Arhive etichetă: Electric puzzle

Recenzie: „Electric puzzle” de Cezar Pârlog

Despre carte:

„Am remarcat la Cezar Pârlog, de la primele povestiri pe care i le-am citit, pofta de a scrie și de a descrie lumea. Cred că apetitul acesta îl definește structural ca romancier. Micile fragmente din „puzzle”, pe care cei vechi îl numeau „vitraliu”, sau mozaic, compun o imagine unică și coerentă.

Diferența este că autorul de vitralii, artistul, pornește de la imaginea finală șlefuind bucățelele de sticlă, iar jucătorul de puzzle are piese prestabilite de altcineva din care vrea să facă întregul. Prozatorul nostru se distribuie, cu modestie nejustificată, în rolul celui de al doilea. De fapt, eu sunt sigur că vocația și talentul său îl recomandă pentru poziția celui dintâi, a artistului.”Horia Gârbea

Impresiile mele:

,,Electric puzzle” s-a lansat la cea de a 6-a ediție a fEstivalului de cArte și muzică LIBRIS Brașov 2017 fiind o colecție de texte care incită la o analiză, chiar sumară, reconstituind din piese disparate o fotografie a societății de azi.

Parcurgând cele 94 de schițe, amuzante chiar din titlurile lor – de la ,,Ceferistu’ și bondarul”, la „La un ceai cu Charles” sau „La o bere cu Castro” și până la ,,Mici frustrări pisicești” – nu ai cum să nu observi descrieri de situații, locuri sau personaje realizate folosind cuvinte puține dar care provoacă zâmbete.

„Vorbele zboară și se umflă mai ceva ca un aluat cu drojdie în exces, pus la dospit sub vreun ștergar înflorat cu motive naționale. Se mai întâmplă, când bucătăreasa e începătoare.” – din „Lanțul cu slăbiciuni”.

Ideile povestirilor par inspirate din realitatea prezentă sau cea trecută datorită unui simț deosebit pentru detalii, pe care probabil că cei mai mulți dintre noi nu le-am observa. Ele sunt dezvoltate cu umor în texte care incită la lecturare.

Și, ca să vă stârnesc și mai tare curiozitatea, vă propun prima parte a poveştii „La DNA”:

„Cuuum, pe mine mă acuzaţi că, mergînd prea puţin atent şi complet cu capul în nori, deh, griji mari probleme multe, şefi răi şi nedrepţi, bani puţini, părinţi bătrîni, bunici bolnavi, administratorul care fură la întreţinere, soţia cheltuitoare, supraponderală şi plină de bufeuri, copilul care sparge geamuri cu mingea şi trage fetiţele de păr la grădiniţă, asta, fireşte, cînd nu le ciupeşte de fund, pe mine mă acuzaţi că am călcat peste un fir de iarbă, luîndu-i prematur şi violent viaţa, cu toată aspiraţia lui frumoasă şi curată spre soare?!

Şi că tot eu, exact doisprezece paşi mai încolo, am călcat involuntar, umblînd îngîndurat şi prea mecanic, pe o furnică (Lasius niger) puţin obosită şi prefăcută care, plină de indolenţă, n-a mai ţinut pasul cu plutonul perfect aliniat, în coloană cîte trei, aflat înaintea ei?”

Fie că sunteți fani ai prozei scurte, fie că nu ați cochetat încă cu ea, cartea lui Cezar Pârlog este un excelent prilej pentru clipe de amuzament oferite de fragmente din viață, care ne redemonstrează că avem suișuri și coborâșuri pe tot parcursul existenței noastre.

,,Electric puzzle” poate fi achiziționată de pe site-urile edituraneuma.ro sau libris.ro dar și de pe pagina www.facebook.com/Electric-Puzzle-142743546288438/.

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor de proză scurtă, blogger la Adevărul și editorialist la 24 FUN, unde semnează articole din genurile comedy, eveniment, societate, stil de viață, cărți, filme etc. Dacă în unele este prezent un umor fin și foarte captivant, altele sunt serioase, cu accent spre trist însă ambele categorii stârnesc interesul cititorului pentru următoarele apariții.

A debutat în 2014 cu volumul „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, pentru care a primit Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” 2015, la secţiunea Proză. În 2014 i s-a acordat premiul „Marin Preda” şi premiul revistei „Luceafărul de dimineaţă”. A urmat în 2016 „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte iar în 2017 a publicat volumul Electric Puzzle, despre care autorul, Cezar Pârlog, spune:

„Asta-i cu „Electric puzzle”. O mulţime de piese conectate la o unică sursă de curent. „Un curent alternativ, sugerînd parcursul sinusoidal al existenţei noastre.” Un mozaic de „chestii de viaţă. Scurt, dur, tăios, amuzant.”

Credit foto: Antonela Lungu

Lansare de carte: Electric puzzle, de Cezar Pârlog

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor de proză scurtă, blogger la Adevărul și editorialist la 24 FUN, unde semnează articole din genurile comedy, eveniment, societate, stil de viață, cărți, filme etc., în toate fiind prezent un umor fin și foarte captivant, care te îndeamnă să revii și să urmăreşti noutățile.

A debutat în 2014 cu volumul Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte (Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015). În 2014 a primit premiul „Marin Preda” şi premiul revistei „Luceafărul de dimineaţă”. În 2016 apare Life stuff sau Învăţături pentru Andreea, Editura Tracus Arte.

Despre Flori, fete, fiţe sau băieţi Alexandru Petria apreciază că: „Lui Cezar Pârlog nu i se poate reproșa că nu cunoaște viața, cum gândesc semenii din medii sociale diferite. Prin varietatea abordărilor, această carte seamănă cu o picătură de mercur scăpată pe podea, îți pune la încercare atenția. Vă invit s-o citiți, zic că merită.”

Referitor la Life stuff sau Învăţături pentru Andreea, Răzvan Voicu spune, într-o cronică din revista România Literară, că „Îmi place mult în Life stuff, bine ascunsul palier polemic al cărţii. Sub polemica superficială „civică”, à la Facebook, la adresa realităţii, se ascunde o alta, profundă, de factură literară. Cezar Pârlog scrie un text care, pe un palier, satisface gustul generaţiei sale (egografie, simulacre, marginalitate, tragic al derizoriului etc.), iar pe altul, de adâncime, îl subminează.

Fără multă publicitate, Cezar Pârlog a început un drum în proza noastră de azi, cu maturitate şi cu o prospeţime a viziunii care-l evidenţiază în peisajul, altminteri, destul de şters al auto-ficţiunii şi mizerabilismului (pardon: minimalismului!) contemporan. Life stuff e un volum captivant, inteligent alcătuit şi bine scris, care confirmă traseul ascendent al autorului.”

În 2017 suntem răsfăţaţi cu Electric puzzle, apărută la Editura Neuma, despre care autorul spune că reprezintă „O mulţime de piese conectate la o unică sursă de curent. „Un curent alternativ, sugerînd parcursul sinusoidal al existenţei noastre.” Un mozaic de „chestii de viaţă”. Scurt, dur, tăios, amuzant. De căutat şi de citit.”

Aşadar, Cezar Pârlog şi noul său volum Electric puzzle, vă invită să îi întâlniţi şi să îi cunoaşteţi la cea de a 6-a ediție a fEstivalului de cArte și muzică LIBRIS Brașov, ce se va desfășura în perioada 13 – 16 iulie 2017 în Piaţa Sfatului.

La lansarea volumului, care va avea loc joi, 13 iulie, la ora 16.00, sunt invitaţi Adrian Lesenciuc, Preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România şi scriitorul Cătălin Stanciu. Prezentarea va fi făcută de Augusta Oniță, Director Libris Brașov.

Povestea cărții este de găsit aici:
http://adevarul.ro/cultura/carti/simonei-1_5944ea615ab6550cb8397c99/index.html