Arhive etichetă: Carmen

Început de mai pasional: „Carmen”, două spectacole de operă şi balet

Opera Brașov vă invită vineri, 4 mai 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, la spectacolul cu opera „Carmen” de G. Bizet. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate și încălca numeroasele convenții ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră și nu și-a putut imagina succesul de care s-a bucurat, ulterior, lucrarea sa. Nici o operă nu a atins performanța popularității așa cum a făcut-o „Carmen”.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie.

Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului.

Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Carmen Topciu – Carmen, Liviu Iftene – Don José, Valentin Marele – Escamillo, Anda Pop – Micaela, Ștefan Schuller – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Corina Klein – Frasquita, Cristina Roșu – Mercedes, Nicolae Zaharia – Dancairo, Claudiu Bugnar – Remendado. Soliști balet: Cristina Rotundu, Melania Condoiu, Dorin Mirea, Claudiu Dane. La pupitrul dirijoral se va afla Marijn Simons (Olanda), iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea, coregrafia: Nermina Damian.

Își dau concursul Corul (dirijor: Leonard Boga), Baletul și Orchestra Operei Brașov.

Marijn Simons, născut în 1982, în Olanda, este dirijor și director artistic al ansamblului Simons, o formație ce promovează muzica contemporană. Din 2012 este dirijor asistent la Opernfestspiele din Heidenheim.

Simons a dirijat numeroase orchestre din întreaga lume, printre care: Orchestra Radio WDR Köln, Orchestrele Simfonice din Aachen, Leipzig, Nuremberg, Orchestra Simfonică a IPN (Mexico City), Orchestra de Cameră Radio din București, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Orchestra de Cameră din St. Petersburg etc. A fost la pupitrul dirijoral al primei audiții din Ucraina a „Simfoniei 1” de G. Mahler, susținută împreună cu Orchestra Filarmonică din Kharkiv. Viitoarele angajamente ale lui Marijn Simons cuprind, printre altele, o reprezentație a „Requiem”-ului de W.A. Mozart cu Orchestra Simfonică Națională din Guatemala și, de asemenea, un masterclass de dirijat la Conservatorul Național de Muzică din Guatemala City.

Pe lângă cariera sa de dirijor, Marijn Simons este un compozitor recunoscut la nivel internațional. Lucrările sale au fost comisionate și interpretate de dirijori și soliști ca: Esa-Pekka Salonen, Marin Alsop, Peter Eötvös, James MacMillan, Christian Lindberg, Evelyn Glennie, Colin Currie, de orchestre și ansambluri ca Filarmonica din Los Angeles, cele din Haga și Rotterdam, Orchestra Festivalului din Cabrillo, Orchestra Filarmonica a Radioului din Olanda etc.

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Duminică, 6 mai 2018, publicul este invitat în Sala Operei, la ora 17.00, pentru a urmări un spectacol de balet inspirat de una din cele mai îndrăgite opere: „Carmen”. Astfel, Opera Brașov programează o „dublă” – vineri, opera cu acest titlu, de G. Bizet și duminică, oglinda acesteia, în pași de dans, baletul „Carmen”.

Compozitorul rus Rodion Scedrin a concentrat în scenariul său acțiunea și muzica lui Georges Bizet, creionând partituri solistice extrem de ofertante pentru balerini. Suita „Karmen” a fost compusă de către Scedrin în anul 1967 pentru soția sa, celebra balerina Maya Plisetkaya, și a inspirat coregrafi importanți de pe toate meridianele lumii. Lucrările compozitorilor J. Rodrigo, C. Rissuti, M. Pemella completează muzica din acest spectacol. Cele două personaje principale, Carmen și Don Jose, sunt puse în valoare prin momente solistice de mare sensibilitate și dramatism. Nu lipsesc momente de ansamblu încărcate de temperamentul muzicii spaniole.

Vor da viață acestor personaje pasionale prim-balerinii Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Andreea Jura și Dan Haja, soliștii Operei Brașov: Dorin Mirea, Mihaela Pop, Dorin Coșeriu, Cristina Rotundu, Matei Rada, Adrian Scriminț, Claudiu Dane, Anca Branea, precum și ansamblul de balet al Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Melania Condoiu, Diana Drãgan, Meda Enãcache, Valentina Miricã, Miruna Moldoveanu, Nicoleta Sasu, Alexandra Scriminț, Adriana Simion, Liliana Țãrâncã, Kalina Vladimirova. În rolul celui care dă viață gândurilor și trăirilor lui Don Jose – Lorand Cristian. Participă membri ai Corului Operei Braşov. Coregrafia și regia spectacolului poartă semnătura lui Ioan Dorin Coșeriu.

Preț bilete: 30 lei; 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Marți – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Credit foto: InStudio

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Recitalul de la ora 5: „La vie en rose”

Miercuri, 28 martie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „La vie en rose”.

Interpretează solistele Operei Brașov: Ioana Mărgărit – soprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, alături de actrița Nora Vlad – actriță și pianista Sena Ducariu.

În programul recitalului, care este dedicat muzicii franceze, publicul va putea audia fragmente din celebra operă „Carmen” de G. Bizet, dar și chansonete îndrăgite.

Opera Brașov: „Carmen” de Georges Bizet

Vineri, 16 martie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la una dintre cele mai îndrăgite capodopere ale liricii universale: „Carmen” de Georges Bizet. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875.

Producția acestei ultime lucrări a lui Bizet a fost întârziată din cauza temerilor că subiectele atinse, trădarea și crima, vor aduce ofense societății de atunci. Printre spectatorii premierei s-au numărat compozitorii Jules Massenet și Camille de Saint-Saëns care au apreciat în mod deosebit lucrarea. În schimb, Charles Gounod l-a acuzat pe Bizet de plagiat, de aceea comentariile presei au fost negative la adresa lui „Carmen”.

Trei luni mai târziu de la premieră, Bizet a murit, convins fiind că opera sa este un eșec. Nu și-a putut închipui că lucrarea sa va deveni un succes spectaculos și că va rezista trecerii timpului. Și celelalte opere ale sale – „Pescuitorii de perle”, „La jolie fille de Perth” – au început să se joace mai frecvent, iar Georges Bizet recunoscut ca un compozitor original, cu o expresivitate aparte.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie.

Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului.

Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Asineta Răducan – Carmen, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Don José, Adrian Mărcan – Escamillo, Lăcrămioara Schuller (debut) – Micaela, Marian Rește – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Nicoleta Chirilă – Frasquita, Cristina Roșu – Mercedes, Nicolae Zaharia – Dancairo, Dan Ionescu (debut) – Remendado. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Melania Condoiu, Dorin Mirea, Claudiu Dane. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar (Opera Națională Română Cluj-Napoca), iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea, coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul Corul (dirijor: Leonard Boga), Baletul și Orchestra Operei Brașov.

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei (Pentru acest spectacol mai sunt foarte puține bilete disponibile!)

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17; la Sala PATRIA – cu o oră înainte de începerea concertului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

 

Credit foto:InStudio Brașov