Arhive etichetă: Cerbul de Aur 2018

Inis Neziri este câştigătoarea Marelui Trofeu Cerbul de Aur 2018

  • Artista și-a adjudecat premiul în valoare de 25.000 de euro
  • Juriul a decis câştigătorii: locul I – Olivier Kaye , locul II – Antonia Gigovska, locul III – Kelly Joyce
  • Premiile speciale au ajus la: Lidia Isac, Ryan O’Shaughnessy, Damiano Borgi, Raluca Blejușcă, Ovidiu Anton și Olivier Kaye

Juriul a decis laureaţii ediţiei Cerbul de Aur 2018. La 50 de ani de la primul spectacol marca Cerbul de Aur, Marele Trofeu ajunge în Albania. Inis Neziri este marea câştigătoare a ediţiei aniversare şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Dau viata mea pentru o iubire” și „Piedestal”.

Vreau să mulțumesc Teleziunii Române pentru ocazia de a participa la Festival, ca reprezentant al țării mele. Victoria din această seară, în fața unor concurenți atât de buni, este o experiență incredibilă. A fost o competiție extraordinară, un moment de răscruce în cariera mea. Dedic această victorie familiei și echipei mele”, a declarat artista albaneză, vizibil emoționată.

Suspansul a marcat show-ul din a patra seară a Festivalului, transmis in direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD . În prezența celor peste 5500 de spectatori din Piața Sfatului, alături de concurenți, pe scena Cerbului de Aur au urcat artiștii care au oferit recitalurile serii: Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans, Carla’s Dreams și Nicole Scherzinger, vedeta Galei.

Alături de câștigătorul Marelui Trofeu, Festivalul și-a aflat și ceilalți laureați:

Premiul I – Olivier Kaye, Belgia

Premiul II – Antonia Gigovska, FYR Macedonia

Premiul III – Kelly Joyce, Franța

Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune – Lidia Isac, Republica Moldova

Premiul Municipiului Brașov – Ryan O’Shaughnessy, Irlanda

Premiul Județului Brașov – Damiano Borgi, Italia

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești – Raluca Blejuș, România

Premiul Presei Festivalului – Ovidiu Anton, România

Premiul Publicului – Olivier Kaye, Belgia

La ediţia din acest an, juriul a fost format din: Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România).

Credit foto: Ionut Paraschiv InfoMusic

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Cerbul de Aur 2018: ordinea de intrare în Concursul internațional de interpretare

Duminică, 26 august, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, oraşul care găzduiește Festivalul Internațional Cerbul de Aur, a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii de intrare a finaliștilor în concursul de interpretare.

În cadrul evenimentului, care a avut loc în prezența tuturor concurenților și a reprezentanților organizatorilor, fiecare finalist a extras unul dintre biletele numerotate de la 1 la 18, pentru a afla cu ce număr intră în concurs.

Ordinea de intrare în Concursul internațional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur 2018 este următoarea:

1 Kelly Joyce (Franţa)

2 Antonia Gigovska (Macedonia)

3 Karl William Lund (Marea Britanie)

4 Amaliya Margaryan (Armenia)

5 Ovidiu Anton (România)

6 Tiziana Camelin (Italia)

7 John Karayiannis (Cipru)

8 Inis Neziri (Albania)

9 Basti (San Marino)

10 Olivier Kaye (Belgia)

11 Omer Netzer (Israel)

12 Lidia Isac (Republica Moldova)

13 Jorge Gonzalez (Spania)

14 Damiano Borgi (Italia)

15 Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)

16 Dora Gaitanovici (România)

17 Dinaya (Kazakhstan)

18 Raluca Blejușcă (România)

Astfel, joi, 30 august, în prima seară de concurs, cei 18 artiști vor intra în ordinea stabilită prin tragerea la sorți, urmând ca, în seara următoare, ordinea să fie inversă – spre exemplu, concurentul care va cânta ultimul melodia proprie în prima seară de concurs, va interpreta în mod automat primul melodia în limba română din cea de-a două seară de concurs.

Publicul din Piața Sfatului și telespectatorii TVR îi vor urmări pe cei 18 finaliști în zilele de concurs ale Festivalului Internațional Cerbul de Aur, pe 30 și 31 august, de la ora 20.30. Pe 1 septembrie, la Gala Festivalului, vom afla câștigătorii Concursului internațional de interpretare.

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Braşovului; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

În anul Centenarului, ediţia aniversară a Festivalului va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Evenimentul se va încheia cu România Centenar, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Vedetele invitate la Braşov pentru a susţine recitaluri sunt: Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton.

Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

Accesul publicului la evenimentul din Piața Sfatului se face începând cu ora 18.45, în fiecare seară de spectacol.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov