Arhiva etichetelor: Brasov Heroes

ATB

Amenajarea curții grădiniței din satul Mina 1 Mai

Dupa cursa cu obstacole de la Brașov Heroes, a venit timpul să punem în practică ceea ce ne-am propus, și anume: amenajarea curții Grădiniței din satul Mina 1 Mai.

În urma discuțiilor pe care le-am avut la amenajarea de la Vulcan, oamenii care au participat, au spus că ar fi mai bine ca zilele de lucru să nu fie în weekend, astfel încât, în perioada 23-25 august, zilnic vă dăm întâlnire după orele 13.00, în fiecare zi să schimbăm înfățișarea locului în care merg de luni până vineri peste 100 de copii.

Dacă poți să dai o mână de ajutor, te așteptăm cu plăcere alături de noi: Carmina Nicolescu și Claudiu Grusea.

Brasov Heroes

Regina Maria participă la Brașov Heroes cu 3 echipe

Regina Maria – rețeaua privată de sănătate, participă la Brașov Heroes cu 3 echipe: „Integritate”, „Impact”, „Queen’s Nurses”, iar cauzele pe care le susțin sunt:

Asociația Rază de speranță – Binele începe cu tine

Susţinerea unui club de vacanţă pe o perioadă de 4 luni pentru 20 de copii şi tineri cu autism şi alte tulburări asociate. În cadrul clubului, aceştia vor beneficia gratuit de sesiuni art-terapie, grupuri de dezvoltare, activităţi de socializare, meloterapie, hipoterapie şi terapie prin miscare.

Asociația Tineri pentru Brașov – Trusa de pictat și satul meu

Propune repararea şi desenarea pereţilor grădiniţei din localitatea Vulcan şi a şcolii din localitatea 1 Mai.

Fundația Rafael – CREABIL, calea de la dizabilitate la creativitate

Realizarea unui nou atelier ocupaţional şi de producţie, în care persoanele cu dizabilităţi îşi vor dezvolta abilităţile creative şi de socializare. Astfel, persoanele cu dizabilităţi vor căpăta încredere în forţele proprii şi vor avea mediul potrivit pentru a se dezvolta.

Cum participi la Brașov Heroes
1
Alegi o cauză
Am selectat 12 cauze din care poți alege
2
Donezi și alergi
Poți dona direct pentru cauza aleasă sau te poți înscrie ca alergător
3
Dai de veste
Le povestești prietenilor de Brașov Heroes. Ei te pot susține donând pentru cauza pentru care alergi și împreună să strângeți fondurile necesare unui proiect
4
Vii pe 11 iunie la lac
Poți veni însoțit de familie și prieteni. Avem activități pentru fiecare

Imagine: Brasov Heroes

Video: YouTube

Brasov Heroes

Brasov Heroes: Trusa de pictat si satul meu

Duminică vă aștept la cursa cu obstacole, la Noua.
Toate proiectele înscrise au nevoie de susținerea comunității. Personal, de mai bine de 2 ani sunt implicată trup și suflet într-un proiect care aduce bucurie și stare de bine tuturor beneficiarilor. Spitale, școli, grădinițe, case de copii…

Toate solicitările au primit ajutorul nostru și vom continua atâta timp cât vom primi, la rândul nostru ajutor. Ne-am adus de acasă voia bună, talentul și bunăvoința și le-am răspândit pe pereții instituțiilor care adăpostesc copilașii noștri. Ne bucură fiecare zâmbet și licăr de fericire din ochii tuturor persoanelor implicate. Pictam pereți, împlinim vise, aducem zâmbete pe chipurile oamenilor.

Imagine: Brasov Heroes

Brasov Heroes

Brasov Heroes, 12 cauze își cheamă eroii la acțiune!

Dornic să faci fapte bune?

Hai duminică,11 Iunie, ora 10:00, în zona de agrement a lacului Noua, la Brasov Heroes, cursa cu obstacole a comunității, un eveniment pentru amatori și profesioniști, familii și prieteni, dornici să intre în competiție pentru ei și pentru cauze comunitare, organizat cu sprijinul comunității brașovene și în beneficiul acesteia.

1. Intră pe site
2. Alege una din cauzele înscrise
3. Înscrie-te și donează
4. Invită-ți prietenii să te susțină
5. Aleargă!
http://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/

Imagine: brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro

Brasov Heroes vedere de ansamblu

Braşov Heroes: legendele se nasc din realitate

Braşov Heroes este răscrucea în care sufletul fiecăruia dintre noi trebuie să-şi aleagă o cale, o cauză.

Braşov Heroes este simbolul bunătăţii, al sacrificiului, al darului necondiţionat pentru o lume mai bună, mai frumoasă.

Braşov Heroes este locul unde legendele se nasc din realitate!

Evenimentul „Braşov Heroes – cursa cu obstacole a comunităţii”creat de Fundaţia comunitară Braşov s-a desfăşurat într-un peisaj de vis, într-o atmosferă de emoţie, bucurie şi împlinire .

Cauze:

Organizatia: Asociația Rază de Speranță – proiectul „Speranţă pentru un vis” au  erou un cățel: Sara care are 2 ani și aleargă cu stăpâna Cristina, la cursa de familii: o premieră. Și tot ei au un erou internațional: un tânăr din Spania care este in Braşov cu o bursă Erasmus.

Organizatia: Grup de Inițiativă a Profesorilor din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov  – proiectul „Și eu pot fi un campion” are cei mai mulți alergători și cea mai redistribuită cauză (clipul video) dintre toate celelalte. Comparativ, cauza lor are 200 de share fata de 50-60 media. Ambasadorul cauzei  Caprita de anul trecut  a decis sa aiba propria lui cauza pe care sa o reprezinte: „Și eu pot fi un campion

Carmina Niculescu a reprezentat proiectul: „Terapie prin zâmbet şi culoare” – Organizatia: Asociația ClowniMed în colaborare cu Fundația Schimdt. Ideea proiectului s-a nascut cand Carmina s-a apucat de desenat pereții spitalului de copii Brasov în momentul în care băiatul ei și-a rupt mână și așteptau împreună la urgențe. Atunci și-a dat seama că e nevoie de puțină culoare acolo.

Proiectul: Oameni pentru oameni –  Organizatia: Fundaţia Bucuria Darului. Proiect prin care doresc sa isi mareasca capacitatea de a servi mese calde oamenilor strazii, a participat anul trecut la Cercul de Donatori, ediția a doua, ca sa poata achizitiona mobilier in care sa poata sorta hainele donate care ajung la oamenii strazii, cei care vin si mananca la Cantina Multumesc. Prin urmare au avut incredere in Fundatia Comunitara Brasov la Cercul de Donatori si au revenit si la Brasov Heroes.

Proiect: Călărie terapeutică (Hipoterapie) pentru tinerii cu nevoi speciale-  Organizatia: Asociaţia Copiii de Cristal. Asociatia Copiii de Cristal a participat pentru a 3-a oara la Brasov Heroes. În mai au lansat Parcul Stop Discriminarii, proiect participant la editia 2015 Brasov Heroes, finanțat cu 2995 lei.

Proiect: My Way –  Organizatia: Asociația Atelier Săcelean. Cei de la Atelier Sacelean au participat si anul acesta  cu acelasi proiect: My way ca si anul trecut. Prin donațiile strânse la ediția anterioară, 2600 lei, au reușit să ofere accesul a 45 de copii defavorizați din Săcele la: traininguri de dezvoltare personală, descoperirea abilitaților personale, a calităților de lider și dezvoltarea simțului de antreprenor, leadership, comunicare si negociere/vânzare.

Proiect: Kinetica iubirii, pasul care mișcă lumea – Organizatia: Fundația Rafael. Fundația Rafael participa pentru a 3-a oara la Brasov Heroes. Au strans printre cele mai mari sume in fiecare an. Anul acesta au reusit sa depaseasca bugetul propus initial.

Proiect: Club Sportiv Paralimpic Cumpără responsabil- Organizatia: Asociaţia Club Sportiv Paralimpic Cumpăra Responsabil . Si Asociatia Club Sportiv Cumpara Responsabil este alaturi de organizatorii Brasov Heroes de 3 editii.  In anii trecuti au sustinut persoanele in scaun cu rotile sa isi atinga visul sa ajunga la Campionatul de Tenis in scaunul cu rotile, anul acesta sustin persoanele in scaun cu rotile sa ajunga la Campionatul Paralimpic de Baschet din 2018. Si sa se pregateasca corespunzator pana atunci.

Proiect: Speranţă pentru un vis –  Organizatia: Asociația Rază de Speranță. Speranţa pentru un vis a avut cel mai interesant eveniment de promovare a cauzei lor la Brasov. Ambasadoarea lor, Nona Trif, a organizat un eveniment de Cartea Recordurilor, la propriu. A strans oameni la Coresi Mall pentru a intra in Cartea Recordurilor cu ” cele mai multe persoane care stau in genuflexiune plie in acelasi timp”. Au fost prezenti peste 200 de oameni la eveniment, multi dintre aceia participand ca alergatori la Brasov Heroes pentru cauza lor.

Proiect: Sterilizează – nu ucide – Organizatia: Asociația Milioane de Prieteni. Respect fata de viata. Sterilizarea cainilor in mod gratuit pentru cei care nu dispun de resursele necesare si au venituri modeste.

2 cauze și-au schimbat reprezentanții  de la începutul proiectul înscris la Brasov Heroes: Bucuria Darului si Scut.

Brasov Heroes a avut 13 cauze inițial, Dicta s-a retras și au rămas 12. Acest lucru s-a întâmplat în fiecare an. Coincidență sau nu?

Ambasadori

Razvan Cicorschi, ambasador al Asociatiei Milioane de prieteni a strans pentru proiectul Sterilizeaza, nu ucide, 60% din buget total adunat al acestei cauze la Brasov Heroes – 1500ron.

Cei mai mulți ambasadori ii are Asociatia Milioane de prieteni: 4. Si toti au aleargat.

Cea mai interesantă modalitate de fundraising a avut-o ambasadoarea Bogdana Grapa, ambasadoare la De-a arhitectura, și-a donat ziua ei cauzei. A rugat toți prietenii ei să doneze drept cadou pentru De-a arhitectura. Și astfel a strâns un sfert din bugetul propus: 1800 lei (bugetul propus).

Ivancescu Simona este pe primul loc in topul fundraisarilor: 1447 lei stransi si 12 sustinatori. Inițial s-a temut că nu are experiență și nici conexiuni dar apoi și-a luat inima în dinți și a scris tuturor cunoscuților.

Enache Silvana este ambasadorul cu cei mai multi sustinatori: 18. Suma strânsă este de 1005 lei. Anul trecut a alergat pentru Copiii de Cristal iar anul acesta a vrut sa fie ambasador pentru acestia.

La familii au fost echipe formate din 3 generații: copil, mama/ tata, bunic.

Post eveniment:

La Brasov Heroes au participat 110 familii , 130 inscrise dar 20 nu si-au mai ridicat chipurile. Am avut 60 de echipe si 260 de alergatori individuali. S-au strans 90.800 lei din care 46.000 proveniti din taxa de participare si donatii. Restul de la companiile partenere. Brasov Heroes si-a premiat pt castigatorii cu premii in valoare de aprox imativ 8000lei. La fata locului au fost peste 1200 de oameni.

Daca din diferite motive nu ati participat la Brasov Heroes si doriti sa va alaturati celor care sunt eroi ai comunitatii, puteti face donatii pana la sfarsitul lunii iunie .

La finalul zilei de duminică, două dintre cauze au depășit bugetul estimat pentru  proiectele lor – Asociația Rază de Speranţă și Fundația Rafael, ambele adresându-se copiilor cu dizabilități. Alte două se află foarte aproape de atingerea bugetului setat, strângând peste 80% din bugetul propus. Opt cauze au depășit peste 50% din suma necesară. Donațiile continuă până pe data de 1 iulie pentru a le oferi ocazia celor care doresc să ajute organizațiile să-și strângă întreaga sumă să facă donații atât online, pe platforma site-ului evenimentului www.brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro, cât și  în locațiile partenere: librăriile Șt.O.Iosif, Bookcity din Coresi Mall sau cafeneaua Tipografia.

Felicitari Brasov Heroes! Felicitari eroi ai comunitatii!

Daca doriti sa urmariti imagini de la acest eveniment va asteptam pe pagina de facebook a publicatiei La pas prin Brasov. 5 albume cu imagini va vor introduce in minunata lume a sacrificiului, a sperantei, a spiritului de sacrificiu, a spiritului de erou.

Brasov Heroes vedere de ansamblu

Credit foto: Dan STRAUTI

Brasov Heroes 2016 (2)

Brașov Heroes: despre oameni

Paulo Coelho spune la un moment dat, în cartea sa „Alchimistul”, că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, tot Universul lucrează în favoarea acelui lucru. Deși câteva ore bune a părut că nu vom reuși nimic în ziua desfăşurării Braşov Heroes, datorită ploii, totuși un lucru s-a întâmplat. Asfaltul era încă ud bine când a venit o fetiță și a spus că mai era ceva în program, adică „cineva să facă niște desene iar noi, copiii, să le colorăm”.

Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că ne-am adus acolo cu un scop, pentru o cauză anume și musai să realizăm ceea ce ne-am propus. Soarele ne-a ajutat apoi, cât a putut el 🙂 iar copiii au fost încântați, fapt care ne-a bucurat.

Iar ceea ce am trăit în ziua desfăşurării Braşov Heroes este dificil de exprimat, mai ales la sosirea celor care au participat în cursa pentru familii. Dacă cineva nu este încă pe deplin lămurit care este definiția familiei: părinții au adus copiii de mână, în brațe sau în spate și au trecut linia de sosire, copiii au adus părinții de mână și vorbim aici de copii adulți și de părinți bunici, un domn și-a cărat soția în spate pe ultimii metri iar o mamă a parcurs întreaga distanță a cursei, cu fiul ei de mână, un copil cu o suferință. Cuvântul impresionant nu este deloc suficient. Și vorbim despre oameni care au alergat ca să ajute alți oameni!

Mulțumim pentru invitație Brasov Heroes și Fundația Schmidt, reprezentată prin doamna Nicolescu Carmina.

Vă invit pe pagina de facebook La pas prin Brasov. Avem 5 albume cu imagini de la Braşov Heroes.

Brasov Heroes

Experiența Brașov Heroes

Așa cum bine știți, Brasov Heroes reprezintă un eveniment  de atragere de fonduri pentru diverse cauze din comunitatea locală, realizat în cadrul unei curse cu obstacole.  Este o inițiativă lăudabilă, care susține 13 cauze  pe care fiecare erou  le poate susține printr-o donație sau alergând.

Anul trecut alergam pentru a ajuta…anul acesta am fost un erou voluntar :). Ce m-a motivat? Colega și prietena mea Andreea Vrînceanu, un om frumos  care are întotdeauna un zâmbet de oferit, un om care nu se oprește niciodată, care te ajută să fii pozitiv, te ambiționează și care îți amintește întotdeauna că  și tu, la rândul tău, ești un „om minunat”.  Andreea este un exemplu al unui om care  ajută, fără să aștepte recunoștință și răsplată.

M-am hotărât să scriu aceste rânduri pentru că am vrut să împărtășesc cu voi și  o parte din experiența  din „spatele evenimentului”.

Am să încep prin a vă spune fapul că organizarea de evenimente înseamnă înainte de toate: OAMENI. Am cunoscut o echipă frumoasă, care își oferă timpul, energia și abilitățile unei fundații, „Fundația Comunitară Brașov”.

Organizarea unui eveniment înseamnă nopți nedormite, răbdare și relaționare interumană. Acum, la sfârșitul zilei, îmi dau seama că este o provocare dar și o recompensă care nu va putea fi egalată de nici o alta experință din viața mea. Din experiența de astăzi, mi-am luat energia din iubirea pentru viata și pentru oameni.

Paradoxal, deși avem atâtea căi de comunicare (facebook, sms, e-mail etc), oamenii nu mai comunică cu adevărat între ei. La Brasov Heroes m-a bucurat faptul că oamenii au uitat pentru un moment de telefoane și tehnologie…oamenii au impărtășit emoțiile, bucuriile, au trecut finish-ul ținându-se de mână și s-au îmbrățișat.

Dragi organizatori…vă mulțumesc pentru experiență și pentru ocazia de a fi erou.

„Viața este despre a da, fără a aștepta ceva în schimb!”

Brasov HeroesCredit foto: Dan STRAUTI

 

151114-6

Brasov Heroes: Motive traditionale din Tara Barsei si imprejurimi, desenate pe asfalt

Ideea de a ne ocupa de motivele traditionale a pornit de la cuvintele lui Nicolae Iorga, care spunea: « Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii. » iar prin istorie ne-am gandit ca putem sa intelegem si traditiile si obiceiurile romanilor.

Astfel am considerat ca ne putem aduce un mic aport, pe de o parte la transmiterea si pastrarea in timp a motivelor traditionale romanesti, sasesti si unguresti din zona in care traim  iar pe da alta parte putem sa trezim interesul altora si aici ne referim atat la copii, cat si la tineri si adulti, sa le cunoasca si sa le indrageasca.

Conjunctura a facut sa intalnim oameni carora le pasa de cei de langa ei si care sunt interesati de spatiul in care traim. La evenimentul Brasov Heroes, publicatia La pas prin Brasov sustine demersul doamnei Carmina Nicolescu.

„Fundatia Schmidt in parteneriat cu Asociatia ClowniMed – Clovni pentru viata alături de Nicolescu Carmina vă propun să aduceți zâmbete și speranță în viața copiilor care ajung în Spitalul Clinic de copii din Brașov. Ei și-au unit puterile și proiectele la Brașov Heroes ca tot chinul de zi cu zi să fie pentru câteva momente dat uitării: perfuzia se va transforma în duşuri hazlii, iar pansamentul în fluturaş. Iar atunci când pe pereţi se scriu povești desenate, vesele şi colorate, copilaşii nici nu simt cum trece timpul atunci când în jurul lor există lucruri frumoase.
Oricum pentru Brașov oamenii aceștia sunt deja eroi. Susține-le munca frumoasă prin donații și participare la Brașov Heroes.

Am cules motivele specifice Tarii Barsei de la proprietarii de colectii de costume populare, de la Muzeul de Etnografie, din comunitati online care promoveaza ía – íe (Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. DEXonline), din carti vechi sau pur si simplu de la persoane care poseda si poarta cu bucurie un costum popular si le-am transpus grafic, sub forma de picturi sau semne de carte, pe care le-am expus la festivalul Etnovemver 2015, dorindu-ne sa continuam si sa extindem acest proiect.

Ceea ce ne-am propus ar fi sa desenam pe asfalt cateva modele traditionale, in forma unor siruri, in zona de relaxare, pe care sa le coloram apoi cu ajutorul copiilor dar si al parintilor lor, care ar putea astfel sa fie coptati in a lucra impreuna cu copiii lor.

Va asteptam sa fiti alaturi de Nicolescu Carmina sau de alt proiect inscris in cursa cu obstacole a comunitatii.

Desene create de Antonela Lungu si Melinda Puskas dupa modele culese de pe cusaturi traditionale, pasionate de cultivarea frumosului.

Brasov Heroes 2014

Braşov Heroes, a 3-a ediţie pe 12 iunie 2016

„Numarul 3 aduce noroc. Noi nu credem atât de mult în noroc cât credem în oameni activi care știu că norocul stă în puterea lor. Pe ei dorim să-i anunțăm că în 12 iunie va avea loc a treia ediție Brasov Heroes – eveniment la care invităm oamenii obișnuiți să-și arate calitățile de erou: generozitate, implicare și bucuria de a face parte dintr-o comunitate. Pentru acești oameni căutăm 10 cauze pe care să le susțină la a treia ediție Brasov Heroes.
Invităm organizațiile locale și grupurile de inițiativă să aplice la Brasov Heroes și să ne povestească despre proiectele pentru care vor să strângă fonduri la eveniment.
Căutăm proiecte care fac un bine și vorbesc de bine. Care înfrumuseţează oraşul, cartierul sau strada de lângă noi. Proiecte care mișcă oamenii și-i fac să lucreze împreună. Care scot cultura în stradă sau care o aduc mai aproape de oameni. Care vorbesc de toleranţă, compasiune sau acceptarea diferențelor celor de lângă noi. Proiecte care ne educă antreprenorial, non-formal sau care ne provoacă să trăim experiențe inedite. Care ne ajută să trăim sănătos. Care ne emoţionează şi ne fac să ajutăm.
Căutăm proiecte care au nevoie de un buget de maxim 7.000 de lei pentru a deveni realitate şi pentru care să strângem împreună bani la Brasov Heroes,” precizeaza pe pagina de facebook organizatorii acestui eveniment.

Aplicațiile pot fi completate până pe 25 februarie aici.

Cele 10 cauze selectate vor fi anunțate pe 1 martie.

Te aşteptăm pe 12 iunie în Zona de Agrement a Lacului Noua să alergi într-o cursă cu obstacole și, prin taxa de participare sau printr-o donație, să susții unul din proiectele înscrise.

Brasov Heroes – Cursa cu Obstacole a Comunităţii

Braşov Heroes îşi cheamă eroii la înscrieri!

Pe 1 septembrie 2015 s-a dat startul înscrierilor la Cursa cu Obstacole a Comunităţii din cadrul celei de-a doua ediţii Braşov Heroes care va avea loc pe 18 octombrie 2015.

Fundaţia Comunitară Braşov, în colaborare cu Primăria Municipiului Braşov şi Carpathian MTB Trails, îi invită pe cei care îndrăgesc mişcarea şi care doresc, prin sport, să susţină o cauză a comunităţii, să se înscrie la cea de-a doua ediţie Braşov Heroes – o cursă cu obstacole unde oricine poate susține prin taxa de alergare sau printr-o donație una din cele 14 cauze înscrise, se precizeaza in comunicatul fundatiei.

La fel ca şi anul trecut, organizatorii vor amenaja în Zona de Agrement a Lacului Noua două trasee de 4 si 7 km cu obstacole pe care eroii trebuie să le depășească. În competiție se pot înscrie alergători individuali, echipe de până la 5 membri și familii, cursa fiind adresată atât amatorilor de mişcare, cât şi profesioniştilor şi semi-profesioniştilor. Până în 18 septembrie, alergătorii beneficiază de cea mai mică taxă de înscriere, de 50 lei pentru cursa scurtă și 60 de lei pentru cursa lungă.

Fiind mai mult decât o cursă cu obstacole, Braşov Heroes îşi propune să atragă fonduri pentru diverse cauze din comunitate. In urma apelului lansat de Fundaţia Comunitară Braşov în data de 15 august, mai multe organizații locale și grupuri informale au aplicat cu proiecte, fiind selectate 14 cauze care vor intra în acest an în cursa strângerii de fonduri.

Cei care doresc să alerge, aleg mai întâi cauza pentru care se implică, iar apoi se înscriu. În acest fel, 50% din taxa lor de participare va merge către cauza pe care o susţin. În plus, îşi pot mobiliza colegii şi prietenii să doneze şi ei către proiectul ales. Cei care nu doresc să-și încerce puterile de alergători, dar vor să se implice, pot susţine printr-o donație alergătorul preferat sau pot dona direct pentru cauzele înscrise. Banii astfel colectaţi sunt oferiţi, sub formă de finanţare, fiecărei organizaţii care a reuşit să adune fondurile prin implicarea comunităţii.

Cele 14 cauze pentru care alergătorii şi donatorii vor strânge fonduri la acestă ediţie Brasov Heroes sunt:

1. Asociaţia pentru Pitici propune creare unui spaţiu „empatic” într-un parc public în care copiii pot produce muzică, pot grădinări sau pot face experimente ştiinţifice.
2. Asociaţia Community Aid Network participă cu un proiect în care tehnologia îi ajută pe copiii din Săcele să înţeleagă şi să trăiască acceptarea, egalitatea şi integrarea socială.
3. Asociaţia Dicta strânge bani pentru crearea unui loc de recreere şi joacă pentru copiii cu cerinţe speciale din Centrul de Educaţie Incluzivă Braşov.
4. Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov urmăreşte să trateze problemele dentare a 10 copii din regiunea de munte a localităţii Holbav, care nu au acces la apă curentă, canalizare şi electricitate.
5. Fundaţia „Casa Mea” Prejmer are în îngrijire şapte copii lipsiţi de ocrotirea familiei, pentru care doreşte să amenajeze un atelier de creaţie care să le dezvolte abilităţi practice, precum croitorie, pictură pe ceramică şi muzică.
6. Asociaţia Elan propune un proiect de educaţie alternativă prin Şcoala Democratică, în care curiozitatea naturală a copiilor este încurajată, iar ritmul de învăţare şi dezvoltare al fiecăruia este respectat.
7. Fundaţia Rafael doreşte să valorifice potenţialului de dezvoltare al copiilor cu dizabilităţi uşoare, severe şi multiple prin crearea unui spaţiu cu mobilier special, jucării adaptate şi intrumente speciale de stimulare fizică şi cognitivă.
8. KunSTadt oferă publicului braşovean noi formate de dezvoltare personală şi artistică prin intermediul dansului contemporan, arta secolului XXI.
9. Asociaţia „Copiii de Cristal” are ca obiectiv formarea şi dezvoltarea deprinderilor emoţionale şi cognitive ale celor 50 de copii şi tineri beneficiari ai programului ARTA, prin metode art-terapeutice.
10. Asociaţia Atelier Săcelean îşi propune să dezvolte iniţiative de educaţie non-formală pentru copii proveniţi din medii dezavantajate: arts and crafts, dezvoltare personală, comunicare, leadership, vânzări, antreprenoriat.
11. Centrul de jocuri Mirakolix aduce împreună în tabăra FestCamp tineri din diferite medii culturale şi sociale, care prin voluntariat şi implicare activă în comunitate vor realiza o parte importantă a elementelor ce vor fi folosite în cadrul festivalului „Ceva de Vară”, ediţia a 3-a.
12. Şcoala Gimnazială Nr. 5 Săcele, printr-un grup de profesori entuziaşti duce mai departe educaţia pentru sănătate a elevilor săi proveniţi din familii aflate sub limita sărăciei, prin renovarea şi utilarea grupului sanitar al şcolii.
13. Darul Auzului are ca scop descoperirea timpurie a unor deficienţe de auz la copiii din creşele braşovene şi consilierea, respectiv îndrumarea părinţilor pentru buna dezvoltare şi incluziune socială a micuţilor.
14. Asociaţia Happy Moms răspunde prin Festivalul „A fost odată…” nevoii de frumos şi cunoaştere culturală şi practică a copiilor care au condiţie socială modestă.

Prima ediţie Braşov Heroes a reuşit să aducă împreună 13 organizaţii locale, 320 de alergători, 150 de donatori, 10 companii partenere care au strâns împreună 45.000 de lei pentru desfăşurare unor proiecte de educaţie, cultură, mediu şi social.

Despre Fundaţia Comunitară Braşov

Avem viziunea de a construi în Braşov o fundaţie care prin activitatea sa, contribuie la o comunitate puternică, unită şi generoasă, care îşi pune în practică ideile pentru bucuria de a trăi împreună.
Misiunea noastră este aceea de a mobiliza energia oamenilor în acte de dăruire, prin crearea unei punţi de legatură între resursele locale şi nevoile comunităţii braşovene.
Fundaţia Comunitară Braşov este înfiinţată în 2015 şi este susţinută de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în cadrul „Programului naţional de dezvoltare de fundaţii comunitare în România”.

VIA: http://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/