Arhive etichetă: Asociația Little People

Tabăra de Vară pentru Tinerii Supraviețuitori de Cancer

A 11-a Tabără Anuală pentru Tinerii Supraviețuitori de Cancer din România cel mai mare eveniment național destinat copiilor afectați de cancer

Asociația Little People organizează pentru al 11-lea an consecutiv, Tabăra de Vară pentru Tinerii Supraviețuitori de Cancer, membri Comunității Temerarii.

110 pacienți, cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani, tratați în toate cele 13 secții de onco-pediatrie cu care asociația colaborează, coordonați de 20 de tineri adulți supraviețuitori de cancer și personal specializat al Asociației, și-au confirmat prezența la cea mai mare întâlnire dedicată tinerilor supraviețuitori de cancer, care va avea loc în perioada 11-16 august, în cadrul Resortului Cheile Grădiștei, Fundata.

Temerarii reprezintă o comunitate umbrelă care cuprinde toți adolescenții și tinerii supraviețuitori de cancer din România, unde pacienții se pot întâlni, pot beneficia de oportunități de auto-dezvoltare, socializare, suport emoțional și financiar pentru investigații medicale, consultanță, un mediu sigur în care pot fi împărtășite temerile și pot fi identificate soluții în integrarea unei mod de viață normal.  Temerarii este o rețea de suport ,,de la pacient la pacient” unică în țară.

Supraviețuitorii de cancer vor avea ocazia ca pe parcursul a 6 zile să aibă parte de experiențe unice, să interacționeze cu alți tineri care au trecut prin experiențe similare, sau cu tineri foști colegi de salon, să aibă parte de activități sportive, să se bucure de momente antrenante și relaxante care să le ofere sentimentul de apartenență la o comunitate de învingători în care cancerul nu este un subiect tabu.

Luni, 13 august, ora 11.30, Piața Sfatului din Brașov a găzduit tinerii supraviețuitori de cancer în prezența domnului Vice-Primar al orașului, domnul Mihai Costel, care a adresat un cuvânt de ,,Bun venit! și transmis aprecierile față de acești tineri care au învins cancerul. După acest moment participanții au pornit în descoperirea frumuseților orașului în cadrul unei vânători de comori. 

Fotografii și mărturii ale tinerilor supraviețuitori participanți în Tabăra Temerarii, vor fi postate zilnic pe pagina de Facebook a Asociației Little People România https://www.facebook.com/LittlePeopleRomania .

Mulțumiri speciale revin sponsorilor principali: Trelleborg, Castrol, Timotion, Fundația Comunitară Iași, Coca-Cola HBC, Aims, ACI, Holcim, DM, Carrefour și tuturor sponsorilor și companiilor locale fără de care acest eveniment nu ar fi posibil.

Despre Asociația Little People România:

Asociația Little People s-a născut din inițiativa fondatorilor Katie și Shajjad Rizvi, în Cluj-Napoca, din dorința de a oferi fiecărui copil și adolescent bolnav de cancer sprijinul de care are nevoie. Cu o experiență de peste 20 ani în programe de suport psihosocial pentru copiii bolnavi de cancer, asociația oferă o serie de servicii de înaltă calitate, evenimente complexe pentru tinerii supraviețuitori de cancer, profesionalism în coordonarea voluntarilor, sprijin material al secțiilor din spital, grijă și implicare constantă din partea unei echipe dedicate de specialiști. Programul de suport al pacienţilor a fost elaborat pentru a crea un standard de calitate a intervențiilor psihosociale oferite pacienților și este implementat cu succes în 9 dintre cele mai mari secţii de oncopediatrie din țară, din 5 orașe: Cluj, București, Timișoara, Iași și Târgu-Mureș, Craiova.

Asociația a înființat Clubul Temerarii® – Comunitatea Națională a Tinerilor Români Supravițuitori de Cancer – care numără astăzi, peste 750 de membri din 123 de localități, devenind prin urmare cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenților și al tinerilor adulți afectați de cancer și totodată una dintre cele mai active comunități de acest gen din Europa.

Sursa: comunicat transmis La pas prin Brasov