Arhive etichetă: Chamber Jazz

Chamber Jazz: Mircea Tiberian & Marta Hristea

După 20 de ani, Mircea Tiberian și Marta Hristea și-au reluat colaborarea în 2017, la festivalul de jazz de la Gărâna.

În Magellan. A Sonic Journey, Mircea Tiberian și Marta Hristea ne propun o explorare sonoră in terra incognita muzicală – o aventură în care folosesc sisteme de navigare din jazzul contemporan si folclorul universal.

Magellan. A Sonic Journey

Mircea Tiberian | Pian
Marta Hristea | Voce
Loc: Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Data: 10 decembrie 2017. Orele: 19.00 – 21.00

Marta Hristea

Marta Hristea este o cântăreață pop convertită la muzica improvizată. După o scurtă colaborare cu Doru Caplescu, care s-a materializat în câteva turnee cu staruri ale muzicii ușoare și câteva premii internaționale, Marta l-a cunoscut pe Mircea Tiberian în 1996, întâlnire care i-a schimbat complet traiectoria artistică. În 1998, au înregistrat albumul Villacross Passage, care a fost premiat de revista Actualitatea Muzicala și este un disc de referință în muzica de jazz vocală din România.

Non Entropy este următorul disc important al Martei, înregistrat împreună cu Sorin Romanescu și Vlaicu Golcea, precum și Electric Brother, formulă în care muzicienii au concertat pe scena festivalului de jazz din Montreux. Proiectul Aievea, fondat de Vlaicu Golcea și Electric Brother, și cele doua discuri ale grupului, Scared of Jazz și Cinema, s-au bucurat de succes în România și în numeroase țări europene.

Marta a absolvit conservatorul din Rotterdam, Olanda, în 2009, și este stabilită în Marea Britanie, unde concertează pe scena locală.

Mircea Tiberian

Mircea Tiberian este pianist şi compozitor de jazz. Discografia sa ca leader numără peste 20 de albume. Actualmente este conferenţiar la Universitatea Națională de Muzică Bucureşti, unde coordonează secția de jazz/pop. „Pianistul Mircea Tiberian este o figură emblematică a jazzului românesc, cu o carieră muzical-academică prodigioasă. A avut o influență marcantă asupra scenei de jazz și, prin numeroasele sale studii și eseuri, a contribuit la înțelegerea ei teoretică.

De-a lungul carierei sale de 40 de ani, Tiberian a cântat alături de muzicieni de jazz de primă mână din România și nu numai. Educat în tradiția clasică, pianistul a urmat linia energică și intelectuală a expresivității instrumentale trasate de McCoy Tyner și Thelonious Monk în procesul cultivării propriei voci instrumentale. Aceasta din urmă se distinge printr-o combinație de claritate a tonului și subtilitate sugestivă care întrețin o dinamică perfect echilibrată” (Adriana Carcu, „All about jazz”).

Imagini preluate de pe pagina evenimentului

Chamber Jazz: Mircea Tiberian & A.C. Leonte – It’s not over yet

Evenimentul a avul loc aseară, de la ora 20, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, pe Bd. Eroilor 29, la parter (clădirea Rectoratului) şi a făcut parte din seria Chamber Jazz@Universitatea Transilvania al cărei curator este pianistul și compozitorul Lucian Ban, partener fiind Depoul de Artă Urbană.

„It’s not over yet” e o colecție de cântece compuse de pianistul Mircea Tiberian și cântărețele care i-au fost colaboratoare de-a lungul timpului, cu versuri scrise de Anca Parghel, Marta Hristea și – în cazul compozițiilor mai recente – de Ana-Cristina Leonte. Cei doi invitați au prezentat acest proiect şi la Budapesta, Viena și București, iar el va constitui substanța muzicală pentru un nou album în duet.

După concertul a urmat o discuție cu publicul, unde s-au adresat întrebări protagoniştilor, din partea moderatorului Lucian Ban dar şi a câtorva spectatori.

Mircea Tiberian este pianist şi compozitor de jazz. Discografia sa ca leader numără peste 20 de albume. Actualmente este conferenţiar la Universitea Naţională de Muzică Bucureşti, unde coordonează sectia de jazz/pop. „Pianistul Mircea Tiberian este o figură emblematică a jazzului românesc, cu o carieră muzical-academică prodigioasă. A avut o influență marcantă asupra scenei de jazz și, prin numeroasele sale studii și eseuri, a contribuit la înțelegerea ei teoretică. De-a lungul carierei sale de 40 de ani, Tiberian a cântat alături de muzicieni de jazz de primă mână din România și nu numai. Educat în tradiția clasică, pianistul a urmat linia energică și intelectuală a expresivității instrumentale trasate de McCoy Tyner și Thelonious Monk în procesul cultivării propriei voci instrumentale. Aceasta din urmă se distinge printr-o combinație de claritate a tonului și subtilitate sugestivă care întrețin o dimanică perfect echilibrată” (Adriana Carcu, „All about jazz”).

Ana-Cristina Leonte este considerată una dintre cele mai bune voci feminine din noua generaţie. În 2014 a lansat albumul său de debut intitulat Secret Lover, primul album de autor creat de o vocalistă de jazz din România. A traversat o varitate de experiențe muzicale care au contribuit la evoluția sa ca artist și ca muzician: de la cântatul la vioară în orchestră, muzică de cameră, la cvintetul de jazz (Ana-Cristina Leonte Quintet/ Javra – alături de pianistul Albert Tajti, toboșarul Tavi Scurtu, saxofonistul Alex Munte, basistul Michael Acker și saxofonistul Alex Arcus) sau colaborarea cu cei mai importanți artiști ai jazzului românesc și internațional (Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Juhasz Gabor, George Dumitriu, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu, Bucharest Jazz Orchestra și mulți alții), de la cântatul într-un grup accapella (Blue Noise, Jazzappella), la primele explorări electronice (Electric Brother, Akim Hash), ajungând până la ultima realizare discografică de mare finețe, care explorează teritoriile muzicii electronice, albumul Angel minus Wings (2016).

Sursa informaţiilor: Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, prin pagina evenimentului.

Credit foto: Antonela Cristina Lungu