Arhive etichetă: aventura

Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov: Aventura

Aventura,  adaptare după „Somnoroasa aventura” de Teodor Mazilu.

Domnul Gherman, un politician impecabil, ireproşabil şi implacabil, serios, e în căutarea echilibrului. Şi cum altfel poate regla balanţa armoniei dacă nu cu imaturitatea, iresponsabilitatea şi inocenţa Gabrielei.

Iar cum calea spre fericire nu e niciodată facilă, drumul bărbatului nostru serios către inima tineri trece obligatoriu pe la mătuşa Cleo, mamă iubitoare, intrigantă de profesie şi veşnic direct interesată de confortul propriu.

Rapirea Gabrielei de catre Domnul Gherman pare sa fie unica solutie pentru a-i aduce impreuna pe cei doi.

În această aventură „serioasă” îşi găsesc repede locul şi Ogaru, inepuizabilul excroc sentimental fără vârstă şi Manole, iubitul sincer, mecanicul amator de plimbări în pădurea Băneasa.

Aceasta poveste, o satiră acidă a lui Teodor Mazilu ce țintea clasa activiștilor de partid din anii 60, este adaptată de regizorul Dominic Dembinski evenimentelor din decembrie 1989 cand foștii “aparatnici” vor deveni prin cameleonism noua clasa conducătoare ce va implementa „capitalismul specific” românesc .

Astfel comedia devine tragică și se termină într-o cheie ce sperăm să-l pună pe gânduri pe spectatorul de astăzi care și după 28 de ani este încă „victima” favorizată sau nu a noii sale istorii care încă se scrie și rescrie.

Distribuția: Gabriel Costea, Viorica Geantă Chelbea, Claudia Elena Suliman, Marius Cristian Cisar, Muraru Demis, George Custura, Relu Sirițeanu, Oana Hui.

Muzica & Video: Mihaela Constantinescu (TVR)
Decorul și costumele: Rodica Garștea
Direcția de scenă și adaptarea: Dominic Dembinski

Bilete se pot achiziționa online, de pe portalul http://biletebrasov.ro/program-bilete-online-teatru-sica-alexandrescu sau direct de la casa de bilete a teatrului.

Program casa de bilete:
marți – vineri: 11:00 –19:00
sâmbătă – duminică: 15:00 –19:00
Tel: +4 0268 412 969

Preţuri bilete:
Categoria I – 25 lei
Categoria II – 20 lei
Preţ redus – 7 lei
Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.