Arhiva etichetelor: Cultura Urbana

Bohemian Square, eveniment de cultură urbană

Bohemian Square, eveniment de cultură urbană, revine în Piața Sfatului din Brașov.

Am trecut la pas printre atelierele de creație iar sufletul mi-a fost inundat de bucuria unei atmosfere destinse, plăcute în care spațiul public a fost invadat de oameni și ideile lor.

Am privit cu drag la cei care au renunțat la telefoanele sofisticate sau la tabletele care ne rup de realitate. Foșnetul filelor de carte acompaniat de veselia copiilor ce joacă șotron a ocupat Piața Sfatului și Piața Enescu. Atelierele de lucru creative, expozițiile de artă vizuală, modelarea sau decorarea caselor de lut și ceramică și nu numai, aduc măiestria artiștilor și ideile oamenilor în stradă spre bucuria și satisfacția noastră sau a turiștilor.

A 3-a ediție a evenimentului se desfășoară în perioada 21 – 23 august a.c. și este o manifestare care susține candidatura Braşovului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Susțin #BRAȘOV2021

Revin cu imagini de la acest eveniment pe pagina de facebook La pas prin Brasov. Numai bine!

Credit foto: Dan STRĂUȚI