Arhive etichetă: Cupa Mos Craciun

Pe tărâmul regilor şi reginelor

Departe de tumultul arenelor sportive, am păşit în lumea strategiei şi tacticii jocului de şah.

Am privit cu respect şi satisfacţie duelul copiilor. Concentrarea, decizia, controlul centrului, folosirea pionilor sau a nebunilor altfel decât am fi obişnuiţi să o facem, privirile care ţes mutări imaginare în avans faţă de adversar, evitarea capcanelor şi zâmbetul victoriei. Un zâmbet cald, destins si plin de consideraţie faţă de adversar.

De la concursurile la care au participat 10 copii la concursurile cu sute de tineri a trecut un timp. Un timp dedicat pregătirii şi formării tinerilor.

„Am început acest proiect din 2008 ca mijloc educaţional. Acum acest joc se practică în gradiniţe şi şcoli. Pentru cei care şi-au dorit să înveţe mai mult am organizat şi organizăm concursuri de şah. În perioada 19 – 20 decembrie (nr: 2015) C.S. Şah Club Braşov a organizat Cupa Moş Crăciun. A fost un concurs reuşit cu o participare foarte bună. Am avut în cadrul acestei competiţii şi fete campioane naţionale. Din nefericire, fetele noastre nu pot reprezenta oraşul Braşov la şah. Nu avem o echipă sau un club care să finanţeze acest sport. Ne-am descurcat. Fetele reprezintă Clubul Sportiv Municipal Bucureşti. Avem o fetiţă foarte talentată de 7 ani care poate obţine rezultate la competiţii europene sau mondiale în anul 2016. Braşovul are o foarte mare tradiţie în acest sport. Cu sau fără sprijin, vom duce tradiţia şahului mai departe. Copii sunt foarte buni, dacă vor muncii în continuare vor avea şi rezultate. Avem copii eminenţi, cu participări şi rezultate de excepţie chiar şi la opt olimpiade internaţionale. Practic se poate spune că sunt mici genii. Atitudinea lor este foarte bună şi corectă.”, a declarat Ciprian-Costică Nanu pentru La pas prin Braşov.

Braşoveanul Ciprian-Costică Nanu este mare maestru internaţional la şah, jucător profesionist de şah şi antrenor.

Gazda concursului Colegiul Naţional Aprily Lajos.

Clasament Turneu B sub 8 ani

Clasament Turneu A 16 ani

Credit foto: Dan STRĂUŢI

Galerie imagini Cupa Moş Crăciun, 19 – 20 decembrie 2015.

Cupa Mos Craciun 19-20 Decembrie

C.S. Sah Club Brasov organizeaza in 19-20 decembrie 2015 Cupa Mos Craciun.

Turneul A se adreseaza juniorilor pana la 16 ani, iar Turneul B este pentru juniorii neclasificati sau cu civ maxim 1001 pana la 8 ani (nascuti pana in 2007). Castigatorii vor fi premiati cu cupe si diplome, iar toti participantii vor primi premii surpriza din partea lui Mos Craciun.

Duminica va avea loc si un turneu de Blitz deschis tuturor participantilor.

Locul desfasurarii: Sala de festivitati a Colegiului National Aprily Lajos Brasov, Str. Dupa Ziduri, Nr 3. Se vor juca 9 runde cu ritm de joc 15 min/12 sec.pe mutare/jucator.

Pentru inscrieri si informatii spulimentare: sahclubbrasov.ro

VIA: sahclubbrasov.ro