Arhiva etichetelor: Fundata

Colecția „Nicolae Frunteș” (2)

Colecția „Nicolae Frunteș” din Șirnea

Proiectul Colecția Nicolae Frunteș” din Șirnea – un model sustenabil de protejare a patrimoniului are ca scop dezvoltarea unei comunități rurale prin intermediul unei mai bune valorificări a moștenirii culturale existente.

Se vor derula acțiuni de conștientizare a comunității locale asupra importanței protejării patrimoniului și moștenirii culturale și se va inventaria și conserva activ colecția ”Nicolae Frunteș” din Șirnea.

În cadrul proiectului cultural vor fi derulate șapte activități de conștientizare a comunității locale cu privire la importanța și valoarea Colecției ”Nicolae Frunteș” prin implicarea comunității în păstrarea și continuarea tradițiilor și obiceiurilor populare, dublate de o bună cunoaștere a elementelor istorice și culturale relevante pentru moștenirea proprie.

Se va aminti rolul comunității în evenimentele Primului Război Mondial, Fundata fiind prima localitate eliberată de armata română la intrarea în Transilvania, în 1916, tot aici înregistrându-se primele victime în rândul soldaților români.

Programul activităților de conștientizare:

s-au desfășurat:

27 martie 2017 – vizita elevilor din Șirnea și Fundata la Muzeul Etnografic ”Nicolae Frunteș”

5 aprilie 2017 – Școala Gimnazială din Fundata

6 aprilie 2017 – Școala Gimnazială din Șirnea

9 aprilie 2017 – Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” din Șirnea

urmează:

21 aprilie 2017 – Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” din Șirnea

23 aprilie 2017 – Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Fundata

13 august 2017 – eveniment ”Hora satului” la Șirnea

Pentru protejarea patrimoniului aflat în Muzeul Etnografic “Nicolae Frunteș” din Șirnea, echipa extinsă de proiect va efectua patru deplasări de câte o săptămână în lunile mai, iunie, iulie și august.

Se vor realiza activitățile obligatorii de evaluare-diagnoză a bunurilor culturale aflate în colecție, triere-selecție negativă pentru bunurile culturale care nu corespund din punct de vedere al conservării sau importanței istorice/etnografice, conservare primară asupra bunurilor culturale selectate, evidența și inventarierea în formă scrisă pe un registru, tipărit în conformitate cu normele legale în vigoare, și în paralel în registrul informatizat dedicat bunurilor culturale DOCPAT.

Imagini remise La pas prin Brasov de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov