Arhive etichetă: Congresul internaţional PEN Club

Ziua Mondială a Scriitorilor

La 3 martie este marcată în lume, Ziua Mondială a Scriitorilor, prin care se celebrează rolului literaturii ca element de dezvoltare a societăţii umane, zi ce a fost adoptată în ianuarie 1986, la Congresul internaţional PEN Club, organizaţia internaţională a scriitorilor.

Și dacă nu ați curățat încă nucile pentru mucenici – e un pic cam devreme, ce-i drept – sau urzicile pentru o delicioasă mâncare preparată acasă, vă invit să aflați cum se face:

Molia şi scriitorul, de Cezar Pârlog

— De nimic nu eşti bun, mă! Stai toată ziua cu nasu-n cărţile alea mucigăite. Scoţi capu’ doar la veceu şi la cafea. Nu ştii nimica din casa asta. Nu schimbi şi tu o siguranţă, un bec, acolo. Nimic, nimic, nimic…

— Dar, mami…

— Nici o mami! Te mai şi îmbeţi ca porcu’, cînd te duci la cenaclurile alea cu toţi rataţii ăia ai tăi! Doamne, ce păcate-oi fi avut, o să-mi iau cîmpii! O să vezi tu atunci…

— Puiule, dacă vrei, sparg eu nucile pentru mucenici.

— Ba, pofta-n cui, are la cofetărie. N-am timp. Du-te şi ia-ţi. Întreţinerea nu-i plătită de trei luni, ăsta micu’ umblă cu pantofii găuriţi la şcoală, se uită umflata aia de Popească cu nişte aere la mine… Parcă nici n-ar fi nepo-tu!

— Mimişor, uite, chiar azi o să pun pe „Okazii” cartea aia veche, ştii tu; prima ediţie a lui Blaga. Îţi plăcea şi ţie cînd îţi citeam. Mai ştii, acum treişcinci de ani? Şi curăţ şi urzicuţele. O să…

— Las-o moale! N-ajută. A dracu’ molie [1], de unde-o fi apărut? Numa’ din vechiturile tale tre’ să fie.. Ne mănîncă „plăpănile” pînă-n iarnă. Familia Ionete: gîndaci şi molii. Omoară fluturele ăla! Măcar atîta să faci şi tu-n casa asta, că de altele…

O femelă de Opodiphtera eucalypti trece de uşa deschisă şi intră în sufragerie. Paf! paf! puf! răsună ecoul palmelor în camera aproape goală.

Nu, nu spre pat! Mergi la geam!

— Uşa, închide uşa spre bucătărie!

Paf! paf!

Îmi pare rău, trebuie. Vezi şi tu cît e de rea.

Paf!

Ustură… Te rooog.

Puf! paf!

Bleah! Iartă-mă!

— Gata, mami, uite, poţi fi mîndră de mine.

— Pleacă cu scîrboşenia aia de-aici!

Avea dreptate bietul Kozol [2]  ăla: alege bătălii destul de mari ca să conteze şi destul de mici ca să le poţi cîştiga.

— Oare ţi-am spus cît te iubesc?

— Lasă vrăjeala, că nu ţine. Ţi-am lăsat urzicile în chiuvetă. Şi vezi că nu mai sînt mănuşi. Cureţi cu mîna. Vezi, nu risipi apa!…

Adevărul este că se poate chiar mai rău: „…ce scriitori, domle?! De nimica nu e buni…” sau „Eu am spus de cînd mă ştiu: scriitorii ăştia la ce foloseşte? Face ei şuruburi sau altceva? Stă ei opt ore în fabrică, în schimb de noapte şi-i mai omoară şi patronu’? Nimic, dom’ne, nimic nu face pe lumea asta. Stă şi scrie numa’ prostii cu de-astea dezbrăcate… Pfu!”

[1] În limba italiană moglie (citit molie) = soţie

[2] Jonathan Kozol, scriitor şi sociolog american (n.1936)

Povestirea lui Parlog Cezar-Mihai,  „Molia și scriitorul” face parte din volumul „Electric Puzzle”, publicat la Editura Neuma, în 2017.

Sursă foto: weheartit.com