Arhive etichetă: proiecte culturale

„ARIPI” – expoziție interactivă despre istoria aviației

Proiectul ARIPI” – expoziție interactivă despre istoria aviației are ca scop atragerea publicului tânăr către valori culturale abstracte prin intermediul unei expoziții interactive.

Proiectul își propune realizarea unei expoziții interactive și interdisciplinară care abordează istoria aviației, adresată copiilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani și familiilor.

Expoziția cuprinde 8 teme relevante: înțelegerea fenomenelor care se petrec în aer; înțelegerea fenomenului de planare și de mișcare în aer; primele încercări de a crea un aparat de zbor, în perioada antică (Egipt, China); Leonardo da Vinci – studii și realizări în domeniul zborului; aviația românească și Primul Război Mondial; experiențe personale în două dintre cele mai vechi aparate de zbor (gyrocopter si rogallo); zborul în spațiul cosmic (principii, rachete, costume, cosmonauți – D. Prunariu); atelier interactiv (confecționare a mici aparate de zbor funcționale).

Specialiștii colaboratori vor elabora tematica expoziției ținând cont de cele trei componente: științifică, interdisciplinară și interactivitate, precum și lista cu obiectele ce vor face parte din expoziție. Se vor realiza obiectele interactive (de către un artist) și panouri expoziționale.

Expoziția și atelierele interactive vor fi deschise publicului în 3 spații: în perioada mai-iunie 2017 la Casa Municipală de Cultură Făgăraș, iulie-septembrie 2017 la Muzeul Casa Mureșenilor, octombrie-noiembrie 2017 la Școala Gimnazială Cristian. În fiecare locație vor avea loc evenimente publice, conferințe susținute de aviatori și ingineri din domeniul aeronauticii cu accent pe Romania in Primul Razboi Mondial și ateliere interactive.

Valorificarea patrimoniului, însușirea cunoștințelor istorice și științifice de către copii, și nu numai, despre istoria aviației se va face prin interacțiunea directă cu obiecte care îi ajută să înțeleagă fenomene, principii, evenimente într-un alt mod decât cel predat în școli. Vizitatorii vor putea învăța folosindu-se de majoritatea simțurilor (vizual, auditiv, tactil).

Imagini remise La pas prin Brasov de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov

Finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale

Finanţări nerambursabile de până la 75.000 lei pentru proiecte culturale

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vă informează că Administraţia Fondului Cultural Naţional a lansat sesiunea de finanţare pe 2017, destinată susţinerii de proiecte culturale. Astfel, vor fi acordate finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale care se vor derula în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare (02 iunie 2017) şi 15.11.2017.

Bugetul disponibil pentru această sesiune este de 12.000.000 lei, repartizat pe nouă arii de finanţare. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este diferită în funcţie de aria tematică, după cum urmează:

• Arte Vizuale: 75.000 lei;
• Artele spectacolului (teatru, muzică, dans): 75.000 lei;
• Intervenţie culturală: 50.000 lei;
• Educaţie prin cultură: 60.000 lei;
• Promovarea culturii scrise: 50.000 lei;
• Patrimoniu Cultural Material: 50.000 lei;
• Patrimoniu Cultural Imaterial: 50.000 lei;

Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte culturale sunt asociaţiile, fundaţiile, instituţiile publice de cultură, persoanele fizice autorizate, societăţile comerciale care derulează activităţi culturale.

In vederea obţinerii finanţării, solicitanţii trebuie să respecte următoarele condiții:
• să asigure din surse proprii sau atrase o cofinanţare în cuantum de cel puţin 10% din bugetul propus pentru proiecte anuale, respectiv 25% pentru programe multianuale.
• să indeplinească următoarele condiții cumulativ:
o să fie, după caz, persoană fizică autorizată, persoană juridică publică sau privată, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale;
o să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la bugetul local;
o să fi respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare, acolo unde este cazul.

Înscrierile se fac online accesând platforma Administraţiei Fondului Cultului Naţional, încarcand în aplicaţia de finantare documentaţia solicitată. Perioada de înscriere a proiectelor culturale este 01 – 30.03. 2017, termenul limită este 30 martie 2017, ora 17:00.

Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov: tel: 0268/547 084, e-mail: marioara.rusu@ccibv.ro; razvan.ialomitianu@ccibv.ro;


Credit foto: Dan STRAUTI
Video: YouTube