Arhiva etichetelor: Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov

centenar iacob muresianu

Centenar ‘Iacob Mureşianu’

La 25 mai 2017 se împlinesc o sută de ani de la moartea compozitorului Iacob Mureşianu, membru al ilustrei dinastii culturale braşovene a Mureşenilor.
Centenarul este organizat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov în parteneriat cu Opera Brașov, Filarmonica Brașov, Facultatea de Muzica din Brașov, Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov și La Muse Heritage Musical din Montreal.
 
Programul cuprinde următoarele evenimente:
16 mai 2017, ora 18.30, Sala festivă a Colegiului Național Andrei Șaguna
     – Simpozion: Iacob Mureșianu, promotor al școlii muzicale românești din Transilvania
     – Recital de lieduri, Facultatea de Muzică Brașov
                             – Concert coral, Corul de cameră ASTRA Brașov
17 mai 2017, ora 17.00, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov
                     – Recitalul de la ora cinci, Opera Brașov
18 mai 2017, ora 19.00, Sala Patria
   – Uvertura festivă Ștefan cel Mare de Iacob Mureșianu,   
     Filarmonica Brașov
23 mai 2017, ora 19.00, Sala Patria
   – Oratoriul Mănăstirea Argeșului de Iacob Mureșianu,    
     Opera Brașov
  – Expoziție Iacob Mureșianu, 1857-1917
1 archaeopteryx

„ARIPI” – expoziție interactivă despre istoria aviației

Proiectul ARIPI” – expoziție interactivă despre istoria aviației are ca scop atragerea publicului tânăr către valori culturale abstracte prin intermediul unei expoziții interactive.

Proiectul își propune realizarea unei expoziții interactive și interdisciplinară care abordează istoria aviației, adresată copiilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani și familiilor.

Expoziția cuprinde 8 teme relevante: înțelegerea fenomenelor care se petrec în aer; înțelegerea fenomenului de planare și de mișcare în aer; primele încercări de a crea un aparat de zbor, în perioada antică (Egipt, China); Leonardo da Vinci – studii și realizări în domeniul zborului; aviația românească și Primul Război Mondial; experiențe personale în două dintre cele mai vechi aparate de zbor (gyrocopter si rogallo); zborul în spațiul cosmic (principii, rachete, costume, cosmonauți – D. Prunariu); atelier interactiv (confecționare a mici aparate de zbor funcționale).

Specialiștii colaboratori vor elabora tematica expoziției ținând cont de cele trei componente: științifică, interdisciplinară și interactivitate, precum și lista cu obiectele ce vor face parte din expoziție. Se vor realiza obiectele interactive (de către un artist) și panouri expoziționale.

Expoziția și atelierele interactive vor fi deschise publicului în 3 spații: în perioada mai-iunie 2017 la Casa Municipală de Cultură Făgăraș, iulie-septembrie 2017 la Muzeul Casa Mureșenilor, octombrie-noiembrie 2017 la Școala Gimnazială Cristian. În fiecare locație vor avea loc evenimente publice, conferințe susținute de aviatori și ingineri din domeniul aeronauticii cu accent pe Romania in Primul Razboi Mondial și ateliere interactive.

Valorificarea patrimoniului, însușirea cunoștințelor istorice și științifice de către copii, și nu numai, despre istoria aviației se va face prin interacțiunea directă cu obiecte care îi ajută să înțeleagă fenomene, principii, evenimente într-un alt mod decât cel predat în școli. Vizitatorii vor putea învăța folosindu-se de majoritatea simțurilor (vizual, auditiv, tactil).

Imagini remise La pas prin Brasov de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov

Stabat Mater

‘Recitalul de la ora cinci’ – Stabat Mater

Opera Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov vă invită miercuri, 5 aprilie 2017, ora 17.00, la ‘Recitalul de la ora cinci’ – Stabat Mater

Interpretează:

Ioana Mărgărit – soprana;

Maria Petcu-Catrina – soprană;

Sonia Hazarian – mezzosoprană;

Nora Vlad – actriţă.

La pian: Simona Patriche

Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a muzeului.

Taxă intrare:

–  elevi, studenți: 2 lei

– adulți: 5 lei

– pensionari: 3 lei

* Eveniment realizat cu sprijinul sponsorului permanent „Bistro de l`Arte”

Imagine: muzeulmuresenilor.ro