Arhiva etichetelor: Prima Școală Românească

afis(1)

La umbra nucului bătrân – Lansarea revistei „Caietele de la Araci” nr. 7

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în colaborare cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita şi Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna”, organizează evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”, în data de 8 iulie 2017, începând cu ora 15.00, la punctul muzeal Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Programul se încadrează în evenimentul „Zilele Andrei Şaguna”, ediţia a XXV-a.

Programul evenimentului:

Ora 14,30 – Sosirea invitaţilor la punctul muzeal „Prima Școală Românească” din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe.

Ora 15,00 – Vizitarea punctului muzeal „Prima Școală Românească” (ghidaj de specialitate).

Ora 15,30 – Prezentarea invitaţilor.

Ora 15,40 – Lansarea revistei „Caietele de la Araci” nr. 7. Prezintă prof.dr. Nicolae Scurtu, istoric literar, București.

Ora 15,50 – Evidențierea istoricului și programului revistei „Caietele de la Araci” în cei patru ani de apariție; prezintă redactor-șef Luminița Cornea.

– Ora 16,00 – Masă rotundă cu tema „Memoria timpului trăit”. Moderator: scriitorul Ion Topolog.

– Ora 16,50 – Program artistic susținut de actrița Duța Guruianu și de eleva Alexandra Voiculescu (Liceul de Artă, Brașov).

– Ora 17,15 – Discuții – sesiune de autografe.

Manifestarea este coordonată de către prof. dr. Luminiţa Cornea.

„Revista Caietele de la Araci reprezintă un moment semnificativ în receptarea operei lui Romulus Cioflec (1882-1955). Revista aceasta, ce conține articole, studii și cercetări temeinice, pe care unii dintre colaboratori le-au întreprins în arhive publice și particulare, a suscitat interesul generațiilor mai tinere pentru iconografia, publicistica și marile creații epice ale prozatorului transilvănean.”Nicolae Scurtu, Iconografia un prețios auxiliar al istorie literare – prefață la Romulus Cioflec – o viață în imagini, de Luminița Cornea, Sfântu Gheorghe,Centrul Cultural Județean Covasna, 2016, p.5.

Imagini oferite de prof. dr. Luminiţa Cornea

trecem hotare prin digitalizare (1)

Prima Școală Românească se transformă într-un muzeu interactiv

Textele de sute de ani din arhiva Primei Școli Românești reintră în circulație prin digitalizare. În plus, o replică a tiparniței Coresi, îi ajută de astăzi pe turiști să-și tipărească propriile amintiri din muzeu. Acesta este un pas important care contribuie la transformarea muzeului într-unul modern, interactiv.

Tiparnița a fost realizată de un meșter popular. Aceasta a costat 2000 de euro și a fost achiziționată din banii strânși la balul de caritate organizat recent de Clubul Rotary Kronstand!

La balul de caritate organizat de Clubul Rotary Kronstand s-au strâns 17.400 de lei. Pe lângă tiparnița – replică, urmează digitalizarea a peste 5000 de pagini de arhivă în format digital. Cărțile vor reintra după sute de ani în circuitul public. Cercetătorii textelor vechi, studenții vor avea acces gratuit la această comoară digitală.

Acestea sunt câteva din inițiativele Clubului Rotary Kronstadt prin care susțin și promovează Muzeul Prima Școală Românească!

Video: YouTube

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Balul Primei Scoli Romanesti

Balul Rotary Kronstadt – ‘Balul de Absolvire a Primei Școli Românești’

Dragi prieteni,

Povestea Primei Școli Românești continuă!

De data aceasta, momentul ales pentru o nouă filă de poveste este joi, 8 iunie 2017, ora 19.00, când va bate gongul pentru deschiderea „Balului de Absolvire a Primei Școli Românești”. Domnițele și domnii sunt invitați la Hotel Kronwell din Brașov.

Amfitrionul acestui eveniment caritabil, Clubul Rotary Brașov Kronstadt, își propune anul acesta, cu ajutorul Dumneavoastră, să digitalizeze arhiva de carte a Muzeului Prima Școală Românească.

Campania noastră, intitulată:  „TRECEM HOTARE, PRIN DIGITALIZARE! Cu un leu salvezi o pagină de patrimoniu cultural!” va da acces oricărui om, din orice colț de lume, la manuscrisele și documentele unice ale Primei Școli Românești. Astfel, aducem trecutul în viitor, ca să obținem un schimb de informații real, la nivel global.

Arhiva Muzeului Prima Școală Românească cuprinde peste 6.000 de cărți și  30.000 de documente de secolele XI-XV, 80 de hrisoave domnești și peste 800 de catastife cu evenimentele zilnice ale Brașovului..Așadar, împreună putem salva sute de mii de pagini de patrimoniu cultural. Împreună putem ajuta ca acest leagăn al culturii naționale și universale să fie cunoscut pe măsura importanței sale.

Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului este simbol al identității noastre naționale. Aici este locul unde a început povestea primelor cărti tipărite în limba română, mai întâi religioase și apoi laice. Este locul unde a slujit ca dascăl Anton Pann și a fost elev Titu Maiorescu. Unde ciracii, elevii din acele vremuri, învățau pentru a deveni dascăli, notari sau preoți. În arhiva școlii se păstrează tipărituri unice din centrele importante ale culturii europene. Așa se face ca aici găsiți Prima Tipăritură în Limba Slavă din lume și tot aici se păstreaza Prima Biblie a Rușilor.

Aici sunt toate bibliile tipărite în limba română și tot aici se află un Codex Aureus, scris pe piele de ied nenascut, a cărui valoare este inestimabillă. În lume mai există un singur exemplar asemănător, în biblioteca de la Oxford. Aici sunt primele manuale după care au învățat românii la școală. Cel mai vechi descoperit este un Omiliar, datat din secolele X- XII, semn ca școală funcționa cu cel puțin două secole înainte de atestarea sa documentară.

Pentru toate acestea și multe altele, merită ca împreună să facem din salvarea și promovarea Primei Școli Românești un obiectiv care să depășească granițele țării. Și dacă ne gândim că doar o treime din arhiva muzeului a fost cercetată până acum, avem un motiv în plus să spunem că Prima Școală Românească are încă un  potențial imens cultural de oferit lumii întregi.

Digitalizarea unei pagini de carte costă, în medie, 1 LEU. De aceea, sprijinul pe care vă rugăm să ni-l oferiți nu va fi măsurat de această dată în bani, ci în pagini de patrimoniu cultural salvat!

Pe lângă digitalizarea arhivei ne propunem să organizăm în acest an o tabără de vară, dedicată elevilor între 10 și 14 ani, cu tema: „Evoluția mijloacelor de comunicare în masă, de la tiparniță la facebook și twiter”.

Pentru cei care vor trece pragul muzeului, pregătim o replică a tiparniței diaconului Coresi ( originalul se află și el expus în muzeu) unde vizitatorii pot tipări un text, la alegere din variantele propuse, care să le amintească de Prima Școală Românească.

Zeci de mii de oameni  s-au alaturat deja campaniei noastre pe facebook „Rotary susține Prima Școala Românească”. La balul de anul trecut, toți cei 17 700 de lei colectați au fost donați pentru repararea acoperișului arhivei Primei Școli. Prin munca şi donaţiile exclusive ale membrilor Rotary Kronstadt și ale nașilor noștri de la Clubul Rotary București OCTO, am innoit site-ul Primei Şcoli cu o grafică prietenoasă şi un tur virtual 360 (http://www.primascoalaromaneasca.ro).

Totodată, am realizat, printr-o agenţie de publicitate, primul spot video profesionist de promovare a Muzeului Prima Şcoală Românească, în limbile română şi engleză. În prima lună de la lansarea campaniei “Cuvântul tău”, spoturile au strâns peste 30 de mii de vizualizări numai pe facebook, iar interesul pentru povestea spusă de ele continuă.

În acest efort de promovare a Primei Şcoli ni s-au alăturat personalitati importante din lumea muzicii, teatrului, operei sau din domeniul academic. Printre ei se numără compozitorul si interpretul Adrian Daminescu, actorul Constantin Cotimanis, vedetele Bianca Brad, Laura Cosoi, interpreta Carmen Radulescu, balerinii Alexandra si Adrian Scriminț, micuţele vedete ale Asociației Kids Music Production și mulți altii.

Participanţii la ediția din acest an a Balului de Absolvire a Primei Școli Românești vor avea parte de numeroase surprize. La licitație vor fi scoase la vânzare obiecte cu specific tradițional românesc.Marele premiu va fi un weekend princiar, oferit de Agenția 123 Travel! Destinația va fi satul sibian Mălăncrav, locul unde Prințul Charles poposește adesea. Casa 335 Mălăncrav este restaurată în stil țărănesc, iar micul dejun oferit păstrează aroma și prospețimea bucatelor alese de la sat.

prima-scoala-romaneasca-10

Prima Școala Românească are videoclip de promovare în limbile română și engleză și un site interactiv

Bun găsit,

Decembrie este luna bucuriei si a cadourilor! Iar startul primelor daruri se dă de Moș Nicolae.

Așadar, vă invităm să deschidem împreună cadoul de la Moș Nicolae pentru Prima Școală Românească. El cuprinde un videoclip de promovarea a muzeului, precum și un site interactiv.

Filmările pentru videoclip au început în luna octombrie, iar post-producția a durat aproximativ o lună. Videoclipul este conceput și produs de agenția de publicitate londoneză „This is Insomnia”, care a realizat  documentarul „13 nuanțe de român”.

Potrivit directorului de creație, Anda Teglaș, „Campania publicitară, intitulată „Cuvântul tău” promovează, în limbile română și engleză, imaginea Primei Școli Românești din Brașov, ca loc unic, în care limba română a prins formă în cuvânt tipărit. De la „cuvânt” și semnificația pe care acesta o poartă, am dezvoltat un concept video care să facă în primul rând apel la emoțiile simple pe care cu toții le simțim, indiferent de vârstă.”

În paralel cu videoclipul, a fost înnoit și site-ul muzeului http://www.primascoalaromaneasca.ro/ Acesta poate fi accesat în limbile română, engleză, germană și spaniolă. Un tur virtual vă ajută să descoperiți sălile muzeului și să accesați, doar printr-un click, informații despre cele mai importante exponate.

Prin această campanie, inițiatorii și finanțatorii proiectului, cluburile Rotary Brașov Kronstadt și Rotary București OCTO, își propun să facă vizibilă Prima Școală Românească, atât în țară, cît și în străinătate. Am pornit cu pași mici în acest proiect de susținere și promovare a Primei Școli Românești. Am organizat un bal de caritate în mai acest an și cu ajutorul comunității am strâns fonduri pentru repararea acoperișului arhivei Primei Școli. Și am continuat! Prin această campanie ne dorim ca tot mai mulți oameni să descopere că prima școală a neamului românesc se află la Brașov”, a precizat președintele Rotary Brașov Kronstadt, Ruxandra Coc, citata de La pas prin Brasov.

Campania de promovare „Cuvântul tău” se va derula atât pe canalele media tradiționale, cât și în mediul online, versiunea în limba engleză fiind lansată atât în România, cât și în Marea Britanie.

Cu aleasă prietenie,

Echipa Rotary Brașov Kronstadt

Credit foto: Dan STRAUTI

Prima Scoala Romaneasca (10)

Prima Școală Românească, stâlpul rezistenței valorilor spirituale și culturale

Am pășit în Prima Școală Românească din Brașov în anii 70′. ABC-darul valorilor de spiritualitate şi cultură românească a fost redefinit în sufletul și mintea de Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean. Fiecare întâlnire cu părintele Vasile Oltean îți aduce șansa de a răsfoii file de aur din istoria, cultura și spiritualitatea poporului român.

Vocea caldă, cu tonuri ușor grave uneori, te va conduce în adâncul istoriei. Din colbul acesteia se revarsă asupra ta cunoașterea. Pășind pe treptele cunoașterii, vei fi cuprins de bucurie sau tristețe, iar inima îți va tresări mândră sub faldurile drapelelor ce străjuiesc date și tradiții necunoscute de poporul român, de lumea întreagă.

Școala este amplasată în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae“, din Şcheii Braşovului. Biserica a fost construită1 în anul 1292. Un Omiliar (carte de învățătură, manual școlar – exemplarul din Şchei este databil pentru sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul celui următor1) confirmă existența unui lăcaș de cult și învățătură2 în Șchei în veacurile XI- XIII. Școala românească a fost zidită în anul 1495 și reclădită la 1760.2 Bula papală din 25 decembrie 1399 confirmă existenţa unui lăcaş de cult şi învăţătură ortodoxă în Şchei.1

În Scheii Brașovului s-au plămădit valori de spiritualitate românească ale căror începuturi trebuie căutate încă de pe vremea geto-dacilor, când la „Pietrele lui Solomon”, în satul dacic de altă dată supraviețuiau dârji strămoșii acestor meleaguri.5

Pașii îți vor fi călăuziți în sala de clasă „Anton Pann” (1794-1854), de la care s-au păstrat documente și cărți valoroase. Anton Pann a slujit cu pasiune şi devotament şcoala din Şchei, atât prin activitatea la catedră, cât şi prin înzestrarea ei cu cărţi.1

Primele cărți de cultură în limba română s-au tipărit prin teascurile diaconului Coresi. Prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească a brașoveanului Dimitrie Eustatievici (1757) sau primul calendar almanah în literatura română al dascălului Petcu Șoariu sunt mărturiile fără echivoc ale școlii românești.

Cu mult timp înainte de a tipări diaconul Coresi cărţile sale1, în Şcheii Braşovului existau numeroşi grămătici, folosiţi în şcoală, dar şi în cancelaria Cetăţii. Cercetătorul brașovean Nicolae Sulică remarcă prezenţa acestor grămătici1 în Şchei încă în secolul al XV-lea.3

Mânat de idealurile înaintașilor, pașii te vor purta în sala „Diaconul Coresi”. Veacul al XVI-lea coincide cu biruinţa definitivă a scrisului în limba română.1

Atenția iți va fi captată de „Cazania a II-a” (Cartea românească cu învățătură2 sau Evanghelia cu învăţătură1) pe care o editează în Şchei diaconul Coresi la 15811, tradusă de protopopii Iane și Mihai; aici vei vedea și  „Sbornicul” (culegere de texte din vieţile şi învăţăturile sfinţilor, care oferea învăţăceilor modele de comportare socială1) sau „Psaltirea”1 (manual şcolar pentru tot timpul funcţionării şcolii din Şchei4).

Nu uita în călătoriile tale să faci un popas la Prima Școală Românească din Brașov. Aici mai ai de descoperit comorile din sălile „Cartea, factor de unitate națională”, „Cartea și cărturarii brașoveni” dar și din „Sala cu vatră”, un mic și frumos colț etnografic. Dincolo de frumusețea portului specific zonei și a icoanelor pictate pe sticlă, descoperi documente domneşti scrise pe piele de ied nenăscut, cu litere suflate cu foiţă de aur, unicate în lume. Nu uita de vitregiile și vicisitudinile la care a fost supus poporul român, de obligațiile impuse de a trăi despărțiți în mod arbitrar. Nu uita să prețuiești valorile care au menținut acest neam unit. Nu uita de cartea și limba română. Nu uita să dăruiești cunoaștere.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.(…)

Tudor Arghezi  – Testament

VIA:

1 – Pr. Prof Dr. Vasile Oltean – PRIMA ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ DIN ŞCHEII BRAŞOVULUI, Editura Atreides, ediția a II-a, 2016, p. 8, 11,19, 21, 22, 36,104,152

2 – Prima Școală Românească, Brașov, prospect prezentare.

3 – Voileanu Matei, Contribuţii la istoria bisericească din Ardeal, Sibiu,1928, p 15

4 – Candrea I. A., Psaltirea Şcheiană comparată cu celelalte Psaltiri din secolele XVI-XVII, traduse din slavoneşte, Bucureşti, 1916.

5 – primascoalaromaneasca.ro

Credit foto: Dan STRĂUȚI

BRASOV_M

Brașov, cel mai nou proiect înscris în seria filatelică Orașele României

Cu o istorie ce începe din secolul al XIII-lea, orașul Brașov și-a câștigat un renume fără egal în zona Sud-Estului Europei datorită așezării sale, vieții culturale și artistice, dar și arhitecturii impresionante, ce îmbină trăsături specifice mai multor stiluri, care și-au pus amprenta în timp asupra orașului. Toate aceste aspecte fac din Brașov o destinație ce impresionează prin frumusețea și pitorescul locurilor, atrăgând astfel numeroși vizitatori din întreaga lume.

Venind ca o continuare a ceea ce înseamnă orașul Brașov din punct de vedere cultural, dar și arhitectural, Romfilatelia îl include în ciclul de emisiuni de mărci poștale Orașele României, dedicându-i astfel cel mai recent proiect de timbre , denumit simbolic Orașele României, Brașov. Acesta va fi disponibil spre vânzare începând de miercuri, 17 februarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, venind astfel în completarea colecțiilor iubitorilor de filatelie.

Cele patru timbre ale emisiunii reproduc monumente reprezentative ale orașului, cunoscute pentru importanța istorică și arhitecturală pe care o au în identitatea orașului.

Cu valoarea nominală de 3,00 lei, timbrul ce ilustrează Biserica Neagră din Brașov prezintă cel mai important monument de arhitectură din oraș, dar și cea mai mare clădire de cult din România, cu o lungime de aproximativ 90 m și o înălțime a turnului la cruce de 65 m. Construită în perioada 1383 – 1477, Biserica Neagră este cel mai mare lăcaș de cult în stil gotic la est de Viena, primindu-și numele în urma marelui incendiu din 1689. Este celebră nu doar prin dimensiunile sale, dar și prin patrimoniul pe care îl deține: cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI (cu excepția Turciei), cel mai mare clopot mobil (6 tone) și cea mai mare orgă mecanică din România (orga Buchholz).

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei se regăsește ilustrată Poarta Ecaterinei , unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renașterii în arhitectura transilvăneană. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Poarta Ecaterinei a fost singura intrare în Cetatea Brașovului dinspre Schei, turnul exterior păstrându-se în zilele noastre ca unic element din ansamblul fortificat al porții medievale.

Prima Școală Românească este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei. La tiparnița școlii, în perioada 1556 – 1588, Diaconul Coresi și alți colaboratori tipăresc cele dintâi cărți de circulație în limba română, oficializând definitiv biruința scrisului în limba română. Astfel, la Școala Românească din Scheii Brașovului au fost tipărite prima cronică având subiect românesc (1628 – 1633), prima gramatică (1757) și primul calendar almanah românesc (1731). Clădirea muzeului „Prima școală românească” păstrează stilul baroc de la modificările care i-au fost aduse în anii 1760.

Casa Sfatului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Cronicile medievale amintesc mai multe modificări ale arhitecturii Casei Sfatului și diverse destinații pentru încăperile acesteia. Distrusă de marele incendiu în 1689 și refăcută treptat în timp, Casa Sfatului a găzduit administrația orașului Brașov până în anul 1876. În prezent, aici se găsește Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde peste 3000 de piese prezintă identitatea istorică a județului Brașov din preistorie și antichitate până în zilele noastre.

Cele patru mărci poștale ale emisiunii Orașele României, Brașov sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Brașov, Muzeului Județean de Istorie Brașov, Muzeului Prima Școală Românească din Brașov și fotografului George Avanu pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

VIA: comunicatedepresa.ro

Imagine: romfilatelia.ro