasov: spectacolul ‘Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul’

Cea mai premiată carte pentru copii din România “Domnişoară Poimâine şi Joacă de-a Timpul” de Adina Rosetti in premiera la Brasov cu 2 spectacole in data de 19 martie.

FasTracKids Brașov, Teatrul pentru copii MOMOLINO şi Lumea lui MOMO împreună cu cea mai premiată carte pentru copii din România, va invită ÎN PREMIERĂ la lansarea turneului spectacolului “Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul“, pus în scenă după cartea cu acelaşi nume, scrisă de Adina Rosetti şi ilustrată de Cristiana Radu la editura Curtea Veche Publishing, duminică 19 martie 2017 ora 10.30 și 12.00 la Centrul Cultural Reduta.

După aproape șase luni de creaţie, joacă şi inspirație și peste 5000 de spectatori din București și în țară suntem pregătiţi să venim la Brasov cu spectacol de teatru plin de emoţie şi culoare, de întâmplări cu sens, presărat cu multe cântece vesele şi ritmate.

Spectacolul este dedicat tuturor copiilor care îşi pun întrebări despre timp, acelora care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“. Domnul Azi şi bătrână Doamna Ieri, Domnişoară Poimâine, Clara, Mama, Vrăjitoarea Niciodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt nerăbdători să crească mai repede.

”M-am bucurat foarte mult atunci când Mira Loghin mi-a propus să o aducem pe Domnişoara Poimâine pe scenă! Mersesem deja cu copiii mei la cursurile pe care le organizează la Lumea lui Momo, văzusem spectacolele de teatru pentru copii produse de ea, mai ales excelenta dramatizare după “Ziua în care a fugit Somnul” (după cartea Victoriei Pătraşcu, adorată de copiii mei), aşa că am avut încredere în acest proiect de la bun început. Bineînţeles că îmi doream să îi văd, în realitate, pe Domnul Azi, Domnişoară Poimâine, Vrăjitorul Timpului şi celelalte personaje imaginate de mine şi desenate în carte de Cristiana Radu! De-abia aştept să mă joc împreună cu copiii de-a Timpul, să facem baloane de săpun şi să fredonăm cântecelele Ninei! Va aşteptăm pe toţi, cu mic, cu mare, la spectacol” ne-a impărtășit Adina Rosetti, autoarea cartii “Domnisoara Poimaine si Joaca de-a timpul”

Spectacolul imaginat de Antoaneta Zaharia şi interpretat de Ioana Flora (mama şi Vrăjitoarea Niciodată), Mihaela Velicu (Clara şi Domnişoara Poimâine) şi Antoaneta Zaharia (povestitorul şi Bătrânul Timp), pe muzica Ninei Neagu, în costumele şi decorurile create de Doina Pop, te conduce prin imaginarul firesc al copilului de orice vârstă, cu o încărcătură mare de magie. Căci e foarte posibil să te trezeşti din nou copil, tu om mare fiind.

“Cei care ne ştiu deja, au aflat că cel mai mult şi mai mult, ne place să ne jucăm cu copiii, aşa cum doar ei îndrăgesc. Acesta este şi motivul pentru care inventăm spectacole-poveşti sau aducem cartea de poveşti de pe raft în scenă. Intenţia noastră este să educăm viitorul public de teatru prin spectacole cu sens, să creştem oameni promovând acele valori morale de care fiecare adult are nevoie: iubire, generozitate, responsabilitate, acceptare. Şi chiar de a crea o legătură strânsă între carte şi teatru, de a diversifica accesul către lectură, ca activitate de baza în dezvoltarea unui copil.

Povestea Timpului în varianta Adinei Rosetti, precum şi alte poveşti puse în scenă de Teatrul pentru copii Momolino, a fost validată mai întâi de fiul meu. Au urmat serii de copii cărora le-am dăruit sau lecturat cartea. Şi în timp ce citeam şi le observăm reacţiile, imaginile mi se succedau în minte, despre cum ar putea să arate această poveste transpusă în scenă. Iar minunea s-a întâmplat, după prima întâlnire cu Toni (Antoaneta Zaharia) şi în care ne-am jucat cu simbolurile poveştii. Despre cum a ieşit, publicul va vorbi de la sine, el este singurul capabil să poarte vibraţiile dincolo de scenă. Noi ştim l-am făcut cu iubire şi dăruire totală.

Sunt recunoscătoare Adinei că a acceptat provocarea mea, editurii Curtea Veche Publishing că a avut încredere să ne ofere drepturile de autor, dar mai ales echipei mele iubite Toni, Ioana, Miki şi Doina – profesioniste vero în ale artei vizuale, artişti valoroşi care ştiu cum e cu teatrul de calitate pentru copii. Şi nu în ultimul rând, profesoarei mele de tobe Nina, că a intrat în jocul nostru, Mirela Loghin, fondator Teatrul pentru copii MOMOLINO si Lumea lui MOMO.”

Spectacolul are o durată de 45 de minute şi se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 9 ani. Muzica este compusă pentru fiecare personaj al piesei, purtând semnătura Ninei Neagu (artist şi profesor de muzică la RockSchool RO din Bucuresti).

Biletele sunt puse la vănzare in reteaua www.iabilet.ro si la Libraria Libris.
Un link cu bilete pentru ambele spectacole se afla la: http://miniacademia.ro/events/domnisoara-poimaine-si-joaca-de-a-timpul/

Despre autor

Adina Rosetti este scriitoare şi jurnalistă. A scris articole, reportaje şi poveşti pentru Dilema Veche, Time Out, Elle, Esquire, BeWhere, Formulă Aş, Unică şi alte publicaţii. Este autoarea romanului Deadline (2010, 2011) publicat la Curtea Veche Publishing şi apărut în Franţa la editura Mercure de France (2013) şi a volumului de proză scurtă “De zece ori pe buze”(2015). “Domnişoară Poimâine şi joacă de-a timpul” de Adina Rosetti (Curtea Veche Publishing, 2014, 2015), cu ilustraţii de Cristiana Radu, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani şi îşi doreşte să răspundă, într-o manieră ludică şi creativă, întrebărilor pe care le pun cei mici despre timp.

Cartea a fost premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărţi din România cu premiul pentru “Cea mai frumoasă carte pentru copii şi tineret” şi a primit premiul “Cea mai bună carte pentru copii şi tineret” la gala Bun de Tipar.

Linkuri:

Adina Rosetti: Chiar dacă piața de carte o să dispară, eu tot o sa le spun seara copiilor povești


http://www.suntparinte.ro/poveşti-pentru-copii-timpul-şi-domnul-azi
http://www.suntparinte.ro/poveşti-pentru-copii-despre-timp-doamna-ieri-şi-domnişoară-mâine

Despre Lumea lui MOMO şi MOMOLINO, Teatru şi poveşti pentru copii

Din 2011 şi până astăzi, peste 20,000 de copii au participat la programele noastre creative şi educative. Spectacolele de MOMOLINO readuc poveştile din raftul cu cărţi, pe înţelesul şi limbajul copiilor de astăzi, fără violenţă şi limbaj agresiv, cu empatie şi iubire – în acord cu nevoile lor de a descoperi şi înţelege lumea în simplitatea ei.

Acestea îi ajută să crească într-o cultură teatrală bazată pe valori autentice. Dacă aţi auzit de “Pe covorul fermecat al poveştilor” ,”Alice în Sufrageria Minunilor”, Nica şi Poveştile sale”, “Aventurile lui Hermann”, ”Ziua în care a fugit somnul”,“Răbdărică şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun” “Răbdărică şi Mofturică în misiune cu Zâna Măseluţă” atunci noi suntem făptaşii. “Domnişoara Poimâine şi joaca de-a timpul” este cea de a 7 a producţie de teatru pentru copii, şi nu ne oprim aici. Ne aşteaptă un 2017 cu încă 2 premiere, cel puţin la fel de valoroase şi autentice, ca cele de pâna acum.

Afisul evenimentului

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.