Arhive etichetă: Motive traditionale

Atelier de cusături tradiționale – Brățară „Hora fetelor”

Doriţi să deprindeţi frumoasa îndeletnicire de a coase? Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi şi Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi vă invită la un atelier dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, la Casa Junilor, prin care vrem să readucem în atenție îndeletnicirile vechi, mai puțin practicate astăzi, ale româncelor. Astfel, vă propunem o brățară cu motivul „Hora fetelor”, în culorile drapelului național, pe care să o purtăm apoi în 24 ianuarie și nu numai.

Din partea noastră veți primi modelul de cusut, în format tipărit, materialul textil pe care se coase – etamină bumbac 100%, ac, fire pentru cusut – roșu, galben, albastru și negru și accesoriile metalice în finisaj bronz, adică tot ceea ce este necesar pentru ca realizării unei podoabe realizate manual.

Vom lucra modelul în punct de lucru în cruce, apoi vom încheia brățara și vom monta sistemul de închidere.

Atelierul se adresează doritorilor cu vârsta de peste 12 ani. Taxa de participare: 30 lei.
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne scrieți un mesaj cu titlul „Înscriere atelier brăţară”, care să conțină un număr de telefon, pe adresa: antonelalungu@yahoo.com. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Imagine: Antonela Cristina Lungu

Felicitare cusută – atelier de cusături aplicate

Vă propunem ca în acest an să trimiteți Moșului sau celor dragi o felicitare de Crăciun realizată de dumneavoastră, în culorile specifice sărbătorii și înnobilată cu motivul, „Steaua Nordului”, pe care îl veți coase în cadrul atelierului, cu alb, asemenea unui fulg de nea.

Participarea la atelierul nostru poate fi un bun prilej de inițiere, în cazul în care doriți să deprindeţi frumoasa îndeletnicire de a coase. Vom lucra modelul în punct de lucru în cruce, într-o tehnică specială, din Ucraina, numită Obmana.

Din partea noastră veți primi toate materialele necesare realizării felicitarii și instrucțiuni tipărite, precum și un timbru, ca să puteți pune felicitarea în cutia poștală de îndată ce ați plecat de la noi.

Steaua Nordului, Colul morii sau Steluța în opt colțuri este un simbol foarte des întâlnit în cultură populară românească dar și în alte culturi. Steaua Nordului, însemnul ghidării și al puterii călăuzitoare, întruchipează steaua celor 3 Magi, ce i-a călăuzit spre locul unde a fost născut Mântuitorul nostru.

„Simbolizează motorul timpului și energia regeneratoare. Colul morii ori steluța cu opt colţuri (dar fără mijloc) a fost unul dintre semnele preferate ale păstorilor, care, în căutare de pășuni mai bune pentru turmele lor au migrat din nordul Africii, Turcia, Caucaz, Balcani, până tocmai în Ţările Scandinave. Este călăuza, singurul punct fix, reper al păstorilor şi navigatorilor: Steaua Nordului, fără de care s-ar rătăci.” (sursă: Semne Cusute)

Atelierul este organizat de Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi şi Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi, care prin intermediul acestor ateliere își propun să aducă în atenție meșteșugurile uitate, specifice zonei în care trăim.

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care trăim și a fost creată de Antonela Lungu și Melinda Puskás.

Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani. Participarea: 25 lei. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne scrieți un mesaj cu titlul „Înscriere atelier felicitare”, care să conțină un număr de telefon de contact, pe adresa: antonelalungu@yahoo.com. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Loc: Casa Junilor. Data: 18 decembrie a.c. Orele: 18.00 – 20.00

Atelier de cusături tradiționale – Brățară „Hora fetelor”

Doriți să deprindeți frumoasa îndeletnicire de a coase? Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi şi Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi vă invită la un atelier dedicat Zilei Naționale a României, prin care vrem să readucem în atenție îndeletnicirile vechi ale româncelor, mai puțin practicate astăzi. Astfel, vă propunem o brățară cu motivul „Hora fetelor”, în culorile drapelului național, pe care să o purtăm apoi de 1 Decembrie și nu numai.

Din partea noastră veți primi modelul de cusut, în format tipărit, materialul textil pe care se coase – etamină bumbac 100%, ac, fire pentru cusut – roșu, galben, albastru și negru și accesoriile metalice în finisaj bronz, adică tot ceea ce este necesar pentru ca să plecați de la noi nu numai cu plăcerea realizării lucrului manual dar și aceea de a purta o podoabă.

Vom lucra modelul în punct de lucru în cruce, apoi vom încheia brățara și vom monta sistemul de închidere.

Motivul ales sugerează, prin compoziția sa, simbolul denumit „Hora de fete” – un ritual de demult, legat de lună, seducție și fertilitate (sursa: semne-cusute.blogspot.ro).

În ceea ce privește culorile pe care le folosim, cele trei culori au fost utilizate încă din vechime de către români ca simbol al lor. Tricolorul a apărut la începutul secolului XIX și este de remarcat prezența celor trei culori în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li s-a atribuit pentru prima oară semnificația de: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)”.

Forma brățării fiind cerc, oamenii purtau brățări pentru a fi protejați de ghinion. Înainte de luptă războinicii trasau în jurul lor un cerc și purtau diferite brățări, în speranța că moartea îi va ocoli. Cercul (și implicit brățara) mai înseamna armonie între trup și suflet, legătura cu divinitatea, legătura între cel ce oferă și cea ce primește. Cercul este simbolul divinității, al soarelui, perfecțiunea și echilibrul (sursa: cufarulcudichiseli.ro).

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care traim și a fost creată de Antonela Lungu și Melinda Puskás.

Atelierul se adresează doritorilor cu vârsta de peste 12 ani. Taxa de participare: 30 lei. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne scrieți un mesaj cu titlul „Înscriere atelier brăţară”, care să conțină un număr de telefon, pe adresa: antonelalungu@yahoo.com. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.
Vă așteptăm!

Loc: Casa Junilor. Data: 28 noiembrie 2017. Orele: 18.00 – 20.00


Imagine: Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi

Expoziţia „Patrimoniul textil braşovean”

Expoziţia „Patrimoniul textil braşovean” este o încununare a expoziţiilor şi activităţilor anterioare din cadrul proiectului „Muzeul din Casa Junilor” și reprezintă evenimentul care închide proiectul respectiv (23.10 – 04.11.2017).

Expoziţia de faţă înglobează o bogată colecţie de elemente vechi, din patrimoniul textil braşovean precum şi un ansamblu de obiecte contemporane realizate manual în cadrul proiectului, bazate pe valorificarea tehnicilor şi modelelor tradiţionale preluate de pe ţesături vechi din Șchei şi zona în care locuim: accesorii cusute de tip podoabe (cercei, brăţări, gherdane), semne de carte, pumni pentru cămăşile femeieşti din Șchei, tablouri broderie care redau aceste simboluri decorative străvechi.

Proiectul „Muzeul din Casa Junilor”, prin expoziţiile şi atelierele organizate, reprezintă o iniţiativă care a oferit şansa unor întâlniri preţioase între păstrătorii locali autentici ai tehnicii tradiţionale de ţesut şi cusut/brodat şi publicul larg iubitor de tradiţii. Aceste experienţe, sperăm noi, au darul de a fi deschis publicului apetitul pentru practicarea pe mai departe a unora dintre meşteşugurile tradiţionale.

Modelele au fost culese și desenate în format digital de Melinda Puskás și Antonela Cristina Lungu (Comunitatea „Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi”), iar apoi cusute de membrele acestei comunități, ale grupurilor „Șezătoare în Șcheii Brașovului” și „Șezătoare la Brașov” și de către alte doamne pasionate de arta cusăturilor tradiționale: Melinda Puskás mama, Vasilica Crișan, Viviana Costan-Moiseanu, Lidia Bășa, Anna Pană, Aurelia Grozea, Elena Dănilă, Rafila Săracu, Maria Szabo, Melinda Puskás fiica, Iulia Ruginosu, Mădălina Chițulescu, Gabriela Radeș și Antonela Lungu.

„Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi” este o comunitate care își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care trăim. Eforturile echipei se concentrează asupra culegerii de motive tradiționale rare, transferul acestora în format digital și în organizarea de evenimente prin care aceste motive sunt restituite comunității.

____________________________________________
Acest eveniment face parte din proiectul „Muzeul din Casa Junilor” (august-noiembrie 2017), inițiat de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi și finanțat de Primăria Municipiului Brașov și Asociația „Mă implic”.

Imagine preluata de pe pagina evenimentului

Simboluri si motive cusute pe ii și cămăși din SE Transilvaniei

Expoziția Simboluri și motive cusute pe iile și cămășile din SE Transilvaniei reunește 20 de cusături care redau simboluri recuperate de pe camăși de june din Șchei, de pe ii sau alte țesături din SE Transilvaniei, provenind din colecții muzeale sau particulare.

Exponatele sunt însoțite de o mențiune a motivului/semnului redat, zona de proveniență, perioada istorică.

Modele de cusături au fost culese și desenate în format digital de Melinda Puskas și Antonela Cristina Lungu (Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi), iar apoi cusute de membrele acestei comunități, ale grupului Șezătoare la Brașov și de către alte doamne pasionate de arta cusăturilor tradiționale.

Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi, este o comunitate care își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care trăim. Eforturile echipei se concentreaza asupra culegerii de motive tradiționale rare, transferul acestora în format digital și în organizarea de evenimente prin care aceste motive sunt restituite comunității.
____________________________________________
Acest eveniment face parte din proiectul „Muzeul din Casa Junilor” (august-noiembrie 2017), initiat de Uniunea Junilor din Scheii Brasovului si Brasovul Vechi si finantat de Primaria Municipiului Brasov si Asociatia Ma Implic.

Credit foto: Dan STRAUTI

„Muzeul din Casa Junilor”, acțiuni culturale prevăzute în cadrul proiectului

În următoarea perioadă, la Casa Junilor, se vor desfășura următoarele acțiuni culturale prevăzute în cadrul proiectului:

  • 5 august (8.00) – Spălatul iilor la râu. Este o șezătoare urbană cu rol demonstrativ, care va avea loc la Pietrele lui Solom și in care, pentru o zi, vom readuce la viata tradiția spălatului la râu. Învățăm împreună cum se spălau iile odinioară, cu săpun de casă și ustensile specifice și cum uscăm/albim iile pe prundiș.
  • 4-26 august – Expoziția ”Simboluri și motive cusute pe iile și cămășile din SE Transilvaniei”. Vor fi expuse 20 de cusaturi cu simboluri preluate de pe costume vechi românești, inclusiv de pe camasi de juni, motive culese de membrele comunitatii ”Motive traditionate din Țara Bârsei si Imprejurimi” din diferite colectii muzeale sau particulare. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 4 august, la orele 18.00, la Casa Junilor.
  • 17 august (18.00)atelier de cusut și brodat motive tradiționale din Brașov și Țara Bârsei.
  • 26 august (18.00) – Conferința ”Simboluri și motive cusute pe ii și cămăși” Conferința va fi susținută de consultantul restaurator și etnograf Georgiana Gămălie, și urmărește familiarizarea publicului cu patrimoniul textil și patrimoniul cultural imaterial reprezentat de meșteșugurile din sfera țesăturilor.

În spațiul cultural brașovean Uniunea Junilor se distinge ca un pol al culturii tradiționale autentice. Aceasta organizând în fiecare an un număr de 22 de evenimente tradiționale (jocuri strămoșești, maialuri, etc.) dintre care cel mai important este Coborârea Junilor în Cetate, în Duminica Tomii, eveniment care reușește să atragă pe străzile Brașovului un public estimat între 40000 si 55000 persoane, brașoveni și turiști, fiind practic cel mai mare eveniment de o singură zi al Brașovului.

De curând, Uniunea Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi a reușit să situeze Scheii și Brașovechiul între destinațiile culturale de excelență la nivel european (EDEN).

Valoarea totală a proiectului este de 94524.4 lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Municipiul Brașov este de 71096.9 lei, iar contribuția Uniunii și a partenerului este de 23427.5 lei.

Credit foto: Dan STRAUTI

Atelier de vacanță: cusături cu motive tradiționale – Broșă

Iulie, denumită și Cuptor își are numele de la Iulius Cezar care s-a născut în această lună și pe care Shakespeare l-a comparat cu o stea polară, fiind un om inflexibil.

Iulie este și o lună a vacanțelor, în care putem să stăm seara cu ochii pe cer și să admirăm stelele. Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi și Uniunea Junilor îi invită pe copii și pe toți doritorii cu vârsta de peste 10 ani, la un atelier de vacanță, la care vor descoperi cusăturile și motivele tradiționale românești aplicate la realizarea unei broșe cu motivul stelei nordului. Motivul ales este o stea de o ie din Dumbrăvița, ce aparține Colecției Etnografice Gabriel Boriceanu, căruia îi mulțumim pentru colaborare.

Vom lucra în punct de lucru în cruce, pe etamină mică, iar apoi vom îndoi materialul, vom uni cele două margini și vom aplica, tot prin coasere, un accesoriu metalic denumit bază pentru broșe, obținând un accesoriu de purtat pe o bluză, pe o rochie sau pe o eșarfă, pentru voi sau pe care să îl oferiți unei persoane dragi. Veți pleca de la noi nu numai cu plăcerea realizării lucrului manual dar și aceea de a purta un accesoriu creat de dumneavoastră.

Din partea noastră veți primi modelul de cusut, în format tipărit, bucata de etamină, fir albastru pentru cusut și suportul metalic pentru prinderea broșei pe haine, adică toate materialele necesare pentru confecționarea ornamentului respectiv.

În ceea ce privește simbolistica: Colul Morii, steluța cu 8 colțuri, Steaua Nordului sau Steaua polară joacă în simbolistica universală un rol privilegiat, acela de centru absolut în jurul căruia, veșnic, se rotește firmamentul.(http://dictionardemotive.blogspot.ro/).
Simbolizează motorul timpului și energia regeneratoare. Călăuza fără de care ne-am putea rătăci. (http://semne-cusute.blogspot.ro/).

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care trăim și a fost creată de Antonela Lungu și Melinda Puskás.

Atelier adresat copiilor și tuturor doritorilor, cu vârsta de peste 10 ani.
Număr participanți: 15 persoane.

Taxă participare: 25 lei – sunt incluse toate materialele necesare.

Pentru înscrieri, vă rugăm să ne scrieți un mesaj cu titlul „Înscriere atelier broșă”, care să care să conțină numele participantului/participanților şi un număr de telefon, pe adresa: antonelalungu@yahoo.com. Veți primi un mesaj de confirmare a înscrierii.
Pentru că luna iulie este și luna în care Antonela își sărbătorește ziua de naștere, v-am pregătit o ofertă specială: pentru două persoane înscrise în același timp (prietene, verișoare, mamă-fiică, bunică-nepoată etc.) taxa de participare va fi de 40 lei pentru ambele, în loc de 50 lei.
Vă așteptăm!

https://www.facebook.com/casajunilor/
https://www.facebook.com/MotiveTraditionale.TaraBarseiSiImprejurimi/

Atelier de cusături tradiționale – Pandantiv

Luna mai, denumită și Florar este o lună plină de prospețime și culoare, luna florilor și a ierburilor.

Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi, având ca partener Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi organizează la Casa Junilor un atelier de cusături dedicat florii, la care invităm domnișoarele și doamnele să descopere cusăturile și motivele tradiționale românești aplicate la realizarea unui pandantiv. Motivul ales este o floare preluată de pe o cămașă de June Roșior, ce ne-a fost pusă la dispoziție de istoricul dr. Alexandru Stănescu.

Vom lucra în punct de lucru în cruce sau în butuc, funcție de preferința dvs. (al doilea este varianta simplificată pentru punctul în cruce, rezultat din dorința de a crește viteza de cusut), pe etamină, iar apoi vom indoi marginea și vom monta cusătura într-un suport metalic pe care îl vom atașa unui șnur cu sistem de închidere ce oferă flexibilitatea lungimii. Va rezulta un frumos accesoriu de purtat la gât pentru dvs. sau pe care să îl oferiți unei persoane dragi.

Din partea noastră veți primi modelul de cusut, în format tipărit, bucata de etamină, fir roșu și crem de Tălmaciu, pentru cusut, suportul metalic și șnurul din imitație de piele prevăzut cu mecanismul de închidere, adică toate materialele necesare pentru confecționarea podoabei respective.

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care traim și a fost creată de Antonela Lungu și Melinda Puskás.

Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani. Taxa de participare: 35 lei.

Pentru înscrieri, vă rugăm să ne scrieți un mesaj cu titlul „Înscriere atelier pandantiv”, care să conțină datele dumneavostră de contact (numărul de telefon), pe adresa: antonelalungu@yahoo.com. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Vă așteptăm!

Atelier şi expoziţie de cusături tradiționale la Târgul Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi își dorește să aducă un aport la transmiterea și păstrarea în timp a motivelor tradiționale românești, săsești și ungurești din zona în care traim și a fost creată sub motivația că fiecare generație are datoria şi onoarea de a duce mai departe, spre următoarea, ceea ce primește de la cele anterioare.

Din portofoliul Comunității fac parte transpunerea în format electronic de motive tradiționale culese de pe ii, covoare, ștergare din colecții ale muzeelor sau particulare (Gabriel Boriceanu, Ana Borca, Elena Fragă), realizarea a două expoziții dedicate, una cu motive pictate, in 2015 și una cu motive cusute, în 2016, ambele prezentate inițial în cadrul festivalului Etnovember, realizarea unui calendar pentru 2017, combinat cu planse de cusut și de colorat precum și susținerea de ateliere de cusături, la Casa Junilor, având ca partener Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi.

La ediția din 2016 a manifestării Brașov Heroes au desenat pe asfalt motive tradiționale, cu cretă și le-au colorat împreună cu copiii, dar au și colorat semne de carte, pe carton, tot sub forma unui atelier. De asemenea, au conceput și desenat pe puncte – pentru a putea să fie cusut -, în format electronic, un alfabet înflorat, pornind de la o scriere veche românească și de la bujorul cusut pe o ie de la Moeciu de Sus.

Moto-ul Comunității este: Să ne bucurăm de ceea ce am moștenit și de ceea ce avem posibilitatea să lăsăm moştenire!

La invitaţia Libris Braşov, Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi va participa la cea de-a XIV-a ediție a TÂRGULUI INTERNAŢIONAL DE CARTE ŞI MUZICĂ – LIBRIS BRAȘOV ce se va desfășura în perioada 30 martie – 2 aprilie 2017 la BRAŞOV BUSINESS PARK, cu un atelier de cusut şi colorat semne de carte cu motive tradiționale şi cu expoziţia ce cuprinde o colecţie de 12 modele de cusături din Ţara Bârsei, câte una pentru fiecare lună a anului. Activitatea respectivă face parte din programul zilei de vineri, 31 martie, între orele 17 și 19, în Zona 2 de Evenimente.

Atelierul de cusut semne de carte se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani iar cel de colorat semne de carte celor cu vârsta de 3-99 ani, știut fiind faptul că a colora este o relaxare, la orice vârstă.

Modelele de cuături sunt executate de Vasilica Crişan, Aurelia Grozea, Anna Pana, Melinda Puskas mama, Melinda Puskas fiica, Iulia Ruginosu şi Antonela Lungu.

Afişul evenimentului:

Atelier de incondeiat ouă – motive tradiţionale din Ţara Bârsei

Asociaţia Culturală Artessentia şi Uniunea Junilor din Scheii Brasovului si Brasovechi continua la Casa Junilor seria atelierelor de arte si mestesuguri uitate specifice zonei prin Atelierul de incondeiat ouă cu motive tradiţionale din Ţara Bârsei

In Saptamana Mare, va invitam sa redescoperiti oul incondeiat in tehnica traditionala din Tara Barsei – cea a crutarii fondului si a suprapunerii de culori. Vom invata sa asternem cu condeiul, ceara de albine in forma de floare in ghiveci, frunza, soare, stea, pomul vietii, carligul ciobanului, mana protectoare si altele.

Atelierul este susţinut de artistele Victoria Ţăroi şi Georgiana Gămălie, membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia.

Atelierul se adreseaza adultilor si copiilor peste 10 ani.

Taxa participare: 40 lei (sunt incluse materialele si uneltele necesare incondeierii)

Pentru inscrieri, va rugam să transmiteţi un mesaj de confirmare (care să conţină şi datele dumneavoastră de contact), cu titlul „Inscriere atelier incondeiere”, pe email casajunilor@gmail.com.

Va asteptam!