Arhiva etichetelor: astronomie

antaresfest

AntareSFest 2017 Brașov

Clubul Antares  prin Asociația Antares Science-Fiction & Fantasy Club Brașov organizează, în premieră, prima ediție a festivalului național AntareSFest 2017.

Scopul acestui eveniment este apropierea fanilor și susținătorilor de genurile literare preferate, de grafică sau benzi desenate, de comunicarea directă și deschisă cu scriitori, editori, artiști plastici, bloggeri, oameni de cultură din România, bucuria revederii și nu în ultimul rând,  frumusețea pasiunii.

Pe această cale, clubul Antares Brașov îi invită la AntareSFest 2017 pe toți cei care îndrăznesc să viseze, să-și deschidă aripile spre viitor și să exploreze lumile îndepărtate ale Universului nesfârșit.

„Nu veți fi dezamăgiți. Avem expoziții de artă vizuală, discuții interesante, lansări de carte și sesiuni de autografe, însă, pe lângă toate acestea, avem o paradă cosplay. Iar cele mai inedite și năstrușnice costume vor fi premiate!

Înființat în 1981, este o asociație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, cu personalitate juridică, singurul club de acest gen din Brașov, iar anul acesta sărbătorim 36 de ani de existență!

Nucleul care s-a format acum mai bine de trei decenii și jumătate a rezistat peste timp. Tinerii entuziasmați și pasionați de atunci, ai literaturii science-fiction, și-au păstrat nealterat interesul, dragostea și preocupările pentru SF.

După propriile lor mărturii, o mare parte dintre foști membri au crescut și dezvoltat din punct de vedere literar și artistic, rafinându-și gusturile și preferințele, împlinindu-se spiritual, material, social și intelectual, prin intermediul clubului Antares.

Misiunea clubului și implicit a Academiei Antares este susținerea și protejarea dezvoltării literaturii science-fiction & fantasy românești, pornind de la autorii brașoveni, de talie națională și internațională, care nu sunt puțini la număr, la promovarea creației literare în scopul de a oferi sprijin și șanse egale tuturor celor talentați care doresc să se afirme, pentru formarea unei baze reale de cunoștințe și informații în domeniul literaturii și în mod specific al SF-ului.

De asemenea, un obiectiv important este stimularea interesului pentru lectură în general și pentru SF în mod deosebit, încurajarea, susținerea și promovarea tinerelor talente care doresc să se exprime prin scris sau artă. Academia Antares oferă doritorilor ateliere sau cursuri de scriere creativă, prin experimentarea exercițiului scris, descoperirea valorilor proprii și creșterea interesului pentru cultura brașoveană și românească.

Pe lângă fundamentul scriere de literatură science-fiction, clubul Antares este preocupat de o largă varietate de domenii conexe, anexe sau înrudite, pentru a răspunde dorințelor și pasiunii fiecăruia: științe de frontieră, fenomene neelucidate, supranatural, astronomie și filosofie, pseudoștiințe, muzică, fenomenul OZN, arte vizuale, precum și alte categorii de interes, genuri, subgenuri și specii literare, cuprinse toate sub umbrela generoasă a literaturii SF.

De-a lungul celor 36 de ani de existență, clubul Antares a organizat o seamă de evenimente, activități și acțiuni, unele chiar unicate în țară: prezentare, doi ani consecutiv, de teatru absurd-fantastic, în adaptarea, regia și interpretarea membrilor clubului; conferințele ”Scriitori brașoveni de science-fiction și fantasy în contextul SF-ului românesc”; ”Colecția de povestiri science-fiction și fantasy pentru Nevăzători”,” precizează organizatorii evenimentului.

Imagine pusa la dispozitie de Antares