Arhiva etichetelor: CAN Brașov

savethedateHaferland

Fundația Tabaluga vă invită la Săptămâna Haferland!

În perioada 9-14 august 2017 va avea loc în regiunea săsească din Transilvania „Festivalul Haferland” („Țara Ovăzului”). Întreaga săptămână include concerte în bisericile fortificate, proiectii de film în aer liber, bal săsesc activități pentru copii, piese de teatru, brunch cu preparate săsești.

Localitățile incluse în program sunt Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea, Criț, Cloașterf.

Fundația Tabaluga din Roadeș, membră a Rețelei CAN Brașov, a pregătit în prima zi a săptămânii un eveniment cu muzică şi dansuri, o serbare a copiilor din Clubul Tabaluga dar și alte activităţi organizate de echipa fundației.

Festivalul “Săptămâna Haferland” își propune să atragă deopotrivă sașii întorși acasă și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania. Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Mai mult, de la an la an, numărul activităților cuprinse în programul festivalului a crescut, iar acestea au devenit din ce în ce mai diversificate: de la slujbe în bisericile fortificate, la proiecții de filme și până la baluri tradiționale săsești și expoziții de fotografie.

Cea de-a patra ediție a Săptămânii Haferland a avut loc în perioada 10 – 15 august 2016 și a inclus localitățile Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

VIA: comunicat remis La pas prin Brasov

TabaraVaraAgapedia-afis

Tabăra de vară ‘Media și Drumul grâului’

Pe parcursul a 5 zile, în perioada 31 iulie – 04 august 2017, Fundația Agapedia invită copiii între 10-14 ani în frumosul Centru Turistic Malomkert din comuna Cernat, județul Covasna, unde aceștia au ocazia să redescopere liniștea vieții de la țară, într-un traseu pe drumul grâului, de la spicele de grâu până la pâine, experiență care include prepararea rețelei tradiționale Kürtőskalács și documentarea obiceiurilor și a poveștii morii de apă.

Cernatul din Secuime (județul Covasna), este un sat montan, plin de tradiții, unde odinioară au funcţionat 34 de mori de apă, iar în zilele noastre încă mai fac zgomot câteva mori.

În această tabăra de vară, tinerii participanți se vor bucura de o nouă experiență frumoasă. Vor trăi tradițiile locului; vor afla povestea grâului și a drumului pe care acesta îl parcurge până devine pâine; vor prepara delicatese specifice zonei, aflând mai multe și despre meseria de brutar; vor vizita Moara de apă și diverse obiective ale locului.

De asemenea, vor învăța să filmeze și editeze un film documentar de scurt metraj. Nu în ultimul rând, vor cânta – în sesiuni speciale de karaoke, și se vor juca.

Câteva informații utile:

  • Număr participanți tabăra de vară – 20 de copii, pentru care este necesar avizul medical al copilului (aviz medical eliberat cu 48 de ore înainte de sosirea în tabără).
  • La înscrierea în tabără se va achita întreaga sumă prevăzută, banii se returnează doar în cazuri obiective, respectiv a anulărilor efectuate cu minim 14 zile înainte de sosirea în tabără.
  • Transportul Brașov – comuna Cernat, județul Covasna (și retur) este inclus în costul taberei. Plecarea se face în 31 iulie 2017, de la sediul din str. Bisericii Române nr. 48, Brașov.
  • Prima masă servită în ziua sosirii este gustarea de la ora 10:30, iar ultima este gustarea de la ora 17:00, din ziua plecării.
  • Intrările la obiectivele turistice sunt incluse în costul taberei.

Pentru mai multe informații și înscrieri: Comnac Roxana – roxana@agapedia.ro

VIA: comunicat remis La pas prin Brasov

Zambet pentru Teo

Zâmbet pentru Teo: ‘Zâmbetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet’

“Zâmbetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet. Vino vineri, 23 iunie ora 19:00 să aducem împreună un zâmbet pe chipul lui Teodor în cadrul spectacolului caritabil “Zâmbet pentru Teo”.

Asociația Amuradia în parteneriat cu British Pub Brașov și Asociația A.C.E.S.T. Trubadur, anunță organizarea evenimentului caritabil „Zâmbet pentru Teo” în data de 23 iunie 2017 începând cu orele 19:00.

Evenimentul face parte din proiectul “Zâmbet de copil”, demarat în urmă cu cinci ani de către Asociația Amuradia, organizație non-guvernamentală înființată la Brașov în anul 2011, având ca misiune acordarea sprijinului necesar bolnavilor de cancer (copii, tineri și adulți) prin consilierea, informarea și strângerea de fonduri pentru tratamentul de specialitate al acestora și al familiilor lor.

De zâmbetul tău ne ocupam noi, organizatorii, cu un program de stand-up comedy cu Silviu Gherman în care zâmbetul va face loc râsului sănătos și un concert de muzică folk alături de cunoscutul interpret Piticu.

Și pentru că vă știm neobosiți, seara va continua cu un program de karaoke unde vă invităm să participați cu toții.

Restul surprizelor le vom destăinui în seara spectacolului, însă vă mai spunem doar atât, concursurile pe care le-am pregătit pentru voi au premii substanțiale.

Vă așteptăm cu drag să aducem împreună zâmbetele în sufletele semenilor noștri, vinerea aceasta o dedicam lui Teodor, un băiețel curajos care acum are nevoie de sprijinul nostru.

Contravaloarea invitațiilor va fi donată în întregime familiei lui Teodor Găbureanu în varstă de 11 ani, diagnosticat cu cancer la tibie și metastază pulmonară, care se află în prezent internat în clinica Koç University Hospital din Turcia pentru tratament, valoarea totală a acestuia fiind de 50.000 EUR. Costul primelor investigații efectuate în cadrul acestei clinici, 2 ședinte de chimioterapie și respectiv 10 zile de spitalizare, este de 25.000 EUR. Pentru a putea continua tratamentul, Teo are nevoie în continuare de susținere financiară.

Pentru mai multe detalii privind povestea lui Teodor Găbureanu vă invităm să accesați pagina oficială de facebook a asociației Amuradia https://www.facebook.com/AmuradiaAssociation.

VIA: pagina de facebook a evenimentului