Arhiva etichetelor: poet

S

Brașoveni celebri – Ştefan Octavian Iosif (1875 – 1913)

Ştefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Braşov – d. 22 iunie 1913, Bucureşti), poet şi traducător român, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români.6

Ştefan Octavian Iosif a fost poet şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. A studiat la Braşov, Sibiu şi Paris.11

Tatăl este Ștefan Iosif, profesor de elina și germană, directorul gimnaziului român din Șchei – Brasov1. Licențiat in filologie la Leipzig, intre 1878 si 1889, a fost si director al liceului unde preda. Mama, Paraschiva, născută Mihalteanu, fiica de preot, era nepoata lui G. Munteanu, profesor si literat, primul traducător în românește al Suferințelor tânărului Werther. 3

Urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: Patriarhale (1901), Romanțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905). Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Ştefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. 4

Continuă să publice poezii, traduceri din poeţi germani şi teatru. Împreună cu prietenul său, tânărul scriitor Dimitrie Anghel, publică sub pseudonimul A. Mirea lucrări originale şi traduceri din franceză.1 În memoria sa, o stradă din centrul Braşovului îi poartă numele dar și Școala Generală Nr. 11, din oraș.5 Un bust care-l reprezintă pe poet este amplasat în Parcul Central al oraşului8 iar o placă memorială cu efigia poetului aminteşte de casa în care a locuit, pe Strada Prundului.1 Pe strada Prundului la nr. 4 găsim o placă comemorativă pe care stă scris: “Aici s-a născut şi a copilărit poetul Şt.O. Iosif 1875 – 1913, cântăreţ al frumuseţilor patriei şi al vieţii poporului” (vezi fotografia). Casa a fost cumpărată de Andrei Şaguna ca locuinţă pentru directorul şcolii.9

A făcut parte din grupul de scriitori ai publcației Viaţa românească, revistă literară şi ştiinţifică românească, de orientare democratică, apărută din martie 1906.2

Din mai 1905 până în octombrie 1906 alături de Mihail Sadoveanu și Ion Scurtu, l-a secundat pe animatorul publicației Sămănătorul, istoricul Nicolae Iorga. Sămănătorul (cunoscută şi ca Semănătorul) a fost o revistă literară săptămânală, apărută la București. A jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – Semănătorismul (promovarea valorilor naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea culturalizării ţărănimii, etc.).2

Șt. O. Iosif rămâne poetul cel mai caracteristic al Sămănătorului. În grupul de sonete intitulat Către tinerii poeți, reluate și în paginile revistei budapestane Luceafărul, prezenta, alături de Coșbuc și Vlahuță, un adevărat program (înfățișat cu câteva luni mai înainte în Curierul literar, revistă care-și trimitea colaboratorii la Semănătorul) îndemnând la inspirație din trecut, la ridicarea „flamurei străbune”, din tradițiile populare și din viața satului, el însuși declarându-se un „glas” al mulțimii rurale pierdute în noaptea uitării și suferinței:6

„Eu nu-s decît un glas din satul

Pierdut în noapte…Numai o ființă

Din miile ce-așteaptă-n suferință…”

Alături de cei mai iluștri transilvăneni, Andrei Mureșanu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Ilarie chendi, Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif a publicat în Telegraful Român (înființată în 1853 la Sibiu, sub îndrumarea mitropolitului Andrei Șaguna), cea mai longevivă publicaţie din România.2

A debutat, sprijinit de C.D. Fortunescu, în mai 1892, cu poezia Izvorul, în „Revista şcoalei” de la Craiova şi, editorial, cu volumul de traduceri Apostolul şi alte poezii de AI. Petofi (1896).12

În anul 1898, poetul participa la înființarea revistei „Floare-albastră”. Iar în anul 1900, aflat la Paris, St. O. Iosif întreține relații strânse cu românii aflați acolo. Scrie mult, expediind operele sale revistelor din țară „Convorbiri literare”, „Pagini literare”, „Curierul literar”. Face cunoștință cu Dimitrie Anghel, citește cronicile vechi și folclor romanesc; se consacră în întregime scrisului, poezii originale și traduceri din Heine. 1908, răscoalelor țărănești este consacrat poemul 1907, scris de Iosif în tandem cu D. Anghel.3

Poezia Cântec Sfânt de Ștefan Octavian Iosif, interpretată deosebit de maestrul Tudor Gheorghe

A ocupat și câteva funcții administrative, între care aceea de custode la muzeul Teodor Aman și la Bibloteca centrală universitară. Iubirea pentru poeta Natalia Negru, urmată de căsătorie, i-a fost fatală. Sedusă de prietenul D. Anghel, femeia l-a părăsit, contribuind astfel la agravarea bolii de care suferea și la sfârșitul prematur. 6

Ordinea apariției volumelor de versuri ale lui Iosif: Versuri (1897), Patriarhale (1901), Poezii (1902), A fost odată… (basm versificat – 1903), Din zile mari (poem istoric comandat cu ocazia serbării a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare – 1905), Credințe (1905), Cântece (1912) etc.7

Din dragoste pentru străbunii lui, bunicul Stan, protopop, şi unchiul său preotul Ion, participanţi la Revoluţia din 1848, a scris poemul istoric “Zorile” (dramă istorică în două acte şi în versuri) publicat în 1907, iar bunicii lui i-a dedicat poezia “Bunica”, publicată în “Convorbiri literare” în 1900, precum şi “Fusul”. 9

Bunica

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duiosie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus,
Din zori si pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
În portu-i de la tara…

Cata la noi asa de blând,
Senina si tacuta;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viata ei trecuta.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce ma cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte…10

Lui Șt. O. Iosif i se datorește acea strigare națională de vitejie: 1

La arme

Veniţi, viteji apărători ai ţării!
Veniţi, căci sfânta zi a răsărit:
E ziua mare a reînălţării
Drapelului de gloanţe zdrenţuit!
Veniţi din toate unghiurile zării,
Să cucerim ce-avem de cucerit!
La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!
La arme, pentru neam şi pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toţi copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Ce credeţi voi, noroade nesătule,
Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus!
N-am înfruntat noi năvăliri destule
Din miazănoapte, răsărit şi-apus!
Adună-ţi, rege, oştile şi du-le
La biruinţă-aşa cum le-ai mai dus!
La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!
La arme, pentru neam şi pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toţi copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume
În cartea gloriosului trecut:
Şi mulţi duşmani ar vrea să ne sugrume,
Dar până când mai stau Carpaţii scut
Acel ce ne va şterge de pe lume
Să ştie toţi că încă nu-i născut!
La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!
La arme, pentru neam şi pentru rege!
Când patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toţi copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Să ştie toti că un popor nu moare
Când veacuri a luptat necontenit —
Şi-i scris în cartea celor viitoare
Că va să vină ceasul preamărit,
Când mândru străluci-va-ntre popoare
Ca soarele, aici, în răsărit!
La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!
La arme, pentru neam şi pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toţi copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!10

A colaborat şi la „Viaţa”, „Viaţa românească”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Cumpăna” etc.12

În anul 1912, scriitorul publica articolul Cum scrie Caragiale și pregătește pentru tipar volumul Cântece. Deși bolnav, traduce Wilhelm Tell de Schiller, Visul unei nopți de vară, Romeo și Julietta de Shakespeare, Faust de Goethe. La moartea lui, I. L. Caragiale publica articolul O amintire.3

VIA:

1- G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Minerva, bucurești, 1982

2 – enciclopediaromaniei.ro

3 – tititudorancea.ro

4 – wikipedia.org

5 – scoala11brasov.ro

6 – Ion Rotaru – O istorie a literaturii române, Ed. Minerva, București, 1972

7 – Șt. O. Iosif, Opere alese, ed. îngrijită, studiu introductiv Ion Roman, E.P.I., 1962

8 – brasovturism.ro

9 – intrechietri.freewb.ro/

10 – poetii-nostri.ro/

11 – brasovcity.ro

12 – scrieliber.ro

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube

Elena Densusianu Puscariu

Brașoveni celebri – Elena Densuşianu–Puşcariu (1875–1966)

Elena Densuşianu–Puşcariu (1875–1966) – prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România, prima femeie profesor de clinică de oftalmologie din lume.

Elena Densuşianu-Puşcariu, este una dintre marile personalitati ale medicinei româneşti. Prof. dr. Elena Densusianu-Puscariu a fost prima femeie profesor universitar al unei facultăţi de medicină din România, prima femeie profesor de clinică oftalmologică din lume, ce a abordat oftalmologia atât din perspectivă ştiinţifică şi practică, cât şi din perspectivă socială.1

Născută la 3 martie 1875 la Făgăraş, în familia lui Aron Densuşianu, filolog, profesor la Universitatea din Iaşi, soră a lui Ovid Densuşianu, poet, critic şi istoric literar, obţine diploma de Doctor în medicină şi chirurgie a Facultăţii de Medicină din Iaşi, în anul 1899. 1 Nu este singura din familie care s-a putut lăuda cu o cariera remarcabilă, astfel, tatăl său este Aron Densușianu, un important filolog și profesor la Facultatea de Medicină din Iași, mama sa este scriitoarea Elena Circa, iar fratele sau, Ovid Densușianu, a fost un poet, critic literar și istoric.3

S-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, susținând teza de doctorat, în 1899, devenind astfel prima femeie doctor în medicină din România.2

A publicat peste 100 de lucrări de specialitate ca unic autor sau în colaborare cu personalităţi din lumea medicinii, cum ar fi Victor Babeș, Gheorghe Marinescu sau G. Socor, în ţară sau în străinătate. În 1913 îi apare la Bucureşti broşura Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei, distribuită în şcolile, gările şi primăriile din toată ţara4,8. Cele două cursuri apărute în 1927 cuprind expuneri clinico-experimentale, terapeutice, date despre istoria medicinii, hărţi, fotografii şi desene color realizate de ea pe baza cazurilor din clinică4. În lucrările publicate descrie pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică, abordează problema traumatismelor oculare datorate războiului şi prezintă numeroase procedee de chirurgie plastică. În 1925 propune un tratament al cataractei la diabetici, iar în 1931 publică rezultatele a 68 intervenţii cu „metoda Stănculeanu” bazată pe extragerea intracapsulară a cristalinului.4, 8

După o perioadă de specializare în anatomo-patologie la Paris 5 se întoarce în țară și ocupă funcțiile de preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultății de Medicină din București, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, docent in oftalmologie al Facultăților de Medicină din Iași și București, șef de clinică la „Clinica Oftalmologică” și, din 1920, șef al Clinicii de Oftalmologie din Iași și profesor la Facultatea de Medicină. 6, 7

Membră a Societăţii de Oftalmologie din Anglia, a Societăţii de Oftalmologie din Franţa şi a Societăţii de Oftalmologie din Italia. În paralel cu preocupările medicale, Elena Densuşianu-Puşcariu a fost şi scriitoare, artist plastic şi traducătoare. Şi-a continuat activitatea clinică şi literară şi după pensionare, publicând în diverse reviste de specialitate din ţară şi străinătate. 4,8

În anul 1909 ea a publicat “O crimă socială sau Urmările lipsei unei legi pentru căutarea paternității”, și a tradus basme în anul 1914, respectiv “Basme din Transilvania”, de Friedrich Müller3, Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique), artist plasticpictor (v. Teohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator. , Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum1, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique), artist plasticpictor (v. Teohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator.1 Elena Puşcariu a moştenit geniul familiei de cărturari a Densuşienilor. A fost căsătorită cu Emil Puşcariu, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, creator al Institutului antirabic dinIaşi, politician, artist plastic.1 După moartea soţului său, a donat cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină din Iaşi. Elena Puşcariu a moştenit geniul familiei de cărturari a Densuşienilor1

În anul 1966, în vârstă de 91 de ani, ea se stinge din viață, sfârșindu-se viața uneia dintre cele mai strălucite femei din țară, care a învins orice prejudecată și a fost unul dintre cei mai buni oftalmologi pe care i-a cunoscut România.3

VIA:

  1. – rumaniamilitary.ro
  2. – Agerpres
  3. – bodygeek.ro
  4. – enciclopediaromaniei.ro
  5. – Richard Constantinescu, „Priviri anatomopatologice”, Viața Medicală, nr. 2 (11478), 2012
  6. – wikipedia.org
  7. – romaniaculturala.ro
  8. – George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Imagine: ceascadecultura.ro