Arhive etichetă: Pietrele lui Solomon

Sărbătoarea Junilor, file din poveste

Ca în fiecare an, în prima duminică după Paști, denumită și Duminica Tomii, cele șapte cete de Juni Brașoveni – Junii Bătrâni, Dorobanții, Curcanii, Roșiorii, Albiorii, Brașovechenii și Junii Tineri – coboară călare în oraș, purtând portul lor de sărbătoare, într-unul dintre cele mai importante evenimente ale orașului și cele mai frumoase din țară, îndrăznesc să afirm, cu lipsa modestiei faptului că m-am născut și trăiesc în Brașov.

Iar în acest an a fost o sărbătoare deosebit de frumoasă, favorizată de vremea bună, de faptul că oamenii își doreau să iasă în natură și să își întâlnească prietenii, rudele și cunoștințele, dincolo de parada în sine. Pentru că au fost în oraș cca. 200 de cai și probabil câteva zeci de mii de oameni iar un lucru care mi-a atras atenția este acela că marea majoritate a oamenilor se îmbrățișau când se întâlneau deci le făcea plăcere!

Și dacă de azi-dimineață curg sute și poate chiar mii de fotografii pe mai multe rețele de socializare, legate de Paradă și de sărbătoarea ulterioară de la Pietrele lui Solomon, și dacă Junii au trecut călare în anul Centenarului Marii Uniri cu demnitate și mândrie, făcându-ne pe unii dintre noi să ne emoționăm la cote înalte, și dacă am avut ocazia să admirăm exemplare cabaline foarte frumoase, ei bine, a existat în acest an și un moment cu totul special și poate inedit (posibil că au fost și în alți ani, dar fără mediatizare): cererea în căsătorie adresată Carolinei, de către Călin.

Nu este vorba despre „Călin (File din poveste)” de Mihai Eminescu ci despre Călin, un June brașovean, care a descălecat de pe un cal alb și despre cea pe care a ales-o inima lui. Câtă emoție a fost acolo? Pentru o viață, cu siguranță! Drum lin în ceea ce ați început împreună și poveste frumoasă!

„Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi pășind în tindă –

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprindă

Și în fața ta frumoasă

O să ție o oglindă,

Să te vezi pe tine însăți

Visătoare, surâzândă. ”

Fotografiile au fost realizate prin captură de imagine din filmulețul doamnei Electra Ghiza, căreia îi mulțumesc.



Video: Electra Ghiza – facebook

Sărbătoarea Junilor, din Duminica Tomii

Duminică, 15 aprilie, Sărbătoarea Junilor începe la orele 11.00 în Piața Unirii, când va avea loc plecarea Junilor spre Cetate.

Cele șapte cete de juni vor urma traseul devenit tradițional în ultimul deceniu: str. Brâncoveanu – Barițiu – Piața Sfatului – Mureșenilor – bd. Eroilor – Republicii – Piața Sfatului – Apolonia Hirscher – str. Porții Șchei – Prundului – Piața Unirii – Pe Tocile-  Podul Crețului – Pietrele lui Solomon.

În jurul orelor 13.30 Junii ajung la Pietrele lui Solomon, descalecă, apoi cântă Troparul Învierii și joacă hora Junilor, îndeplinind astfel vechile ritualuri stabilite prin tradiție.

La intrarea spre Pietrele lui Solomon va fi organizată o mare petrecere câmpenească, unde vor fi amenajate corturi, dotate cu bănci și mese, pentru amatorii de bucate tradiționale.

Evenimentul se va încheia la orele 18.00 când cetele de Juni vor coborî călare, de la Pietrele lui Solomon.

VIA: pagina evenimentului

Spălatul iilor la râu, șezătoare urbană cu rol demonstrativ

Un alun bătrân și plin de roade ne-a adăpostit la umbra lui în timp ce soarele albea iile vechi, proaspăt limpezite în apa rece de munte. Bijuteriile noastre tradiționale, originale, unice, încărcate de semnificații respiră istoria celor ce le-au purtat, pentru că la fiecare spălare ne întrebăm cine a fost cea care a purtat-o și cum a reușit să parcurgă proba timpului fără transformări vizibile.

A mea are puțin peste 80 de ani și mi-aș dori să reziste încă pe-atât. Pentru ca acest vis să fie realizabil, trebuie să ne amintim procedeele pe care le foloseau bunicile și străbunicile noastre. Îndrumați de un istoric pasionat, Alexandru Stanescu, completând informațiile cu amintiri ale doamnelor care împărtășesc aceleași pasiuni și care au trăit o copilărie la țară prin preajma bunicilor, putem reconstitui pas cu pas etapele parcurse.

Deși trăim la oraș, nu uităm de unde am plecat și mai ales, nu uităm moștenirea culturală ce ne definește și ne diferențiază de restul lumii, ADN–ul nostru. Varietatea modelelor, croielilor, formelor, culorilor și simbolurilor ne transmit informații ce pot fi tălmăcite, interpretate. IA nu este un simplu articol de îmbrăcăminte, este o stare. Mă repet când spun că atunci când îmbraci IA te simți specială, ca mireasa-n ziua nunții. Mireasă ești pentru o zi dar îmbrăcând IA te simți ”mireasă” în fiecare zi.

De aceea mă bucur că, cel puțin în Brașov, la inițiativa Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului a debutat zilele acestea un proiect cultural – ”Muzeul din Casa Junilor” – care încearcă să pună în valoare moștenirea culturală brașoveană și ardeleană prin realizarea unor activități muzeale, expoziții tematice dedicate portului Junilor din Șchei, a costumului popular din Țara Bârsei și Transilvania, a simbolurilor și motivelor specifice preluate de pe ii, de pe cămășile junilor, ștergare și alte obiecte ce aparțin colecției Uniunii Junilor dar și unor colecții private.

Cu ajutorul unor meșteri artizani și a unor specialiști în etnografie și restaurare, se vor desfășura ateliere, șezători și demonstrații de cusut, țesut, brodat, vizite ghidate, video–proiecții pe diverse teme. Toate categoriile de vârstă au acces la informații și pot participa la ateliere. Mulțumim pentru invitație.

Următoarele luni din an se anunță interesante. Tradiția merge mai departe pentru că ni se alătură mulți copii pasionați de cusături tradiționale și dornici să învețe.

Mulțumesc dragilor mei colaboratori Remus Costan, Alma Almita și Mircea Tomescu pentru că m-au ajutat să completez acest album, astfel am reușit să termin de cusut ceea ce îmi propusesem.

Spalatul IILOR la rau – intalnire demonstrativa

Acum 100 de ani spalatul rufelor la rau, cu cenusa sau sapun facut in gospodarie, cu instrumente rudimentare, era una dintre optiunile pe care femeile le aveau la indemana pentru intretinerea gospodariei. De cand folosim masini de spalat automate, am uitat ca odinioara tesaturile se spalau astfel. Mai exista insa gospodine care ne asigura ca aceasta modalitate inca este de actualitate, ea se transmite de la mama in fiica, de la bunica la nepoata, prin povesti sau prin vorbe care incep cu “maica, pe vremea mea…”

Va invitam sambata, 5 august 2017 la Pietrele lui Solomon, in Brasov, la o intalnire demonstrativa in care, pentru o zi, readucem la viata traditia spalatului la rau. Invatam impreuna cum se spalau IIE la rau odinioara, cum sa utilizam sapunul de casa si uneltele specifice si cum uscam/albim iile pe prundis.

Haideti cu o iie, cu sort, cos, cu sapun de casa, cu maiul sau alte ustensile vechi, daca aveti.

Ne intalnim de la ora 8.00, in statia de autobuz de la Pietrele lui Solomon ca sa prindem un loc…sub soare!

Vom servi masa de dimineata impreuna, in natura, iar cu aceasta ocazie, va invitam sa gustati din cateva feluri de bucate si bauturi (de incalzire) realizate dupa retete vechi din Schei.
Deaorece vom imortaliza momentul, va rugam ca la intalnirea noastra sa purtati ie si daca doriti, sa aduceti cu dumneavostra si lucrul de mana.

Calendarul evenimentelor Uniunii Junilor in perioada 16 – 23 aprilie

Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi  îi invită pe brașoveni să participe la sărbătorile tradiționale ale Junilor din perioada 16-23 aprilie 2017. Sărbătorile și evenimentele  organizate de Uniunea Junilor în această perioadă sunt următoarele:

  • Investirea Serjilor Junilor Tineri din Duminica Pastilor (Duminică,16 aprilie, Piata Unirii, orele 16.00);
  • Mersul la stropit al Junilor Tineri (Luni, 17 aprilie, Hora Junilor în Piața Unirii, orele 13.00);
  • Marțea cu plăcinte (Marți, 18 aprilie, orele 17.00, în Piața Unirii);
  • Aruncatu-n țol (Vineri, 21 Mai, orele 17.00 în Piața Unirii);
  • Ziua de călări
  • Coborârea Junilor în Cetate (Duminică 23 aprilie, plecarea din Piața Unirii la orele 11.00)

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului  Brașov,  iar Ziua de călări este organizată în cadrul Zilelor Brașovului.

  • Investirea Şerjilor Junilor Tineri din Duminica Pastilor (Duminică, 16 aprilie, Piata Unirii, orele 16.00); Momentul de constituire a Companiei Junilor Tineri, cand preotul citește lista cu conducatorii junilor tineri din acel an si le inmaneaza lentele si buzduganele.

Şerjile – nume colectiv atribuit membrilor ierarhiei cetelor de Juni (vătafi, armași si sutași). Se pare că termenul de șarjă provine din jargonul militar din perioada habsburgică, fiind utilizat pentru cadrele militare in functie, care erau numite la modul general cu un termen frantuzesc “chargé”

  1. Mersul la stropit al Junilor Tineri reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții ale șcheienilor, fiind atestat încă din anul 1741, când este amintit ca o tradiție veche a tinerilor din Șchei.

Junii Tineri organizați în două cete, conduse de șerji, colindă cartierul și intră în casele unde au fost  invitați pentru a stropi cu parfum fetele nemăritate. Evenimentul  începe în Piața Unirii unde în jurul orele 13.00  Junii Tineri cântă troparul Învierii la Crucea căpitanului Ilie Birt, apoi se prind în străvechea horă a junilor și îndeplinesc  ritualul aruncării buzduganului.

  1. Marți, 18 aprilie, orele 17.00, Uniunea Junilor organizează în Piața Unirii  evenimentul intitulat  Marțea cu plăcinte, în cadrul căruia brașovenii și turiștii îi pot admira pe Junii Tineri jucând hora și alte jocuri tradiționale și pot savura plăcintele pe care aceștia în mod tradițional le oferă participanților.
  1. Vineri, 21 aprilie, orele 17.00, Junii Tineri organizează  în Piața Unirii, un eveniment tradițional spectaculos, Aruncatu-n țol, în cadrul căruia Junii tineri sunt aruncați spre cer cu ajutorul unui  țol (cergă). Ritualul aruncării tinerilor spre cer este o reminiscență a unor  vechi practici de confirmare a intrării în ceata de feciori.
  1. Duminica Tomii, 23 aprilie, este binecunoscută ca fiind ziua în care are loc tradiționala paradă călare a Junilor  din Șchei și Brașovechi. Aceasta sărbătoare constituie cel mai însemnat eveniment tradițional al comunității brașovene, unul dintre rarele momente când publicul are ocazia să vadă cetele Junilor,  cu cai frumos împodobiți cu șalanguri,  cu juni îmbrăcați în costumele tradiționale, considerate a fi  cel mai  bogat și frumos  port tradițional din România.

Sărbătoarea Junilor începe în jurul orelor 11.00 în Piața Unirii, când va avea loc plecarea Junilor spre Cetate. Junii vor urma traseul devenit tradițional în ultimul deceniu: str. Brâncoveanu-Barițiu-Piața Sfatului- Mureșenilor- bd. Eroilor- Republicii-Piața Sfatului- Apolonia Hirscher-str. Porții Șchei- Prundului- Piața Unirii- Pe Tocile- Podul Crețului- Pietrele lui Solomon.

În jurul orelor 13.30 Junii ajung la Pietrele lui Solomon, descalecă, apoi cânta Troparul Invierii și joacă hora Junilor, îndeplinind astfel vechile ritualuri stabilite de tradiție.

La intrarea spre Pietrele lui Solomon va fi organizată o mare petrecere câmpenească și vor fi amenajate corturi, dotate cu bănci și mese, pentru amatorii de tradiții și de bucate tradiționale.

Evenimentul se va incheia la orele 18.00 cand Junii vor coborî de la Pietrele lui Solomon.

Zilele Brașovului se amână pentru săptămâna viitoare, 28-30 Aprilie

VIA: comunicat remis La pas prin Brasov