Arhiva etichetelor: Bursa de cooperare

CCI Brasov 07 iunie 2017 (3)

Bursa de cooperare româno-germană

Cu ocazia vizitei domnului Stanislaw Tillich, prim-ministru al Landului Saxonia, în România, cancelaria Landului Saxonia împreună cu Asociația de Promovare Economică a Saxoniei și AHK România organizează în perioada 12-16 iunie 2017 la București, Brașov și Sibiu o delegație economică.

 

15 societăți din landul Saxonia, din industrie și servicii, reprezentate la nivel de management vor fi prezente în aceasta perioadă în România pentru a cunoaște potențiali parteneri pe piața din țara noastră.

 

Participanții germani provin din următoarele domenii: construcția de mașini și utilaje, IT, Engineering, energie și mediu, logistică și agricultura.

 

Pentru economia germană, România este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României .

 

De asemenea, Germania este al treilea investitor în economia românească (după Olanda și Austria), cu 4,557 mld. euro, respectiv 11,5% din totalul investițiilor. Pe parcursul ultimilor 5 ani se mentine trendul ascendent al schimburilor comerciale bilaterale, cu o medie de creștere de circa 10-11%/an, în privința exporturilor românești realizându-se creșteri medii anuale similare (10-11% / an).

 

Importurile din Germania au însumat anul trecut 13,8 mld. EUR (+10,5%), iar exporturile 12,3 mld. EUR (+14,6%). În total volumul comercial între cele două state a fost de 26,1 mld. EUR (+12,4), ceea ce înseamnă peste 20% din totalul comerțului exterior al României – tendința în creștere.

 

Printre cele mai importante grupe de produse în comerțul dintre Germania și România se numără în mod tradițional mașini și aparate, echipamente electrice, mijloace și materiale de transport, metale comune.

Credit foto: Dan STRAUTI