Razboi si pace_Bastionul Tesatorilor (1)

Război și pace în Bastionul Țesătorilor!

Proiectul reprezintă un demers recuperator care oferă şansa unor întâlniri provocatoare între păstrători locali autentici ai tehnicii tradiţionale de ţesut la război și artişti contemporani provenind din diverse arii artistice, care să conducă la crearea unor colecţii de autor (lucrări de artă si design contemporan) bazate pe valorificarea tehnicilor şi modelelor tradiţionale.

Proiectul este organizat din 2016 de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov. În 2017 se adaugă componenta de „rezidențe artistice”, cu sesiuni de documentare și de practică pentru artiști.

Lucrările pot fi văzute în expoziția de la Bastionul Țesătorilor din Brașov în perioada 24 august 2017 – 01 octombrie 2017, de marți până duminică, între orele 10.00-18.00. Expoziția va putea fi vizitată și la Muzeul Național al Țăranului Român în perioada 04 – 22  octombrie 2017. 

Otilia Boeru este o artistă vizuală care lucrează în diverse medii de exprimare, cel mai frecvent apelând la materialul textil, cu ajutorul căruia experimentează și construiește noi forme vizuale. Are un interes special pentru modalitățile prin care noile tehnologii pot intra în relație cu tehnicile textile tradiționale. Otilia a lucrat cu artizana Maria Pepene. La 74 de ani, tanti Pepenica spune că iarna, când avea războiul în casă, erau zile când o prindea noaptea țesând la război. A învăţat să ţeasă la vârsta de 10 ani de la mama şi bunica sa. Avea în casă un război făcut de bunicul său, care era tâmplar.

Claudia Pascu este art director, graphic designer și ilustrator. Absolventă a Universității de Arte București, secția Graphic Design, are experientă în publicitate, creare de identități vizuale și grafică de carte. Este pasionată noi tehnologii, dar fascinată și de tehnicile vechi. Claudia a lucrat cu artizana Ionela Gârbacea. Mama ei Ileana, născută Gârbacea, a fost una dintre cele mai cunoscute țesătoare din sat. A început să țeasă la 10 ani, din curiozitate, alături de surorile ei, învățată de mama sa. Are trei fete dar niciuna nu știe să țeasă…

Iulia Toma trăieşte şi lucrează în Bucureşti, utilizând ca mediu preferat materialul textil însoţit de fotografie, instalaţie sau text. Temele sociale precum feminismul, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii sau echitatea socială fac obiectul preocupărilor sale. Iulia a lucrat cu artizana Rodica Tişcă. Tanti Rodica a ţesut pentru casă, obiecte decorative şi postav din care se confecţionau haine. Cel mai mult a lucrat pe războiul moştenit de la bunicul soţului, Gheorghe Tișcă zis Ghică Neculcea. Războiul era confecţionat de un tâmplar din sat.

Claudia Mușat & Viorica Slădescu au lucrat în comun o lucrare complexă, formată din 5 fragmente de țesături tip pânză, numită ”1 Luat / 1 Lăsat”. Claudia Mușat este lector universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Viorica Slădescu este cadru didactic universitar la Arte textile și Design și a fost muzeograf restaurator în patrimoniu textil la Muzeul Național de Artă al României. Claudia & Viorica au lucrat cu artizana Victoria Ialomiţan. Tanti Dorica a învatat sa țeasă la vârsta de 6 ani de la mama sa. A țesut cu plăcere ţoale, covoare, velinte și preșuri împreună cu sora sa.

Foto: Dan Strauti
Video: YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *