Reflecții de început, mijloc sau sfârșit de săptămână – 1

Săptămâna aceasta încheiem primele cinci luni ale anului și de aceea, de sărbătoarea Rusaliilor (denumită în napolitană „Pasca rusata” – Paștele trandafirilor) m-am gândit să adun în două episoade câteva gânduri postate pe pagina personală de la începutul anului și până acum sub titulatura de „Reflecții”. Astăzi vă ofer prima parte.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Oamenii ajung în viaţa noastră cu un scop, iar atunci când uneori ei cred în tine mai mult decât o poţi face tu, când alteori ştiu cum îţi este chiar înainte ca tu să le răspunzi la telefon, când te încurajează atunci când eşti pe un drum bun şi te sfătuiesc să îl abandonezi când nu ţi se potriveşte, când ştii şi poţi să primeşti dar şi să oferi toate acestea, înseamnă prietenie.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

(I) (U) (B) (I) (R) (E) (A) este frumoasă și pentru că nu are dimensiuni, formă sau culoare, nu putem să o vedem dar o simțim, nu putem să o atingem dar există. Ne iese în cale atunci când nu ne gândim la ea și devine parte din noi, fără să ne întrebe dacă vrem sau nu. Este asemenea unei adieri care prinde rădăcini și devine puternică, în timp. Oamenii o cresc sau doar o poartă și astfel devine adultă și împlinită sau rămâne o amintire lipită pe suflet. În scrierea cuvântului apare litera (I) de două ori tocmai pentru că ea leagă două (I)nimi, formând astfel o (U)nire, cu (B)ucurie. Ea (R)ămâne pentru (E)ternitate și (A)duce fericirea.

Uneori tăcem iubirea, alteori o strigăm; uneori o plângem, alteori o râdem însă ea este ceea ce ne dă viața și menirea de a exista căci este ziua de azi și cea de ieri și cea de mâine și cea… a unui Vis.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Zilele trecute mi-am spus că anul acesta nu voi fotografia flori pentru că laptop-ul este supraîncărcat și există o cutie plină de DVD-uri cu fotografii, plus că timpul este din ce în ce mai puțin generos cu mine. Iar astăzi am început să lucrez la un proiect ce se va derula în mai puțin de 10 zile deci nu aveam de gând să ies din casă, dar aproape de lăsarea serii mi-am amintit că aveam o problemă de rezolvat în oraș așa că am pornit la treabă. Însă când am ajuns în zona parcului central… nu m-am putut abține, dovedindu-mi că dacă referitor la ceilalți îmi respect cuvântul, în ceea ce mă privește arareori reușesc. Și tocmai când mă străduiam să „culeg” farmecul unei narcise:

– Tu ce faci aici?

– Uite, fotografiez o floare dar am mișcat mâna și nu am reușit o fotografie bună.

– Dar cum te cheamă?

– Antonela. Și pe voi?

– Pe mine Sabina și pe ea Flavia și suntem surori!, mi-a răspuns una dintre cele două Prințese – Floricele, de cam 5-6 ani, îmbrăcate în roz, cu părul lung, una șatenă iar cealaltă brunetă.

Între timp a apărut tatăl lor care purta în brațe un bebeluș băiețel și l-am întrebat ce diferență de vârsta este între fetițe. Mi-a răspuns că un an iar eu am spus cu o vădită încântare că și eu am o soră mai mare decât mine cu un an și trei luni. Imediat una dintre Prințese a strigat:

– Și cum o cheamă?

– Alina!

Tăticul a adăugat atunci:

– Dar ele nu sunt surori!

M-am uitat la cele două Floricele și am continuat:

– Iar sora mea își aniversează ziua de naștere în curând și de aceea m-am bucurat mult să întâlnesc două surori!

Au zâmbit ștrengărește și au zbughit-o la joacă.

Concluzia este că nu contează dacă ai depășit nivelul de memorie portabilă, atâta vreme cât faci ceva ce îți place și că amintirile nu sunt niciodată prea multe iar ele pot să fie trezite uneori de o pasiune.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

FEMEIA vine de la Finețe, Emoție, Mângâiere, Eleganță, Iubire, Alint dar înseamnă (și) a ști să oferi și să primești, iar un cadou foarte frumos și rar, poate să fie încrederea care îți este acordată, alături de un buchet de flori, care pur întâmplător se află printre preferatele tale și nu poți decât să mulțumești.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Uneori, în momente de gri personal, când am vrea să fim doar noi cu noi dar se întâmplă că ni se povestește câte ceva, reacționăm transferându-ne starea către ceilalți, crezând că așa vom scăpa de ea și ne va fi mai bine. Iar „receptorul” nostru poate să ia asupra lui culoarea aceea tristă dar, în majoritatea cazurilor, încearcă să ne-o paseze înapoi. Poate că în drumul nostru prin viață nu am fost obișnuiți cu oameni care ne înțeleg și ne acceptă stările pentru că și lor le este așa câteodată dar și pentru că sau mai ales pentru că le pasă de noi, care nu își doresc să ne dea înapoi supărarea ci să o stingă sau cel puțin să o atenueze. Deși noi i-am rănit, ei sunt tot acolo chiar prin tăcere, fără să fie vorba de indiferență sau de toleranță ci de respect, de apreciere a valorii, de legături care se creează la nivel subconștient, independent de voința noastră.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Fără explicații, interese sau gânduri ascunse, unii oameni fac anumite gesturi pentru că așa simt, așa vine din interiorul lor și așa le este și lor bine. Nu doresc ceva în schimb ci doar își urmează calea cu pași mici despre care ai crede că sunt și siguri. Însă nu există drumuri drepte și line ci absolut toate au pante, gropi sau piedici chiar și din partea oamenilor din jur, adică exact cei care s-ar presupune că sunt sinceri și nu judecă.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

În ultimele zile am auzit de câteva ori expresia „femei puternice” despre care cred că este un clișeu (vorba celor care scriu cu adevărat) și în plus ea nu arată o realitate, o necesitate sau o dorință. Pentru că femeile nu își doresc să fie puternice, chiar dacă uneori afirmă acest lucru sau îl mimează; ele își doresc să ofere bunătate, căldură, iubire, eleganță și doresc să primească aceleași lucruri în schimb, ceea ce nu are nimic în comun cu puterea. Uneori sau de prea multe ori nu recunosc și astfel nu fac altceva decât să se mintă pe ele însele.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Despre prietenie căci da, să vorbim mai mult despre lucrurile bune și frumoase:

Eram în clasa a XI-a iar în vremea aceea exista un examen numit „de treaptă”, în urma căruia în clasă au venit colegi noi. În vacanța de iarnă, mergând la schi, unul dintre ei și-a rupt piciorul și a stat cu el în ghips, câteva săptămâni. Nu locuiam aproape dar nici foarte departe așa că mergeam la el acasă și îi duceam lecțiile căci mi s-a părut firesc să îl ajut (nu aveam la dispoziție internetul sau WhatsApp-ul pentru a transmite astfel temele). Așa am rămas prieteni buni, iar în 2003, împreună cu soția lui, mi-au devenit fini.

În toți acești ani – tocmai am realizat că sunt 30! – fără să uite nici măcar o dată, a venit la mine, de 1 sau 8 martie cu un mărțișor sau cu o floare, amintindu-și că îmi plac freziile. Astăzi, când a sunat la poartă, m-am bucurat de două ori: pentru că l-am revăzut dar și pentru că am avut ocazia să răspund la întrebarea „Mama, cum era când ai fost tu adolescentă?” Păi uite așa: se legau prietenii de o viață!

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

Lasă un răspuns