Arhive etichetă: iubirea

Reflecții de început, mijloc sau sfârșit de săptămână – 1

Săptămâna aceasta încheiem primele cinci luni ale anului și de aceea, de sărbătoarea Rusaliilor (denumită în napolitană „Pasca rusata” – Paștele trandafirilor) m-am gândit să adun în două episoade câteva gânduri postate pe pagina personală de la începutul anului și până acum sub titulatura de „Reflecții”. Astăzi vă ofer prima parte.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Oamenii ajung în viaţa noastră cu un scop, iar atunci când uneori ei cred în tine mai mult decât o poţi face tu, când alteori ştiu cum îţi este chiar înainte ca tu să le răspunzi la telefon, când te încurajează atunci când eşti pe un drum bun şi te sfătuiesc să îl abandonezi când nu ţi se potriveşte, când ştii şi poţi să primeşti dar şi să oferi toate acestea, înseamnă prietenie.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

(I) (U) (B) (I) (R) (E) (A) este frumoasă și pentru că nu are dimensiuni, formă sau culoare, nu putem să o vedem dar o simțim, nu putem să o atingem dar există. Ne iese în cale atunci când nu ne gândim la ea și devine parte din noi, fără să ne întrebe dacă vrem sau nu. Este asemenea unei adieri care prinde rădăcini și devine puternică, în timp. Oamenii o cresc sau doar o poartă și astfel devine adultă și împlinită sau rămâne o amintire lipită pe suflet. În scrierea cuvântului apare litera (I) de două ori tocmai pentru că ea leagă două (I)nimi, formând astfel o (U)nire, cu (B)ucurie. Ea (R)ămâne pentru (E)ternitate și (A)duce fericirea.

Uneori tăcem iubirea, alteori o strigăm; uneori o plângem, alteori o râdem însă ea este ceea ce ne dă viața și menirea de a exista căci este ziua de azi și cea de ieri și cea de mâine și cea… a unui Vis.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Zilele trecute mi-am spus că anul acesta nu voi fotografia flori pentru că laptop-ul este supraîncărcat și există o cutie plină de DVD-uri cu fotografii, plus că timpul este din ce în ce mai puțin generos cu mine. Iar astăzi am început să lucrez la un proiect ce se va derula în mai puțin de 10 zile deci nu aveam de gând să ies din casă, dar aproape de lăsarea serii mi-am amintit că aveam o problemă de rezolvat în oraș așa că am pornit la treabă. Însă când am ajuns în zona parcului central… nu m-am putut abține, dovedindu-mi că dacă referitor la ceilalți îmi respect cuvântul, în ceea ce mă privește arareori reușesc. Și tocmai când mă străduiam să „culeg” farmecul unei narcise:

– Tu ce faci aici?

– Uite, fotografiez o floare dar am mișcat mâna și nu am reușit o fotografie bună.

– Dar cum te cheamă?

– Antonela. Și pe voi?

– Pe mine Sabina și pe ea Flavia și suntem surori!, mi-a răspuns una dintre cele două Prințese – Floricele, de cam 5-6 ani, îmbrăcate în roz, cu părul lung, una șatenă iar cealaltă brunetă.

Între timp a apărut tatăl lor care purta în brațe un bebeluș băiețel și l-am întrebat ce diferență de vârsta este între fetițe. Mi-a răspuns că un an iar eu am spus cu o vădită încântare că și eu am o soră mai mare decât mine cu un an și trei luni. Imediat una dintre Prințese a strigat:

– Și cum o cheamă?

– Alina!

Tăticul a adăugat atunci:

– Dar ele nu sunt surori!

M-am uitat la cele două Floricele și am continuat:

– Iar sora mea își aniversează ziua de naștere în curând și de aceea m-am bucurat mult să întâlnesc două surori!

Au zâmbit ștrengărește și au zbughit-o la joacă.

Concluzia este că nu contează dacă ai depășit nivelul de memorie portabilă, atâta vreme cât faci ceva ce îți place și că amintirile nu sunt niciodată prea multe iar ele pot să fie trezite uneori de o pasiune.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

FEMEIA vine de la Finețe, Emoție, Mângâiere, Eleganță, Iubire, Alint dar înseamnă (și) a ști să oferi și să primești, iar un cadou foarte frumos și rar, poate să fie încrederea care îți este acordată, alături de un buchet de flori, care pur întâmplător se află printre preferatele tale și nu poți decât să mulțumești.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Uneori, în momente de gri personal, când am vrea să fim doar noi cu noi dar se întâmplă că ni se povestește câte ceva, reacționăm transferându-ne starea către ceilalți, crezând că așa vom scăpa de ea și ne va fi mai bine. Iar „receptorul” nostru poate să ia asupra lui culoarea aceea tristă dar, în majoritatea cazurilor, încearcă să ne-o paseze înapoi. Poate că în drumul nostru prin viață nu am fost obișnuiți cu oameni care ne înțeleg și ne acceptă stările pentru că și lor le este așa câteodată dar și pentru că sau mai ales pentru că le pasă de noi, care nu își doresc să ne dea înapoi supărarea ci să o stingă sau cel puțin să o atenueze. Deși noi i-am rănit, ei sunt tot acolo chiar prin tăcere, fără să fie vorba de indiferență sau de toleranță ci de respect, de apreciere a valorii, de legături care se creează la nivel subconștient, independent de voința noastră.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Fără explicații, interese sau gânduri ascunse, unii oameni fac anumite gesturi pentru că așa simt, așa vine din interiorul lor și așa le este și lor bine. Nu doresc ceva în schimb ci doar își urmează calea cu pași mici despre care ai crede că sunt și siguri. Însă nu există drumuri drepte și line ci absolut toate au pante, gropi sau piedici chiar și din partea oamenilor din jur, adică exact cei care s-ar presupune că sunt sinceri și nu judecă.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

În ultimele zile am auzit de câteva ori expresia „femei puternice” despre care cred că este un clișeu (vorba celor care scriu cu adevărat) și în plus ea nu arată o realitate, o necesitate sau o dorință. Pentru că femeile nu își doresc să fie puternice, chiar dacă uneori afirmă acest lucru sau îl mimează; ele își doresc să ofere bunătate, căldură, iubire, eleganță și doresc să primească aceleași lucruri în schimb, ceea ce nu are nimic în comun cu puterea. Uneori sau de prea multe ori nu recunosc și astfel nu fac altceva decât să se mintă pe ele însele.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Despre prietenie căci da, să vorbim mai mult despre lucrurile bune și frumoase:

Eram în clasa a XI-a iar în vremea aceea exista un examen numit „de treaptă”, în urma căruia în clasă au venit colegi noi. În vacanța de iarnă, mergând la schi, unul dintre ei și-a rupt piciorul și a stat cu el în ghips, câteva săptămâni. Nu locuiam aproape dar nici foarte departe așa că mergeam la el acasă și îi duceam lecțiile căci mi s-a părut firesc să îl ajut (nu aveam la dispoziție internetul sau WhatsApp-ul pentru a transmite astfel temele). Așa am rămas prieteni buni, iar în 2003, împreună cu soția lui, mi-au devenit fini.

În toți acești ani – tocmai am realizat că sunt 30! – fără să uite nici măcar o dată, a venit la mine, de 1 sau 8 martie cu un mărțișor sau cu o floare, amintindu-și că îmi plac freziile. Astăzi, când a sunat la poartă, m-am bucurat de două ori: pentru că l-am revăzut dar și pentru că am avut ocazia să răspund la întrebarea „Mama, cum era când ai fost tu adolescentă?” Păi uite așa: se legau prietenii de o viață!

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

Iubirea vs. ura

După premiera de duminică seara a piesei „Mincinosul” de Carlo Goldoni, scrisă în 1750, mi-a rămas în minte replica unuia dintre personajele masculine: „Se știe că femeile stăruiesc mai mult în ură, decât în dragoste!” dar nu pentru că aș avea vreo legătură cu Mișcarea feministă sau cu misandria ci pentru că am făcut o analogie cu definiția dată de Cella Serghi, pe care o admir și ale cărei cărți mi-au plăcut foarte mult dar aici nu îi împărtășesc părerea: „Fericirea – cuvântul ăsta ar trebui să fie scos din circulație, e ridicol. Totul e să știi să alegi între două rele.” Parafrazând-o pe una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice, aș spune că ura este un cuvânt care ar trebui scos din circulație și că totul este să știi sau să înveți să ierți.

Pentru că purtând un sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva nu te desprinzi sau descarci de persoana sau activitatea aceea, respectiv obiceiul sau lucrul acela ci dimpotrivă, porți o greutate fără rost, care te trage în jos.

Nu putem să urâm ceea ce am iubit cândva căci ar însemna că de fapt nu știm să iubim.

Despre spectacolul MINCINOSUL de Carlo Goldoni, o comedie spumoasă în regia lui Vasile Nedelcu – Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov, detalii aici.

Sursă foto: www.yourtango.com

 

Doar ea, iubirea…

Deloc întâmplător, zilele acestea, când sărbătorim iubirea, am descoperit o scrisoare a Otiliei Cazimir către prietena și confidenta sa, prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), în care autoarea îşi exprima sentimentele, temerile şi dorul care o încercau după moartea poetului George Topîrceanu, față de care a fost legată literar, dar şi sentimental.

George Topîrceanu s-a căsătorit în anul 1912 cu învăţătoarea Victoria Iuga și au avut împreună un fiu, Gheorghe, dar căsnicia s-a destrămat. Între acesta şi Otilia Cazimir a existat o poveste de dragoste discretă, care a stârnit interesul cronicarilor şi al publicului, așa cum se întâmplă cu orice legătură între persoane publice.

Un fragment din scrisoarea amintită, pentru clipa de emoție de astăzi:

„16 mai 1937

Duminică seara

Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus și din partea matale garoafe (nu terminasem încă banii de flori). Mormântul lui, înțelegi mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar nu l-am simțit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut și o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri. Am fost cu băiatul. E tăcut și îndărătnic ca tatăl său. Nu-i mic, cum crezi: are 24 de ani – și nici o situație. Îi place vioara și trăiește cu capul în nori. Fuge de-ai lui și vine să tacă la mine. Mă duc cu el să-i fac haine, ne plimbăm amândoi, bem cafele. În curând va avea o slujbă (are bacalaureatul, atât) și mi-a promis că se înscrie la Universitate. Cred că o să mă asculte. Curios, mi se pare mai… mare decât el! Numai el putea fi mic, mic – „și mai mic!” – și alintat! Știi ce de jucării avea? Am găsit într-o zi o praștie, o praștie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănușă nouă! Și avea aeroplane și muzicuțe. Și mie nu mi-au dat nimic. Le-au aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii „serioși” cu jucăriile lui? Am căpătat (l-a furat băiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joacă, din clasa a 7-a de liceu (era mai mare decât el!).

Să-ți descriu odaia lui? Ar fi tare greu. Era un amestec de lucruri care nu se potriveau între ele, într-o dezordine aparentă, pe care-o respectam, dar care era minuțios ordonată. Știi mata cum îi știam orice lucrușor, orice carte, orice fleac? El îmi spunea că-s miraculoasă, că se teme de mine. Și acum le știu pe toate cum erau. Și dacă, prin imposibil, s-ar întoarce toate la locul lor și peste zece ani aș ști unde să găsesc un capăt de ață! „Știi că am râs până la sfârșit, ca să-i dau curaj?” Acum, a rămas în mijlocul odăii un morman de cărți. Le cataloghează un student, supravegheat cu strășnicie de familie. Ieri mi-a scris ministrul că, după ce le va cumpăra ministerul, să mă duc să-mi iau ce mi-e drag. Dar, n-ar fi luat tocmai ce mi-ar fi drag mie? Voi mai găsi volumele de psihologie ale lui Dumas, negre pe de margini de adnotări? Şi „Le rire” al lui Bergson, şi atâtea altele? Mă lași să pun deoparte, pentru mata, una din cărțile care i-au fost dragi, dacă voi mai găsi vreuna? O să am câteva din lucrurile lui. Mi le-a smuls, cu ceartă şi scandal, băiatul din mâna celorlalți. Sărăcuțul, cât s-a zbătut ca să-mi facă câte-o tristă bucurie! O să am cuverturile lui de divan, covorașul cu icoana, mașina de scris, un telefon, o măsuță, maperonul de la mata, clișeele fotografiilor făcute de el, veilleusa lui, barometrul, o cravată (avea vreo 30!), scrumiera.”

și o ultimă confesiune:

„De ziua lui, în fiecare martie își cumpăra și-i plăcea să primească zambile, flori vigu­roase și delicate în același timp, cu parfum violent și suav. «Îmi sea­mă­nă», zâmbea… I-am trimis și anul acesta, ca și anul trecut, ca în toți anii, cea mai frumoasă zambilă pe care mi-a dăruit-o primăvara. Iar în luna mai, când s-au împlinit anii de când a plecat dintre noi, i-am descărcat pe mormânt, ca în fiecare an, tot liliacul grădinii mele.”

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d. 7 mai 1937, Iași) a fost poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Sursă text scrisoare: www.istorie-pe-scurt.ro.

Sursă foto și informații despre cei doi poeți: ro.wikipedia.org.

Viața ca o balanță

Anii prin care trecem sunt ca o balanță ce tinde mereu să își echilibreze talerele, astfel că ceea ce este pozitiv într-o parte se poate să aibă conotații mai puțin bune în altă direcție. Însă oamenii fericiți sunt cei care privesc în special către partea ridicată a balanței iar pe cea coborâtă o văd… așa cum vine.

Cele mai importante „etaloane” ale noastre sunt sănătatea și iubirea, lucruri fără de care omul nu poate exista și atunci e dator să le prețuiască și să le îngrijească. Copiii sunt cei care completează acest triunghi și care ne umplu fiecare moment al existenței, uneori cu exaltare, alteori cu supărare, dar primează întotdeauna faptul că ei există.

Restul lucrurilor pe care le avem sau nu în viață sunt relative căci dacă pe unele, cum ar fi prietenii adevărați, le păstrăm toată viața, pe altele, cum ar fi lungimea și culoarea părului, le schimbăm din când în când, dar noi suntem aceiași.

„Fericirea ți-o faci singur.” – Ellen Gilchrist

Sursa foto: www.pogo.org

Psiholog Catalin Gherasim

Sfatul psihologului – serial pe teme de psihologie

Catalin Gherasim, unul dintre cei mai renumiti psihologi din Romania, brasovean, psiholog clinician, doctor in psihologie, ne ofera un serial exceptional cu 48 de episoade.

Aflati lucruri interesante despre  stil de viata, tulburarile de personalitate, cum sa va regasiti echilibrul, nastere, misterele creierului si nu numai in fiecare episod.

Cabpsi - Sfatul psihologului