Arhiva etichetelor: cuvantul

Beautiful

Asistenţă psihologică în puţine cuvinte, a doua parte

Autor: Mihaela BOROŞ

Dincolo de aceste cuvinte

„Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău, căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui…” (Dale Carnagie)

Pe toţi viaţa ne coace la foc mic, însă noi rămânem nişte copii de diferite vârste emoţionale: uneori nesărutaţi, nemângâiaţi, cu voci interioare, cu dor, cu iluzii, cu frământări, alteori fericiţi, zâmbitori, împliniţi …

Cu toţii suntem o multitudine de vise, o sumă de încercări, de dorinţe pe care încercăm să le transformăm în realitate, suntem un rezumat al unor eşecuri şi realizări, suntem lacrimi de bucurie şi tristeţe, suntem pagini ale unor poveşti de viaţă, şi întâmplări trăite, cu momente de nelinişte şi perseverenţă, cu frământări interioare, cu vise şi speranţe şi poate, totalul în sine nu înseamnă nimic, dacă în sufletul nostru nu ne simţim împăcaţi şi mulţumiţi.

Cu siguranţă sunt momente în care ne dorim să fim alte persoane…

… căci toate divergenţele cu noi înşine ne conduc către a însuma bucăţi de timp irosit cu fragmente de trecut sau poate ne conduc către eliminarea unor regrete presărate doar cu mici realizări şi la final să constatăm doar că acest calcul complicat nu ne spune aproape nimic…

… sau poate că nu suntem atât de buni la matematica vieţii…

… sau poate că ne dorim foarte multe, de la lucruri mărunte până la cele mai absurde…

… sau poate că tânjim foarte mult după lucruri materiale, poate visăm la o viaţă de poveste…

… sau poate că uneori suntem recunoscători doar pentru că suntem sănătoşi, poate că alteori suntem nemulţumiţi de ceea ce avem sau poate că ne dorim puţină linişte…

… sau poate pierdem oportunităţile fiindcă amânăm fie momente, fie lucruri, fie oameni sau poate alteori pentru că nu avem încredere suficientă în noi…

Ştim că un compliment ne transformă o zi obişnuită într-una extraordinară, ştim cât de mult contează o laudă, o încurajare, ştim că doar prin cuvinte putem crea miracole, dar uităm să privim înăuntrul nostru şi de multe ori ne auzim ţipând, ne surprindem gândind urât sau cu gesturi de care nu suntem mândri, rostim cuvinte care nu sunt de suport, nu sunt încurajatoare sau poate înlocuim optimismul, liniştea cu răutatea, cu teama, cu laşitatea şi ne pierdem într-o luptă a gândurilor care se întrezăresc a fi constructive, dar sunt sufocate înainte să se formeze. Ne invadează teama de orice, care devine absurdă şi poate chiar dominatoare, iar printre regrete şi păreri de rău suprimăm verbe care dau sens vieţii, personalităţii umane: „a spera”, „a crede”, „a visa”, iar sufletul se încarcă cu urme, mai mici sau mai mari uităm voinţa deoparte, uităm de atitudine, „acel mic detaliu care face o mare diferenţă (W. Churchill)”

Ar trebui poate câteodată să ne privim în oglindă şi să stăm de vorbă cu noi: Iert sau reproşez? Încurajez sau tai aripi ? Sunt EU, omul pe care aş dori să-l întâlnesc, să-l văd în fiecare zi? şi poate încercând să răspundem la aceste întrebări vom reuşi să schimbăm ceva în noi înşine…

… poate că lucrurile materiale nu au valoare, dar asta nu ne împiedică să le dorim, oameni fiind, nu ne putem împotrivi dorinţelor egoiste care sunt în noi…

… poate uneori, alegerea e importantă, nu şansa pe care o ai să alegi…

… poate că suntem setaţi să trăim într-un ritm din care ne e greu să ieşim atunci când nimic nu merge cum am vrea noi, că, lasă, poate mâine va fi mai bine…

… poate…

Dar azi?

Acest „azi” în care buzunar îl îndesăm ca pe o listă de dorinţe, acest azi care a poate a transformat râsul în zâmbet firav, zâmbetul în bucurie măruntă, bucuria aceasta mică în întristare, întristarea poate în oftaturi, devenind nemulţumiţi …

… poate uneori alegem să tăcem, alteori să plângem fără lacrimi, să zâmbim fără zâmbet şi poate câteodată nu ştim ce vrem, nu ştim ce să facem şi alegem doar câteva minute de asistenţă psihologică: ”să văd ce-mi spune!”

… şi, poate constaţi că psihologul „suflă înspre inimă aşa cum mama sufla pe genunchi să nu mai doară buba” şi alegi să mai vii o dată şi încă o dată şi simţi că poţi la un moment dat, la întrebările importante ale vieţii, să îţi răspunzi singur…

Şi…

… constaţi că e uşor să trăieşti azi după adevărul pe care îl cunoşti azi, iar mâine eşti gata să îl numeşti fals” (W. James) …

În loc de concluzii

… psihologul nu este un tonomat, el călăuzeşte individul spre fântână, dar individul trebuie să bea din ea, singur…

Cu toţii suntem o minune…

Aceste cuvinte au căpătat sens, citindu-l pe Hristom Filipescu:

Sursa: Puţine cuvinte, multă iubire

         Puţine lacrimi. Multă bucurie

cuvintele

Asistenţă psihologică în puţine cuvinte, prima parte

Autor: Mihaela BOROŞ

Cuvintele – cel mai puternic drog folosit de omenire” – (R. Kipling)

Cuvântul a fost de la început unealtă de mare preţ ce a dăinuit peste veacuri.

În toate timpurile în societatea secularizată, unde totul se vinde şi se cumpără, cuvintele sunt zilnic pe buzele tuturor. Acestea sunt uneori aducătoare de pace şi bucurie, alteori sunt înveninate şi tăioase. Din cauza unor cuvinte ni se udă obrajii şi datorită altora se înseninează chipurile…

… cuvintele au fost cele care au adus oamenilor pace, dar au purtat războaie şi au hrănit orgolii…

Într-o lume fără milă, plină de violenţe, ipocrizie şi răutăţi, într-o perioadă de turbulenţe economice şi sociale, cu toţii rostim cuvinte cu direcţie sau cuvinte fără sens, cuvinte elegante care nu sunt întotdeauna sincere sau cuvinte sincere care nu sunt întotdeauna elegante.

Oricât de multe cuvinte am încrucişa, ne-am juca printre ele, ne-am minţi cu ele, ne-am murdări cu ele, descoperim că ele, cuvintele stau în puterea noastră, iar de îndată ce le rostim acestea ne ţin sub puterea lor.

Ne îmbrăcăm zilnic în cuvinte, dezbrăcăm pe alţii din cuvinte şi niciodată nu ne săturăm de puterea lor. Unele aduc arome, altele aşează praf pe suflet!

Printre uragane de reproşuri, fierbem, dăm în clocot şi apoi nu ştim cum să mai punem mirodenii peste tot ce a mai rămas, dar toate aceste lucruri rămân însemnate în suflet, în inimă, aducând nelinişte, aducând frustrări.

Deseori, psihologul se întreabă în faţa unui individ care vine la cabinetul psihologic: „Cuvinte frumoase sau cuvinte care îl ajută?”, are nevoie să accepte cuvinte care nu îi cad bine, dar care îl ajută să devină mai bun în fiecare zi sau are nevoie să audă cuvinte pe care doreşte să le audă?

Cuvintele frumoase sunt bune pentru stima de sine şi creşterea încrederii în forţele proprii, dar pun sub semnul întrebării părţile care necesită îmbunătăţite, de aceea psihologul alege să rostească cuvinte asemeni diamantelor mici, dar de mare preţ pentru că oricât de viteji ne-am crede, până la urmă rămânem singuri printre cuvinte..

În cabinetul psihologului, oamenii intră îşi subliniază viaţa, uneori cu pledoaria subiectivităţii, alteori cu forţă, unii căutând „acel oarecare” cu entuziasm, alţii, care cred că viaţa strigă mai tare decât pot vorbi ei, iar alţii care nu se consideră nici învăţaţi, nici fericiţi.

Încerci să păşeşti cu sfială în sufletul lor şi să le arăţi că nu contează ce au pierdut în viaţă, ci contează ce le-a rămas…

Dacă au căzut de pe cal şi nu s-au ridicat atunci, totul e să nu rămână la podea şi orice s-ar întâmpla, trebuie să urce iar în şa. Desigur că e rău, fireşte că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu va fi ca înainte. Viaţa e grea, dar optimist şi pozitiv, fiecare poate vedea binele din orice rău.

E foarte important să încerce o clipă să iasă din lupta cu el înşuşi, să vadă că el este o sumă de încercări, reuşite sau mai puţin reuşite, că este un rezumat al tuturor eşecurilor şi al realizărilor cu lacrimi, cu bucurie, cu tristeţe, cu veselie, este un om cu o poveste de viaţă, cu întâmplări trăite cu momente de singurătate, cu momente de plinătate, cu nelinişti şi perseverenţă, cu priviri ascuţite, grimase, interjecţii, puncte de suspensie…

E adevărat că intervenţiile pe suflet deschis dor cel mai de tare, deoarece nu au anestezie, dar „poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi”. (O. Paler)

         Iar tu, psihologul …

… îi ajuţi să-şi asume, să facă inventarul, să găsească priorităţile, să meargă mai departe cu ce le-a rămas, indiferent dacă e doar o firimitură de bine…

… şi apoi pleacă…

         Iar tu, psihologul …

… rămâi singur, în cabinetul tău, unde ţi se încredinţează surâsuri, taine, dureri, unde se risipesc emoţii, bucurii, secrete, unde cu ajutorul unor cuvinte se chituieşte, se lipeşte, se protejează cu plasă de sârmă, frumosul vas ce conţine în el personalitate umană…

… rămâi singur şi reflectezi la cuvintele celor care au ales să deschidă uşa cabinetului tău…

*… „Mulţumesc pentru că m-aţi ascultat”…

*… „Am judecat oameni şi circumstanţe.

Am crezut că am dreptate – dreptatea mea şi adevărul meu.

Am învăţat că adevărul meu nu este acelaşi cu adevărul altuia…”

*… „Am învăţat că eu pot să decid ce este bun pentru mine şi atât”…

*… „Când am venit prima dată la cabinetul de psihologie mi-era ruşine… Nu doream să ştie nimeni că mă frământă ceva… Voiam să fug undeva departe… Să mă ascund…

… am înţeles că astfel aş rămâne tot cu mine…

*… „M-aţi ajutat să mă-nţeleg”…

*… „Am învăţat să-mi stabilesc priorităţile”…

*… „Am înţeles că lumea merge mai departe şi fără dilemele mele”…

Gandul

Gânduri … pentru gânduri bune – Puterea gândului pozitiv

GÂNDURI … PENTRU GÂNDURI BUNE – PUTEREA GÂNDULUI POZITIV

Autor: Mihaela BOROŞ

„Există o lege în psihologie potrivit căreia dacă îţi poţi forma în minte o imagine a ceea ce doreşti să devii şi o menţii acolo un timp suficient de lung, vei ajunge curând aşa cum ai gândit.” WILLIAM JAMES

Gândurile sunt creatoare, ele determină comportamentul

Cel mai important principiu al vieţii omeneşti este acela că ajungi să fii precum gândeşti în cea mai mare parte a timpului. Această idee reprezintă baza religiei, a filosofiei, a metafizicii, a psihologiei şi a succesului. Lumea ta exterioară este în mare parte o reflectare a universului tău interior. Dacă îţi vei schimba modul de a gândi, îţi vei transforma viaţa.

Cea mai mare provocare şi cea mai mare responsabilitate pe care le ai sunt acelea de a-ţi crea în interiorul tău echivalentul mental a ceea ce vrei sa exprimi în exterior.

Filosoful scoţian David Hume a fost primul care a propus ideea de tabula rasa sau de „plăcuţă nescrisă”. Conform acestei teorii, fiecare persoană vine pe lume fără gânduri sau idei şi tot ceea ce gândeşte şi simte este învăţat începând cu perioada copilăriei. Este ca şi cum mintea unui copil ar fi o plăcuţă nescrisă, pe care fiecare experienţă şi persoană cu care acesta intră în contact lasă o urmă.

Adultul devine suma a tot ceea ce învaţă, simte si experimentează în timp ce creşte. Ceea ce adultul face şi devine mai târziu este rezultatul acestei condiţionări anterioare, după cum scria Aristotel: „Tot ce e imprimat este exprimat”.

Viaţa este oglinda gândurilor tale

Orice gând constituie o cauză, orice situaţie reprezintă un efect. Trăim într-o lume ce s-a depărtat mult de rădăcinile ei spirituale, în care fie vorbim foarte mult fără să spunem nimic, mai mult din teama de a tăcea – căci tăcerea ne obligă să ne întâlnim cu noi înşine – fie stăm în faţa televizorului sau a calculatorului şi nu mai deschidem gura ore sau zile în şir.

Cuvântul este privit doar ca un instrument de comunicare. Am uitat că un cuvânt poate vindeca sau ucide, am uitat că un cuvânt creează sau distruge, am uitat că noi suntem cei care purtăm asupra noastră în fiecare clipă această armă. Ne lăsăm copleşiţi de depresie, stres, supărări şi atâtea boli care provin din acestea, când vindecarea este la îndemâna noastră: doar prin puterea cuvântului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire şi adevăr.

De ce sunt oamenii trişti?

Pentru că sunt prizonieri în povestea lor personală. (Paulo Coelho)

Viaţa este cel mai frumos dar care ne-a fost dat de divinitate prin intermediul părinţilor noştri. Puţini dintre noi, însă, îşi mai aduc aminte de unde au venit şi mulţi dintre noi nici nu îndrăznesc să se gândească unde vor pleca după…

Trăim într-o lume de gânduri. La început există gândul. Apoi dorim să-l exprimăm prin vorbire, prin cuvânt. Gândirea este legată de vorbire.

Aşadar, cum gândim?

Foarte simplu.

Folosim vocabularul pe care îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că acest lucru este până la urma gânditul. Cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi, împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. 

Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi căile sale de acţiune.

Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de ale celorlalţi, la fel diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Acesta este motivul pentru care apar atât de des neînţelegerile între oameni, chiar şi între cei apropiaţi sau prieteni.

De regulă, noi nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, aşa se explică poate de ce prieteniile nu durează niciodată prea mult.

Ca să ne putem înţelege empatic unii pe alţii, ar trebui să nu ne blocăm accesul la modul „altora” de gândire, să nu percepem doar într-un mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental, întrucât astfel se poate distorsiona realitatea gândirii celuilalt.

Gândurile de ură, gelozie, egoism sau desfrâu, produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea înţelegerii şi de aici confuzii.

Problema cea mai mare este că în cea mai mare parte gândurile sunt setate pe negativ, pline de răutate, mânie sau amărăciune şi ne rănesc sufletul:

„Nu pot” – înainte să încerci;

„Mi-e frică” – de parcă nu ştii că frica dispare doar făcând lucrul de care îţi este teamă;

„Ştiam eu că nu am noroc în viaţă”;

„Numai mie mi se întâmplă”;

„Cu ce am greşit?” – gândire de victimă;

„Nu mai rezist, nu mai pot, e o povară prea grea, nu mai vreau să trăiesc” – gândire pesimistă, fatalistă.

Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut care există în interiorul fiinţei noastre. Ele otrăvesc înseşi sursele vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea.

În timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj – vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale.

Deci, să încercăm să nu ne pierdem niciodată buna dispoziţie!

Să încercăm să zâmbim şi să râdem tot timpul!

„Lumea este o oglindă şi-ţi restituie chipul pe care i-l arăţi!”

Mai mult, nu este destul că avem noi, propriul flux de gânduri negative care ne influenţează direct, dar avem o societate care are grijă să nu putem ieşi din acest cerc vicios.

Deschizi televizorul şi ştirile nu contenesc să te sperie cu violenţă, cu sărăcie, cu boli. Apoi, tot televizorul prin reclame nesfârşite, te îndeamnă să cumperi soluţiile: mâncarea lor, medicamentele lor, produsele lor electronice, maşinile lor. O unealtă de marketing care distruge oamenii şi îi tratează ca pe obiecte care trebuie speriate, rătăcite şi îmbolnăvite, ca apoi să le fie vândută soluţia.

Părinţii, prostiţi şi ei de mass-media vin, şi ei, cu alte gânduri negative şi le repetă într-una copiilor, prietenii repetă şi ei ce au auzit la televizor sau de la părinţi şi aşa ne molipsim să gândim ce auzim, ce vedem pentru că un cor întreg te bombardează cu negativism.

Gândul este cel care modelează omul, dar imaginaţia poate face adevărate minuni. Prezentul nostru este rezultatul gândurilor noastre anterioare, iar viitorul îşi are sămânţa în gândurile noastre actuale.

Dacă gândim corect, vom vorbi şi acţiona corect. Vorbirea şi acţiunea urmează întotdeauna gândirii.

E important să ne reamintim din când în când că „omul este ceea ce el gândeşte”.

Este important să încercăm să ne păstrăm inima tânără, să nu gândim niciodată: „Am îmbătrânit”, căci acest gând ne va copleşi.

Este de dorit să gândim: „Sunt puternic”, nu să gândim: „Vai, ce slab sunt” sau „Sunt un prost”, cu siguranţă că vom deveni unul. Este de dorit să ne bucurăm de libertatea gândirii să ne eliberăm de prejudecăţi, căci acestea întunecă gândurile şi înăbuşă intelectul.

Apoi, când ne dăm seama de toată această gândire negativă din sufletul nostru, ne gândim dintr-o dată care este sensul vieţii noastre? Ne uităm în oglindă şi ne întrebăm de ce trăim? Ce înseamnă pentru noi fericirea, ce înseamnă să fim ferici­ţi?

… iar … „Oglinda este fidelă prin docilitate, dar perfidă prin neputinţă!”  Şi încercăm să căutăm, să cercetăm, încercăm să aflăm… Psihologul Sonja Lyubomirsky, descrie fericirea ca fiind 50%  genetică, 10% dependenţă de situaţiile prin care trecem, iar 40% definită de acţiunile noastre.

Albert Schweitzer spunea că „Fericirea înseamnă doar să ai o sănătate bună şi o memorie proastă”.

Dalai Lama că „Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale”.

Maica Tereza propovăduia „Fii devotat lucrurilor mărunte, căci în ele stă puterea ta”.

Pentru majoritatea oamenilor, fericirea e legata de posesiuni: case, bani, maşini şi altele. Eu cred că, pentru mulţi oameni nu exista o idee clară a ceea ce este fericirea. Majoritatea o caută, puţini o construiesc. Fericirea nu e ceva la capătul unui drum, este drumul însuşi, modul cum îl parcurgi. Fericirea nu e zgomotoasă; tace şi se ascunde. Şi nu trebuie strigată pe nume, pentru că fuge. Dar poate fi descoperită şi învăţată. Căile spre ea sunt ocolite, nu trebuie să te întrebi tot timpul dacă eşti fericit.

Atât cât avem de trăit, să facem tot posibilul să trăim frumos. Să ne înnobilăm propria fiinţă, pentru că nu avem nimic în afara ei. Cred că fiecare om are formula sa de fericire, pe care trebuie să o descopere, descoperindu-se pe sine. Aşadar, este foarte important dictonul „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Cine reuşeşte să-şi descopere individualitatea distinctă şi s-o exprime, acela e un om fericit. Trebuie să descoperim ceea ce ni se potriveşte cu adevărat. Să realizăm un echilibru între dorinţele şi posibilităţile noastre. Este foarte important să fii TU, să te simţi bine cu tine.

Ce important este să nu te plictiseşti când rămâi singur cu tine!

Viaţa este un şir de bucurii mărunte iar pentru a fi fericiţi ar trebui să ne aşezăm pe noi înşine pe primul loc, să avem mai multă încredere în noi, să avem o abordare optimistă şi plină de încredere a situaţiilor neplăcute pe care le primim de la viaţă, să nu căutăm vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă, să ne asumăm responsabilitatea şi întotdeauna să terminăm ceea ce am început.

Cred că avem o răspundere faţă de propriul nostru potenţial, cred că avem o răspundere faţă de propria noastră inteligenţă şi conştiinţă, dar mai presus de toate, cred că e necesar să avem un scop în viaţa aceasta scurtă, pe care o avem de trăit pe acest pământ.

E important să fim realişti, dar cred că uneori e necesar să ne dorim imposibilul, să încercăm să facem ceva mai mult decât lucrurile la care ne pricepem deja, să nu punem limite, să luptăm, chiar dacă nu întotdeauna avem succes şi uneori mai e nevoie să învăţăm.

Cred că viaţa este o continuă schimbare, clipă de clipă, ceas de ceas, an de an, important este să facem paşi mici, dar siguri, să înlăturăm toate barierele ce se află în interiorul nostru, asemeni unui „cântec ce nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început, şi trebuie să cântăm întotdeauna îndreptându-ne spre sfârşit” (Octavian Paler).

În viaţă avem parte de tot felul de emoţii: poate de satisfacţie, poate de mici iritări, sau uneori sentimente intense de mândrie sau de frustrare, dar cred că cel mai important lucru este să găsim oportunităţi în orice dificultate pentru a atinge ţelul pe care ni l-am propus. Uneori, viaţa poate să semene cu un şir de curse, de-a lungul cărora învăţăm să privim în faţă lucruri şi adevăruri incomode despre noi, lecţii pe care le primim pentru a vedea că realitatea exterioară este, de fapt, suma percepţiilor noastre. Noi, oamenii suntem produsul gândurilor noastre şi devenim ceea ce gândim, însă, ceea ce ne împiedică să obţinem rezultatul dorit sunt lenea, frica şi poate o autostimă joasă. Ca fiinţe umane, fiecare dintre noi avem propriile valori, credinţe, prejudecăţi, concluzii din diferite experienţe trăite, atitudini.

Suntem unici, nu doar prin amprenta ADN specifică fiecăruia, ci şi prin „bagajul” personal pe care îl avem cu noi în orice moment şi pe care îl aducem în orice situaţie, în orice interacţiune, bagaj, care acţionează ca un filtru al realităţii. Pentru că ştim care ne sunt punctele tari, utilizarea lor ne aparţine. Faptul că viaţa nu este aşa cum ne-am dori să fie, nu ar trebui să ne surprindă.          Goana după „fericire”, după „o viaţă liniştită”, „fără grija zilei de mâine” generează aşteptări nerealiste şi nefericire, depresii, neîncredere în sine şi suferinţă.

O viaţă implicată, cu sens, cu trăire în muncă, în rolul de părinte, cu dragoste şi timp liber, cu încercări de eliminare a negativismului, sau măcar temperarea înclinaţiei către o astfel de atitudine nocivă ar conduce poate la schimbări spectaculoase în viaţa personală şi profesională a oricui. Dacă am evita să găsim scuze pentru eşecurile noastre şi nu ne-am mai pune în postura de victimă a destinului, dacă am fi mai responsabili pentru comportamentul nostru, dar şi pentru deciziile luate, dacă am fi mai consecvenţi poate am fi mai stăpâni pe propria viaţă.

Sună dificil, dar avem nevoie de sens şi de realizare pentru a trăi sentimentul de împlinire. Atitudinea şi gândurile nu se schimbă peste noapte…

Viaţa e foarte corectă, ne-a dat exact ce am cerut. Nimic mai mult, nimic mai puţin, e doar vina noastră dacă nu am ştiut să cerem.

Ar trebui să nu uităm că vine o vreme când „pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar, forţa şi determinarea noastră nu au vârstă. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăim trebuie să ne simţim vii.

Dacă ne e dor de ce făceam înainte, ar trebui să facem din nou. Nu e nevoie să ne pierdem printre fotografii îngălbenite de timp … e nevoie să mergem mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţăm.

Nu trebuie să lăsăm să se tocească tăria pe care o avem în noi.

E nevoie să facem astfel ca în loc de milă să impunem respect.

Când nu mai putem alerga, ar trebui s-o luăm la trap. Când nu mai putem nici asta, ar trebui s-o luăm la pas. Când nu mai putem să mergem, ar trebui să luăm bastonul. Însă nu trebuie să ne oprim niciodată… (parafrazare după Maica Teresa).

Epilog

Nici nu prea ştiu de ce am scris aceste rânduri. Poate că am simţit că am o mare nevoie de cineva căruia să-i încredinţez nimicurile care mi se întâmplă. Poate că mi-am scris chiar mie… (parafrazare după Micul Prinţ)

Mie, care am întârziat mereu: cu copilăria în adolescenţă, cu adolescenţa în tinereţe şi, acum, cu tinereţea în maturitate.

Mai departe nu îndrăznesc să mă gândesc…

… trăim într-o lume de gânduri…

Şi, poate …

… important este să nu trecem prea uşor cu vederea ce gândesc alţii…

 BIBLIOGRAFIE – Lucrări de autori:

Gilbert Daniel – În căutarea fericirii, Editura Curtea Veche, 2012.

Lyubomirsky SonjaCum să fii fericit,  Editura Amsta Publishing, 2010.

Roşoga Florin – 12 Lucruri pe care oamenii fericiţi le fac altfel. Dezvoltare personală şi profesională.

Swami Sivananda – Puterea Gândului, Editura Deceneu.