Arhive etichetă: Diaspora Start Up

Finanţarea StartUp-urilor din Regiunea Centru prin Programe POCU 2014-2020

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vă informeză cu privire la faptul că în perioada 2018-2020 va implementa 4 proiecte co-finanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi, Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor, Prioritatea de investiții 8.iii: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană.

Cele 4 proiecte au ca scop principal dezvoltarea competențelor antreprenoriale și punerea la dispoziție a unor servicii de consiliere, consultanță și mentorat în vederea pregătirii și încurajării românilor de a înființa noi afaceri. Toate cele 4 proiectele sunt destinate românilor ce au domiciliul sau reședința în Regiunea de Dezvoltare Centru, respectiv în județele Brașov, Albă, Sibiu, Covasna, Mureș și Harghita.

Proiectele vor fi implementate de către Camera de Comerț și Industrie Brașov în parteneriat cu diferite organizaţii. Aceste proiecte sunt destinate atât românilor care trăiesc în ţară, cât şi românilor din Diaspora care doresc să demareze afaceri în domeniul non-agricol.

  1. Proiectul „România acasă – Diaspora Start-up”

Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Camera de Comerț și Industrie  Brașov, Asociația „Românii în Italia” și Asociația Euro Adult Education, pe o perioadă de 36 de luni, cuprinsă  între 19.09.2017 – 19.09.2020, cu un buget total al proiectului de 6.989.390,54 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 200 de persoane din Regiunea de Dezvoltare Centru, în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin înființarea a 26 de noi întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană ce vor fi subvenționate cu cca 30.000 euro prin schema de ajutor de minimis Diaspora Start Up și vor crearea un minimum de 52 de noi locuri de muncă.

Grupul țintă al proiectului „România Acasă – Diaspora Start Up” vizează un număr de 200 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, cu reședința sau domiciliul în unul dintre cele 6 județe ale Regiunii de Dezvoltare Centru, care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban, în scopul creării de noi locuri de muncă, care posedă cetațenia română, fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni și demonstrează experiența antreprenorială.

  1. Proiectul „Educație antreprenorială bazată pe inovare și dezvoltare durabilă – România Start Up Plus”

Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Camera de Comerț și Industrie Brașov și societatea Redis Consult SRL, pe o perioadă de 36 de luni, cu un buget total al proiectului de 8,752,483.20 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale a minim 300 de persoane din Regiunea de Dezvoltare Centru în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin înființarea a minim 36 de noi întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană şi subvenționarea acestora cu cca 33.000 euro prin schemă de ajutor de minimis și crearea a minimum 72 de noi locuri de muncă.

Grupul țintă al proiectului „Educație antreprenorială bazată pe inovare și dezvolatre durabilă – România Start up Plus” vizează minim 300 de persoane, peste 18 ani, din care 150 de femei care doresc să inițieze o afacere proprie, axându-se pe șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă.

  1. Proiectul “Start in Business”

Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Camera de Comerț și Industrie  Brașov, Sand Mar Consulting SRL, Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgul Mureș și Universitatea Româno-Germană din Sibiu, pe o perioadă de 36 de luni. Bugetul total al acestui proiect se ridică la suma de 8.908.917,77 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competențe adaptate la cerințele pieții muncii în domeniul antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, prin înființarea a 33 de noi întreprinderi şi subvenționarea acestora cu cca 40.000 euro prin schema de ajutor de minimis și crearea a minimum 66 de noi locuri de muncă.

Grupul ţintă al proiectului “Start in Business” este format din 300 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă) care vor beneficia de un program de formare profesională în domeniul antreprenoriatului ce va sta la baza elaborării planurilor de afaceri de către aceștia și în urmă cărora se vor selecta 33 de persoane care vor beneficia de subvenţii.

  1. Proiectul „Afaceriști in Centru”

Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Camera de Comerț și Industrie  Brașov, Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, societatea Mondo Consultanță și Primăria Municipiului Făgăraș, pe o perioadă de 36 de luni, cu un buget total al proiectului de 13.353.408,56 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 450 de persoane din Regiunea de Dezvoltare Centru, în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin înființarea a  54 de noi întreprinderi, subvenționate cu cca 33.000 euro fiecare prin schema de ajutor de minimis și crearea a minimum 108 de noi locuri de muncă.

Grupul țintă al proiectului „Afacerişti în Centru” vizează un număr de 450 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, cu reședința sau domiciliul în unul dintre cele 6 județe ale Regiunii de Dezvoltare Centru, care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban, în scopul creării de noi locuri de muncă și care doresc să beneficiaze de servicii de formare antreprenorială, consiliere, consultanță și mentorat în vederea înființării afacerilor.

Credit foto: Dan Strauti

Video: Caravana Diaspora – “România acasă – Diaspora Start Up”

Camera de Comert si Industrie Brasov a organizat prima sesiune de informare Caravana Diaspora in cadrul Proiectului “România acasă – Diaspora Start Up” – ID 107619. În luna decembrie 2017 vor mai avea loc 2 caravane de informare şi conştientizare în cadrul proiectului “România Acasă – Diaspora Start Up”.

La Caravana (de informare) au participat atat partenerii proiectului cat si potentiali beneficiari ai acestuia.

Urmatoarele Caravane Diaspora vor avea loc:

– Vineri, 15 decembrie 2017 – Ora 18:00 Consulatul General al României la Torino –  Via Ancona, 7, 10152 Torino, Italia

– Sambata, 16 decembrie 2017 – Ora 17:00 Consulatul General al României la Milano – Via Gignese, 2, 20148 Milano, Italia.

În cadrul programului „România Acasă – Diaspora Start-up” se oferă până la 30.769 de euro, sub formă de ajutor financiar NERAMBURSABIL, fiecărui solicitant ce respectă procedura de obţinere a acestora.

Cei 30.769 de euro reprezintă o contribuţie de 100% din valoarea întregului proiect, iar banii se vor acorda in doua transe, respectiv:

  • prima transa, de maximum 75% din valoarea ajutorului de minimis, va fi acordata dupa semnarea contractelor pentru acordarea subventiilor;
  • a doua transa se va acorda după ce beneficiarul ajutorului de minimis face dovada că a realizat din activitatea curentă, în termen de 12 luni aferent etapei a II-a, venituri reprezentând minimum 30% din valoarea tranşei iniţiale.

Aspectele importante pot fi vizualizate in METODOLOGIA PRIVIND ÎNSCRIEREA GRUPULUI ŢINTĂ IN CADRUL PROIECTULUI ”România acasă – Diaspora Start Up” – ID 107619 Contract nr. POCU/89/3/7/107619 (preluata de pe pagina dedicata acestui proiect http://www.romaniacasa.ro ).

Formularul de înscriere online pentru înregistrarea în grupul țintă al proiectului “România acasă – Diaspora Start Up”, va fi disponibil începând cu data de 20.12.2017 ora 9.00 până în data de 15.01.2018 ora 17.00 pe pagina http://www.romaniacasa.ro/inscriere/ .

In cadrul schemei de antreprenoriat, exista trei etape cadru de implementare:

Etapa I – Formare antreprenorială

In cadrul acestei etape beneficiarul contractului de finantare va selecta cel putin 200 de persoane care să participe la programe de formare profesională cu module teoretice și practice în perioada februarie-mai 2018, în cadrul a circa 11 grupuri de curs a câte 20 de persoane.

Dintre cele 200 de planuri de afaceri rezultate la finalul cursurilor, minimum 26 de planuri vor trebui aprobate pentru a fi finanțate. Durata de implementare a acestei etape este de maximum 12 luni de la data de începere a proiectului.

Etapa a-II-a – Implementarea planurilor de afaceri

După înființare, întreprinderile nou create trebuie să-și continue activitatea pentru o perioadă de minimum 18 luni, dintre care minim 12 luni în etapa a doua.

Toate plățile aferente înființării și funcționării întreprinderilor nou create trebuie efectuate în cadrul primelor 12 luni de funcționare.

În perioada ulterioară de sustenabilitate (minim 6 luni), se va asigura continuarea funcționării afacerii și menținerea locurilor de muncă nou create. Durata de implementare a acestei etape este de maximum 18 luni de la data finalizării primei etape.

Etapa a-III-a – Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate

În această etapă se va urmări atingerea tuturor obiectivelor și indicatorilor asumați prin proiect.

Durata maximă de implementare a acestei etape este de maximum 6 luni de la data finalizării celei de-a doua etape cadru.

Pentru alte informatii va invitam sa urmariti inregistrarea realizata la Caravana Diaspora organizata de Camera de Comert si Industrie Brasov:

Pentru acest proiect exista o pagina web care poate fi consultata la adresa: http://www.romaniacasa.ro/ si o pagina pe o retea de socializare care poate fi urmarita la adresa: https://www.facebook.com/Rom%C3%A2nia-acas%C4%83-Diaspora-Start-Up-300548033765014/

“Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro”

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

 

 

 

“România acasă – Diaspora Start Up”

Camera de Comerț și Industrie Brașov implementează, în calitate de beneficiar, proiectul “România acasă – Diaspora Start Up” – ID 107619, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi, Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor, Prioritatea de investiții 8.iii: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană, contract: POCU/89/3/7/107619.

Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat format din Camera de Comerț și Industrie Brașov, Asociația „Românii în Italia” și Asociația Euro Adult Education pe o perioadă de 36 de luni, cuprinsa intre 19.09.2017 – 19.09.2020 și se derulează la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu).
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 200 de persoane din Regiunea de Centru în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin înființarea a 26 de noi întreprinderi cu profil non agricol în zona urbană și subvenționarea acestora cu cca 30.000 euro prin schema de ajutor de minimis Diaspora Start Up.

Grupul țintă al proiectului vizează un număr de 200 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, cu reședința sau domiciliul în unul dintre cele 6 județe ale Regiunii de Dezvoltare Centru, care intenționează să înființeze o afacere non agricolă în mediul urban în scopul creării de noi locuri de muncă, posedă cetațenia română, fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni și demonstrează experiența antreprenorială.

Proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Date de contact:
Camera de Comerț și Industrie Brașov, B-dul. M.Kogălniceanu Nr.18-20, bl.1K, 500173 Braşov, tel: 0268/54.70.84, 0268/54.70.82, fax: 0268/54.70.86, e-mail: ccibv@ccibv.ro , Daniel Gabor – Manager de proiect, dan.gabor@ccibv.ro .


Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti