Arhiva etichetelor: Rasnov

Comidava

Festivalul Dacic Comidava

Ediția a doua a Festivalului Dacic Comidava se va desfășura tot în cetatea Râșnov, un loc încărcat de istorie.

Publicul va avea ocazia să se reîntâlnească cu dacii, sarmații și romanii care se luptau acum 1900 de ani pentru aceste locuri, cu atelierele lor meșteșugărești, cu gastronomia antică, cu lupte de gladiatori și bătăliile pentru antica Comidavă.

Când? Intre 08 si 10 septembrie. Unde? Cetatea Medievala Râșnov.

Imagini de la prima ediție :

Festivalul Dacic Comidava 2016, prima parte

Festivalul Dacic Comidava 2016, a doua parte

Romania (1)

Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile: Daniela Haralambie și Trâmbiţaș Diana, evoluție constantă

Pentru al treilea an, România a găzduit două etape de cupă mondială feminină de sărituri cu schiurile, pe 28 și 29 ianuarie 2017, la Baza Olimpică Râșnov, Complexul de Trambuline situat pe Valea Cărbunării, Râșnov.

Competiția a fost organizată de Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida Federației Internaționale de Schi (FIS), în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria orașului Râşnov și Consiliul Județean Braşov.

Daniela Haralambie, membră a echipei naționale de sărituri cu schiurile a României, s-a clasat pe locul 24, iar Trâmbiţaș Diana s-a clasat pe locul 39.

Reprezentanta României, Daniela Haralambie, a obținut un punctaj de 179.7 puncte, în urma unor sărituri de 83 de metri, respectiv 81,5 metri, clasându-se pe locul 24.

Trâmbiţaș Diana, debutantă într-o Cupă Mondială, a obținut un punctaj de 59.5 puncte, în urma unei sărituri de 70,5 metri.

Impresiile despre competiție, rezultate, despre vise, emoții, tehnică, performanță și obiective ne sunt împărtășite în conferința de presă pe care vă invit să o urmărim:

Evoluția sportivelor a fost aplaudată și susținută de cei peste 7000 de spectatori, pasionați ai sporturilor de iarnă.

Concursul a fost jurizat de o echipă de cinci arbitri din partea Federației Internaționale de Schi: Stefan Chindriș (România), Ole Walseth (Norvegia), Thomas Scherm (Germania), Yutaka Minemura (Japonia), Jan Halvardsson (Suedia). Directorul competiției din partea FIS a fost Chika Yoshida, iar șeful competiției, Werner Rathmayr. Asistent al Directorului competiției din partea FIS a fost Miran Tepes, Delegat Tehnic FIS – Reed Zuehlke, iar Asistent pentru Delegatul Tehnic FIS, Martin Brunner.

Informații generale:

Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile

Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile s-a organizat pentru prima dată în sezonul 2011-2012. Sezonul a debutat la Lillehammer, Norvegia, pe 3 decembrie 2011, și s-a încheiat tot în Norvegia, la Oslo, pe 9 martie 2012, ambele etape fiind câștigate de sportiva din America, Sarah Hendrickson. În prezent, recordul de victorii în Cupa Mondială este deținut de japoneza Sara Takanashi, de 50 ori pe podium.

Centrul de sărituri cu schiurile de la Râşnov

Inaugurat oficial în anul 2012, centrul de sărituri cu schiurile de la Râşnov construit la standarde internaționale este primul de acest fel din România şi Sud-Estul Europei.

Trei dintre cele patru trambuline ale centrului, cu lungimi de 18 (HS 18), 38 (HS 38) şi 71 (HS 71) de metri, omologate de Federaţia Internaţională de Schi, sunt rezultatul programului OMV Move & Jump şi al unui parteneriat public privat de succes între Federaţia Română de Schi Biatlon, Primăria oraşului Râşnov şi OMV, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Cea de-a patra trambulină, cu o lungime de 100 (HS 100) de metri, este omologată internaţional şi a fost construită de Primăria oraşului Râşnov cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube

Daniela Haralambie - Trâmbițaș Diana (2)

Cupa Mondială – Râșnov: Daniela Haralambie s-a clasat pe locul 24, iar Trâmbițaș Diana s-a clasat pe locul 39

Daniela Haralambie, membră a echipei naționale de sărituri cu schiurile a României, s-a clasat pe locul 24 în etapa de Cupă Mondială de la Râșnov disputată azi 28 ianuarie a.c., iar Trâmbițaș Diana s-a clasat pe locul 39.

Reprezentanta României, Daniela Haralambie, a obținut un punctaj de 195,7 puncte, în urma unor sărituri cu schiurile de 83 de metri, respectiv 84 de metri, clasându-se pe locul 24.

Trâmbițaș Diana este debutantă într-o etapă de Cupă Mondială și ne va reprezenta la începutul lunii februarie la Festivalul Olimpic al Tineretului European organizat în Turcia.

Puiu Gaspar, Secretar general al federației Române de Schi Biatlon: „Încrederea pe care ne-o acordă Federația Internațională de Schi, aceea ca România să figureze pe harta marilor organizatori de competiții internaționale de nivel mondial, ne-a motivat ca și în acest an să depunem toate eforturile pentru ca cele două etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile de la Râșnov să se ridice la standardele impuse. Pentru aceasta am primit sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului care a finanțat o mare parte din cheltuielile de organizare, dar și al partenerului nostru tradițional Primăria Orașului Râșnov, care împreună cu unitățile din subordine, Gascom și Ocolul Silvic au depus toate eforturile pentru ca arena olimpică de sărituri cu schiurile să fie o gazdă primitoare.

Cupa Mondială e o competiție majoră pe care Federația Internațională de Schi o situează pe prima poziție valorică alături de Campionatele mondiale și Jocurile olimpice și care constituie criteriul de calificare, funcție de locul pe națiuni obținut în clasamentul mondial, la viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă organizate în 2018 la Pyeong Chang, Coreea de Sud, unde ne dorim să fim reprezentați de o sportivă.”

Magdo Csaba, antrenor al lotului național de fete: „Ne-am antrenat din greu pentru concursul din acest weekend și suntem capabili să facem cel mai bun rezultat al nostru, așa cum s-a întâmplat în cadrul celor două runde de antrenament oficial de vineri, când Daniela Haralambie s-a clasat pe locurile 16, respectiv 17. Suntem în continuare optimiști și vă mulțumim că sunteți alături de noi, că promovați acest sport atât de frumos precum și competiția organizată la Râșnov, ceea ce ne întărește convingerea că obiectivul final stabilit – acela de calificare la jocurile olimpice – îl vom îndeplini la sfârșitul acestui sezon competițional.”

Multă baftă reprezentantelor echipei României!

Centrul de sărituri cu schiurile din Valea Cărbunării este singurul omologat FIS din sud-estul Europei și găzduiește, începând cu anul 2012, competiții internaționale, atât pe timp iarnă, cât și vara.

Competiția este organizată de Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida federației internaționale de Schi (FIS), în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, primăria orașului Râșnov și Consiliul Județean Brașov.

Concursul este jurizat de o echipă de cinci arbitri din partea Federației Internaționale de Schi: Ștefan Chindriș – România, Ole Walseth – Norvegia, Thomas Schem – Germania, Yutuka Minemura – Japonia, Jan Halvardsson – Suedia.

Directorul competiției din partea FIS este Chika Yoshida, iar șeful competiției este Werner Rathmayr. Asistent al Directorului competiției din partea FIS este Miran Tepes, delegat Tehnic FIS – Reed Zuehlke și Asistent pentru delegatul tehnic FIS este Martin Brunner.

Intrarea publicului este gratuită, iar competițiile vor fi transmise și mâine 29 ianuarie a.c. în direct în România de TVR1, tot de la trambulina de 100 de metri.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube

Podium

Maren Lundby din Norvegia câștigă prima etapă de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile de la Râșnov

Sportiva Maren Lundby din Norvegia este câștigătoarea primei etape de Cupă Mondială feminină de sărituri cu schiurile de la Râșnov. Aceasta a încheiat competiția pe locul întâi, în urma unor sărituri de 97 de metri, în prima rundă și de 99 de metri în cea de a doua rundă, obținând un punctaj final de 259 de puncte.

Podiumul a fost completat de sportivele Takanashi Sara și Yuki Ito, ambele din Japonia.

Takanashi Sara a obținut un punctaj de 249,8 puncte, sărind 93 de metri și 98 de metri, în timp ce Yuki Ito a înregistrat două sărituri cu lungimi de 91 de metri și 93,5 metri acumulând 238,5 puncte.

La startul competiției de astăzi de pe trambulina de 100 de metri s-au aflat 41 de sportive din 13 țări.

Competiția este organizată de Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida federației internaționale de Schi (FIS), în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, primăria orașului Râșnov și Consiliul Județean Brașov.

Intrarea publicului este gratuită, iar competițiile vor fi transmise și mâine 29 ianuarie a.c. în direct în România de TVR1, tot de la trambulina de 100 de metri.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube

Daniela HARALAMBIE

Râșnov, trambulina pregătită pentru cele mai frumoase sărituri

Arena de la Râșnov este pregătită pentru a susține Cupa Mondială de sărituri cu schiurile. Azi, 27 ianuarie a.c., 41 de sportive din 13 națiuni, inclusiv România, s-au antrenat pe cea mai mare trambulină din Valea Cărbunarii omologată de Federaţia Internaţională de Schi, punct de construcţie K90, dimensiune 100 metri.  Ședința de calificare de la Râșnov a fost anulată pentru că sunt doar 41 de sportive prezente. Toate vor participa sâmbătă în prima manșă a primei etape individuale de la Râșnov.

Cele două etape din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile se desfășoară la Râșnov în zilele de 28 -29 ianuarie iar intrarea, potrivit organizatorilor, este liberă.

Liderul Cupei Mondiale, TAKANASHI  Sara #41 – Japonia este prezentă la concursul de la Râșnov. Printre sportivele care se luptă pentru victorie și glorie am remarcat prezența sportivei VOGT Carina  #35 – Germania, campioana olimpică de la Soci.

Echipa națională a României este reprezentată în această competiție de sportivele Daniela HARALAMBIE #15 și de Andreea Diana TRÂMBIȚAȘ #1. (n.r: numerele de concurs conform listei de antrenamente din 27 ianuarie a.c.)

Program

SÂMBĂTĂ 28.01.2017

11.30 – Săritura de probă HS 100

12.30 – Competiție Runda I HS 100. Competiție Runda finală HS 100. Festivitatea de premiere.

DUMINICĂ 29.01.2017

12.30 – Săritura de calificare HS 100

13.30 – Competiție Runda I.  Competiție Runda finală. Festivitatea de premiere.

TVR HD/ TVR 2 vor transmite în direct finalele, în care vor fi calificate 30 de sportive.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Conferinta de presa

Râșnov, tradiția continuă

Cupa Mondială de sărituri cu schiurile se desfășoară în perioada 27 – 29 ianuarie 2017 la Râşnov, la complexul de trambuline situat pe Valea Cărbunării.

Echipa națională a României este reprezentată în această competiție de sportivele Daniela HARALAMBIE și de Andreea Diana TRÂMBIȚAȘ. 52 de sportive din 14 țări participă la acest eveniment sportiv.

Din fericire în acest sezon natura a fost darnică iar organizatorii nu sunt nevoiți să aducă zăpadă de pe versanții munților. Amenajările locațiilor pentru acest concurs sunt conduse de un italian, prezent în România pentru al patrulea an. Toate trambulinele K15, K35, K65 și K90, sunt pregătite de concurs după ce au fost înlăturate tone de zăpadă de pe acestea.

Pentru amatorii sporturilor de iarnă care nu pot fi prezenți la Râșnov, le recomandăm să urmărească postul național de televiziune care transmite acest concurs.

Potrivit celor declarate de organizatori intrarea publicului este liberă.

Programul competiției:

Vineri 27.01.2017

12.00 – Antrenament oficial – HS 100

13.00 – Runda de calificări – HS 100.

Sâmbătă 28.01.2017

11.30 – Săritura de probă – HS 100.

12.30 – Runda I – HS 100

urmată de Runda finală – HS 100

și de Festivitatea de premiere

Duminică 29.01.2017

12.30 – Săritura de probă – HS 100.

13.30 – Runda I – HS 100

urmată de Runda finală – HS 100

și de Festivitatea de premiere

Conferința de presă desfășurată în data de 21 ianuarie a.c.:

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube

dacic-comidava

Programul Festivalului Dacic Comidava – Râșnov – 23-25 septembrie 2016

Vineri, 23 septembrie
– activități cu copiii din școlile din Râșnov – ”Ora de Istorie Vie”

Sâmbătă, 24 septembrie
– ora 10.30 – Deschiderea oficială. Ateliere civile și interactive – fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, țesătorie, ceramică, mozaic, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreținere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public
– ora 15.00 – prezentare echipament, armament roman, ritual înaintea luptei. Demonstrații militare. Demonstrații de artilerie romană – scorpio, onager.
– prezentare armată dacă, ritual dacic de inițiere.
– marea bătălie daco-romană – asediul roman al Comidavei.
– 16.30 – 19.00 – ateliere
– ora 20.00 – rugul lui Zamolxe/arderea pe rug a unei căpetenii dacice, cu ritualul aferent

Duminică, 25 septembrie 2016 –
– ora 11.00 – Ateliere civile și interactive – fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, țesătorie, ceramică, mozaic, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreținere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public
– ora 15.00 – marea confruntare finală între daci și romani
– ora 16.00 – ateliere civile
– ora 18.00 – închiderea oficială.

Acest program a fost comunicat de organizatorii festivalului.

Imaginea este preluata de pe pagina evenimentului. Pagina dedicata festivalului poate fi accesata aici.

Organizatorii principali ai acestui eveniment sunt Muzeul Județean de Istorie Brașov, Primăria și Consiliul Local al orașului Râșnov. Reconstituirea istorica este pusa in scena de Terra Dacica Aeterna

Va asteptam fotografiile, imaginile si impresiile. Numai bine.

Cupa Muschetarul

Cupa Mușchetarul: Norbert Cărămidaru (CSM Brașov) câştigă la sabie masculin U11

Clubul de scrimă ACS Mușchetarul Brașovean, în colaborarea cu Primăria Orașului Râșnov și cu Federația Română de Scrimă, a organizat sâmbătă și duminică, 13-14 februarie 2016, a doua ediția a Cupei Mușchetarul la sabie pentru copii și cadeți, la feminin și masculin.

Concursul a debutat sâmbătă, 13 februarie, de la ora 9:00, când au avut loc primele trei probe: sabie masculin U11, sabie feminin U13 și sabie masculin U17. Competiţia s-a desfăşurat în sala de sport a Şcolii gimnaziale nr. 3 din Râşnov.

În cele trei probe au participat 63 de sportivi, iar câștigători au fost următorii: sabie masculin U11 – Norbert Cărămidaru (CSM Brașov), sabie feminin U13 – Ilinca Pantiș (CS Riposta), sabie masculin U17 – Matei Aniculoesei (CSA Steaua).

Micul om mare, sportivul braşovean practică scrima de 5 ani la clubul CSM Braşov şi este antrenat de Marius Gălăţanu şi Mircea Manciuc.

„Zâmbetul de pe chipul lui şi bucuria din suflet au fost posibile datorită pregătirii şi sfaturilor primite din partea antrenorilor,” a declarat Liliana Cărămidaru, mama tânărului sportiv.

Felicitări şi multă baftă Norbert Cărămidaru!

Imagine: profil facebook Muschetarul Brasovean şi imagine personală a sportivului braşovean Norbert Cărămidaru

Dor Geta POPESCU

Dor Geta Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Ojos del Salado (6.893 m)

Record mondial în alpinismul la altitudine pentru românca Dor Geta Popescu (12 ani)

Dor Geta Popescu a devenit la vârsta de 12 ani şi cinci luni cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vulcanul Ojos del Salado (6.893 metri), se arată într-un comunicat publicat de MEDIAFAX.

În luna decembrie (pe 8 decembrie la ora locală 12,40), alpinista română Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani, a atins vârful celui mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado, de 6.892 m, stabilind astfel un nou record mondial de vârstă pentru acest vârf, potrivit AGERPRES.

Dor Geta Popescu, membră a secţiei de performanţă a Clubului Sportiv Montan Altitudine, mai are în palmares alte două recorduri mondiale la 11 ani, vârfurile Sabalan, de 4.811 metri altitudine, şi Damavand, cu o altitudine de 5.671 de metri, iar anul acesta a mai stabilit un record european de vârstă pe Elbrus şi unul naţional pe Kilimanjaro, conform EuropaFM.

„Sunt fericită că am reuşit în condiţiile dificile de altitudine, vânt, temperatură şi ariditate ale lui Ojos del Salado. A fost cea mai lungă şi dificilă expediţie a mea de până acum şi reuşita mă motivează, mă face să mă simt specială şi să mă pregătesc pentru noi ascensiuni de record”, a declarat sportiva, citata de Mediafax.

Masivul, aflat în Anzii Cordilieri, în deșertul Atacama, la granița între Chile și Argentina, este, simultan, cel mai înalt vulcan din America de Sud și cel mai înalt vulcan al Circuitului 7 Volcanoes format din cele mai înalte vulcane de pe fiecare continent, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Această performanță deosebită realizată de sportiva Federației Române de Alpinism și Escaladă la vârsta de 12 ani și cinci luni face ca Dor Geta Popescu să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Ojos del Salado, stabilind astfel un nou record mondial de vârstă pentru acest vârf.

Dor Geta Popescu și-a îndeplinit, în acest fel, obiectivele sportive ale anului 2015 ca membră a secției de performanță a Clubului Sportiv Montan Altitudine, an în care a mai stabilit un record european de vârstă pe Elbrus și unul național pe Kilimanjaro, precizează Agerpres.

Recordul precedent de vârstă, 14 ani, îi aparţinea Crinei Coco Popescu, sora Getei Popescu, atins pe 28 decembrie 2008.

Felicitări Dor Geta Popescu!

Imagine: facebook, profilul Dor Geta Popescu