Arhiva etichetelor: Eustatievici Dimitrie

prima-gramatica-a-limbii-romane-de-dimitrie-eustatievici-brasoveanul-1969

Brașoveni celebri – Eustatievici Dimitrie (1730 – 1796)

Director al şcolilor Naţionale Neunite din Transilvania, autorul primei gramatici româneşti, iniţiatorul primei reviste economice din ţară, creator de cărţi bisericeşti şi şcolare – iată doar câteva din marile contribuţii pe care Dimitrie Eustatievici le aduce pe altarul culturii naţionale1. Fiu al protopopului şcheian Eustatie Grid, născut în anul 1730, în şcheii Braşovului, învaţă carte în şcoala de lângă Biserica Sf. Nicolae – prima din ţară –  condusă şi reorganizată pe atunci de tatăl său1. Din anul 1744 este înscris la prestigioasa Academie Teologică din Kiev (înfiinţată de mitropolitul român Petru Movilă), unde, învăţând teologia şi filozofia în limbile de cultură ale timpului, slavă, latină şi greacă, îşi însuseşte vaste cunoştinte de cultură universală. Nu se cunoaşte durata studiilor făcute aici, dar cele două atestate, eliberate în limba latină de Academia amintită – păstrate în arhiva muzeului (doc. 173) – conving asupra faptului că Dimitrie Eustatievici a reuşit să se ridice la nivelul cerinţelor acestei înalte instituţii spirituale1.

Filolog şi traducător. Eustatievici (în alte variante ale numelui: Eusthatiadis, Evstatiev Dumitru Eustatu, Dimitrie Braşoveanul) este descendentul unei familii macedonene, stabilită în satul Grid din zona Făgăraşului, care va da Braşovului mai mulţi preoţi şi dascăli cu merite culturale. Tatăl lui Eustatievici, protopopul din Şcheii Braşovului Eustatie Grid (Gridovici), a fost un îndârjit apărător al libertăţilor religioase ale ortodocşilor ardeleni4.

-1789 – Ducere de mână sau povățuire cătră aritmetică sau socoteală.

-1790 – Dezvoaltele si tâlcuitele Evanghelii a duminecilor, a sarbatorilor  si a oaresarora zile3.

– 1791 – Sinopsis, adeca cuprindere in scurt a cei vechi si a cei noao Scripturi, adeca a Biblii3.
-1792 – Scurt izvod pentru lucruri de obște și deschilin în scrisori de multe chipuri.
-1755-1757 – Gramatica rumânească2 , (rămasă în manuscris, a fost publicată numai în 1969)3. Deşi se inspiră, în ce priveşte structura şi terminologia, din lucrări străine, binecunoscute în epocă (gramatica slavonă a lui Meletie Smotriţki, în ediţia de la Râmnic, 1755, cele greceşti ale lui Constantin Lascaris şi A. Catiforo) şi, cu un instinct lingvistic sigur, apelează la un izvor latin (Elementa grammaticae latinae a lui Gregorius Molnar, tipărită, prima dată, la Cluj, în 1556), Eustatievici realizează o operă calitativ superioară unei simple lucrări de compilaţie4.

1765 — Scoate la Timișoara traducerea Indreptarea pacatosului cu duhul blandetelor dupa Petru Grimovski6.

În 1786, Dimitrie Eustatievici, directorul şcolilor confesionale ortodoxe din Transilvania, a inaugurat cursul de pregătire pentru viitorii învăţători şi preoţi ortodocşi din Principatul Transilvaniei. Cursul a avut iniţial o durată de şase săptămâni şi a fost condus, în primele decenii, de Dimitrie Eustatievici, Radu Tempea V, Gheorghe Haines, Simion Jinariu9. Este primul curs de pedagogie şi teologie românesc din Sibiu10.

1788 — Scoate la Sibiu Bucoavna pentru pruncii cei rumanesti6.

1789 — Scrie Catehism mic sau scurta pravoslavnica marturisire a legii grecesti neunite, editat la Sibiu în română, germană și sârbă6.

1796 — Traduce si tipareste la Sibiu Alexandria sau viaţa lui Alexandru Macedon6.

Cititorul de azi poate înţelege, citind gramatica lui Eustatievici, cât de mare a fost strădania acestuia pentru a modela particularităţile limbii române la terminologia găsită de el în gramaticile pe care le cunoştea1. În cadrul foneticii, el denumeşte vocalele şi consoanele, ,,glasnice’’şi ,,soglasnice’’ sau ,,împreună glasnice’’; Virgula o numeşte  ,,împiedicare’’ sau ,,jumătate de soroca’’; punctul era ,,întreaga împunsătură sau soroacă’’1. Morfologia este denumită etimologie, în cadrul căreia ’’numele’’ era de fapt substantivul, ’’numele adaugător’’ definea adjectivul; numeralul era ,,numele numărător’’. Cazurile sunt numite ,,căderi’’, fiind 6 la numar’’: numitoare (nominativ), născătoare (genitiv), dătătoare (dativ), pricinuitoare (acuzativ), chematoare (vocativ) şi luătoare (acuzativ)’’. Conjugarile erau ’’înjugături’’, interjectiile ,,în mijloc aruncătoare’’, conjunctiile- ,,pentru împreunare’’ ş.a.m.d1.

În concepția lui Dimitrie Eustatievici Brașoveanul (1757: 76-77), participiul este o parte de vorbire flexibilă, prezentată în capitolul al IV-lea al gramaticii sale, cu următoarele categorii gramaticale: neam (= gen), chip (= fel), furma (=forma), numărul, căderea (= caz), vremea (= timp), plecare (=declinare), înjugare (=conjugare)8.

Opera lui Eustatievici este meritorie şi prin încercarea autorului de a crea şi adapta, în limba română, o terminologie lingvistică şi stilistică. Alături de calcuri şi perifraze greoaie şi de o terminologie bizară („născătoarea” – cazul genitiv, „poftitoare” – modul optativ, diateza „pătimitoare” – pasivă etc.), Eustatievici introduce numeroase neologisme din neogreacă şi latină, pe care le preia în forma fonetică originară (ahrosticon, antiteton, imnos, pleonasmos etc.) sau încearcă să le adapteze limbii române („anacreonticesc”, „anapesticesc”, „epicese”, „liricesc”, „oxitonese” etc.)4.

Animat  de  idealuri iluministe, încearcă, în anul 1789, să  pună  bazele  unei reviste  românesti, în  Ardeal,  cu  numele  ,,Foaia  română pentru  econom’’, pe  care  voia să o editeze  sub  egida ,,Societăţii filosoficeşti  a Neamului  Românesc din  Marele  Principat  al Ardealului’’1. Autorităţile   guvernamentale  ale  Tranşilvaniei, apreciind că,,Dimitrie  Eustatievici este unul din cei rumâneşti bărbaţi,care şi-a dobândit  merite mari  pentru  întemeierea  şcolilor  normaliceşti’’, înaintează Curţii din Viena propunerea cărturarului, însoţind-o de rezolutie favorabilă editării acestei reviste1.

Doar moartea timpurie a lui Eustatievici zădărniceşte valoroasa inițiativă1.

I se atribuie şi câteva traduceri din limbile rusă şi slavo-sârbă5:

– Indreptarea păcătosului cu duhul blândeţelor, Iaşi, 1765;

– Economia lui Florin cel Mare (ms);

– Analie bisericeşti a lui Baronius (revizuirea unei traduceri parţiale mai vechi, ms); probabil un Catehism, început de el şi continuat de Nicolae Stoica de Haţeg, tipărit la Viena, în 1777, în limbile sârbă, română şi germană, sub titlul Catihism mic sau Scurtată pravoslavnică mărturisire a legii greceşti neunite pentru treaba pruncilor neuniţi precum şi Alexandria sau viaţa Iui Alexandru Macedon.

– Nicolae lorga i-a atribuit şi un manuscris cu caracter istoric, pe care I-a publicat sub titlul: Insemnări de cronică ale clericilor din Scheii Braşovului, 1511-1785, în ” Buletinul Comisiunii Istorice a României”, XII, 1933, p.57-99

Ahrosticon, de Dimitrie Eustatievici Braşoveanul7

„Hristos a tot puternic îndurat Înpărat,
Ridicând pre tot omul călcat şi înDurat,
Israilul cel nou de Hristos e priimit
Să fie numai curat, drept şi pRea umilit.
Tot pomul lui roade prea să îndrePtează,
Să arată şi de toţi să mărTuriseşte,
Este ştiut precum că curat să slAveşte,
Starea direptăţii cei bine înTocmite,
Toate faptele fiind prea împOdobite,
Ertare, slobozie în veci dăRuieşte
Tot omul celuia ce să pocăieşte!”

1755-1757

VIA:

1 – Prima gramatică românească – 1757- DIMITRIE EUSTATIEIVICI BRAŞOVEANUL (1730-1796), Pr. prof. dr. Vasile Oltean

2 – Wikipedia

3 – crestinortodox.ro

4 – crispedia.ro

5 – biserica.org

6 – tititudorancea.ro

7 – biblior.net

8 – Moduri nepersonale (PARTICIPIU, GERUNZIU, SUPIN) în gramaticile române din perioada 1757-1877, Mihaela MARCU – Alexandra IORGULESCU

9 – ziarullumina.ro

10 – patrimoniu.sibiu.ro