Arhiva etichetelor: reflectii

afis Ora Pamantului

‘Ora Pământului’, sâmbătă 25 martie

Trăim într-o societate dominată de consum şi suprainformare.  Apare un model nou de telefon, ne grăbim să-l cumpărăm fără să uităm să luăm şi o baterie de alimentare suplimentară. Am înlocuit dialogul cu privirea aruncată pe ecranul telefoanelor sau al tabletelor. Nu uităm să ne instalăm cele mai noi jocuri şi să facem actualizările necesare aplicaţiilor. Iar dacă ieşim la o bere căutăm un loc pe masă pentru un laptop şi o priză pentru dispozitivele descărcate.

Avem recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi nu le folosim suficient. Acum câţiva ani, în şcoli şi în societate exista un ABC al celor trei „RRR” (recuperare, recondiţionare, refolosire). Eram învăţaţi să adunăm sticle, borcane, castane, flori de tei, coada şoricelului, hârtie, deşeuri textile, creşteam viermi de mătase sau cum să economisim apa. Folosim din ce în ce mai des în dialog cuvinte provenite din engleză şi nu uităm să ne pocim limba cu un hastag (#) sau să lipim cuvinte care formează o propoziţie. Da, trăim într-o lume dominată de schimbări tehnologice profunde care mai devreme sau mai târziu ne vor asigura existenţa pe alte planete. Până la acel moment să nu uităm să privim în jurul nostru,  să avem grijă de resurse, de mediu.

Sâmbătă, 25 martie, se sărbătoreşte „Ora Pământului” între orele 20.30 -21.30. În acest interval orar, în centrul vechi al oraşului  Braşov se va opri iluminatul public. Fiecare dintre noi poate să îşi aducă aportul la protecţia mediului înconjurător.

În România  „Ora Pământului” se sărbătoreşte din anul 2009 iar în lume din 2007.

Afişul evenimentului este preluat de pe pagina: ora-pamantului.ro

mandale

Ce înseamnă să colorezi mandale?

Sunt situații în care alegem să comunicăm, mai ales cu noi înșine, printr-o altă modalitate decât prin limbaj și aceasta poate să fie chiar prin forme și culori, fără a avea pretenția că sunt artistice în adevăratul sens ci sunt doar o exprimare a ceea ce simțim într-un anume moment al vieții sau a modului în care vedem lumea/universul la acel moment.

A colora mandale înseamnă nu numai un mod de a comunica dar și a ne dezvolta capacitățile de coordonare a ochilor cu mâinile, abilitățile de concentrare, lucruri care ne sunt necesare la orice vârstă și poate mult mai mult atunci când suntem adulți, iar în momentul când privim mandale ne relaxam și ne simțim bine.

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

oameni-singuri-3

Oameni singuri

Chiar dacă nu pare a fi așa, sărbătorile, fie ele de iarnă sau de primăvară, nu sunt un motiv de încântare și veselie pentru toți oamenii. Și mă refer aici la oamenii singuri căci despre ei este vorba, pentru că singurătatea se simte și mai mult atunci când ar trebui împărțită bucuria!

Înainte de sărbători se fac pregătiri ale casei, se prepară rețete speciale pentru ca masa să fie îmbelșugată, unii își pregătesc și sufletul căci sărbătoarea lui ar trebui să fie înainte de toate iar apoi se ajunge la momentul efectiv al zilelor libere, când… oamenii singuri nu au cu cine să o împartă, cui să îi povestească realizările și necazurile, cu cine să depene amintiri și să construiască planuri de viitor.

Veți spune că nimeni nu e de fapt singur și că toți oamenii au prieteni, ceea ce poate să fie adevărat sau nu. Însă prietenii – care sunt foarte puțini, marea lor majoritate fiind doar colegi, foști colegi sau un pic mai mult decât niște cunoștințe – sunt alături până la momentul efectiv al sărbătorii iar apoi dispar fiecare, petrecându-și timpul, așa cum este firesc, împreună cu propria familie.

Și astfel ceea ce pentru marea majoritate a lumii este un prilej de bucurie și distracție, poate să fie un chin sau o adâncire a depresiei, pentru oamenii singuri.

De aceea e bine să fim mai răbdători și mai înțelegători față de toți semenii noștri căci, în definitiv, Crăciunul este un simbol al bunătății și al apropierii dintre oameni.

Însă este o perioadă scurtă de timp și se reintră apoi în programul normal de lucru și de socializare și ca să încheiem articolul și anul într-o notă de glumă, așa cum ne șade bine la moment de sărbătoare, Friedrich Nietzsche spunea în „Amurgul idolilor‟ , la 1888, că „Tot ceea ce nu te distruge te face mai puternic ! ‟

Să îndrăznesti să trăieşti singur este un curaj foarte rar, mulţi ar prefera să-şi întâlnească cei mai răi duşmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată.Charles Caleb Colton

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

imbratisare_2

… despre îmbrățișări

Omul – uneori transmite ceva prin scris, alteori prin vorbă, alteori prin atingere și câteodată… foarte greu sau chiar deloc. Poate de aceea a apărut și există îmbrățișarea, ca să îi fie mai ușor!

Îmbrățișarea transmite ceea ce nu putem să spunem pentru că suntem timizi sau emoționați și de aceea nu reușim să găsim cuvintele care să exprime ce gândim și mai cu seamă ce simțim la momentul respectiv.

A ÎMBRĂȚIȘA = A cuprinde, a înlănțui cu brațele, a strânge în brațe, în semn de afecțiune. O definiție scurtă dar un gest atât de larg și de încăpător! Unul dintre gesturile cele mai valoroase de care suntem capabili noi, oamenii este îmbrățișarea.

Atunci când oferim și respectiv primim o îmbrățișare – căci altfel nu se poate, a primi și a oferi sunt de nedespărțit în acest caz – de fapt dăruim și acceptăm protecție, siguranță, încredere în noi dar și în ceilalți, energie pozitivă, speranță, veselie și tinerețe sau toate acestea concentrate în ceea ce se numește căldură umană.

S-au efectuat studii privind apropierea între oameni iar concluzia a fost că aceasta este esenţială pentru o dezvoltare fizică şi psihică sănătoasă și că avem nevoie de cel puțin 8 îmbrățișări pe zi, pentru că ele schimbă metabolismul şi întăresc sistemului imunitar, acționând ca un panaceu. Astfel, o îmbrăţişare de 20 de secunde acţionează ca un bun tonic, creşte nivelul oxytocinei, hormonul dragostei care este răspunzător de starea de bine şi scade nivelul cortizolului, hormonul stresului.

Atunci când ne este frică de ceva, ne putem învinge teama printr-o îmbrățișare; atunci când un bebeluș plânge, se liniștește imediat ce este luat în brațe de părinți; un copil îmbrățișat de părinți în primii ani de viață, devine un adult echilibrat.

Iar odată cu înaintarea în vârstă, când crește sentimentul de singurătate, îmbrățișările redau energia, concentrarea și odihna dar, în același timp, reduc deprimarea.

Recent am primit în dar, de la un prieten căruia îi mulțumesc, un volum ce poartă următoarea dedicație: „Îmbrățișarea este experiența care ne învață mai mult decât ar putea crede cineva.”

Așadar, fiecare efect în parte și dar și toate la un loc, constituie un bun motiv pentru a ne asigura zilnic că suntem un bun donator dar și un bun receptor de îmbrățișări, de la și către partenerii de viață, copii, prieteni, rude, colegi sau oameni pe care îi întâlnim pentru moment sau pentru veșnicie și ne sunt dragi!

ploua-2

Plouă…

Și plouă din nou, da, din nou nu din vechi… plouă peste iarbă cu miros de nou, plouă peste pământ cu frunze noi, plouă peste tot cu stropișori noi dar peste mine plouă cu binecuvântări noi, plouă cu iubire… Nu pot spune că iubirea e veche sau nouă dar pot spune ca e copleșitoare! Doamne ce mare binecuvântare să plouă peste mine cu iubire! Ce ploaie bogată trebuie să trimiți tu, ce bogată trebuie sa fie toamna cu iubirea ta…

Și plouă afară cu picuri reci dar în mine plouă cu lacrimi calde! Ploaia vine cu tristețe dar în mine ajunge bucuria de la tine. Ce bine ar fi dacă toți oamenii de pe pământ ar fi câte un TU!! Un TU la fel de iubitor, de zâmbăreț, de educat… TU iți faci atâtea griji pentru nesimțirea lor dar ei nu își fac nicio grijă pentru îngrijorarea ta… Mă bucur că plouă din nou, poate așa se mai purifică lumea…

Ce bine ar fi ca atunci când plouă din nou, să devenim și noi mai Noi… Dar vezi tu, noi fugim de ploaie, avem impresia că ne topește, de aceea florile, iarba, frunzele sunt atât de curate! Vezi ce mare diferență… noi ne întristam când ploua… florile se bucură! Cum ar fi oare să fim cu toții flori… ce frumos ar fi!!! Câtă bucurie atunci când ploua!!! Dar iți dai seama dacă am fi cu toții Oameni, câtă iubire ar fi?

Și plouă din nou cu speranța ca lucrurile normale să fie privite așa cum sunt iar cele anormale să fie văzute așa cum sunt… Și plouă din nou cu încrederea că nu ne vom mai speria de o ploaie normală care poartă cu ea iubirea curată!

Credit foto: Iulia Ruginosu

hortensii (1)

Ale mele sunt cele mai frumoase!

Am fost invitată cândva la o lansare de serviciu la care, atunci când a spus câteva cuvinte despre el însuși, trainerul s-a exprimat cam așa: „Și desigur, am cei mai frumoși copii din lume!” În momentul respectiv, nimeni din cei prezenți nu s-a gândit ca omul are o problemă înrudită cu cea a binecunoscutului Narcis și nici la proverbul românesc

„Fiecare cioara își lauda puiul.” ci, toată lumea, inclusiv eu, a avut un exemplu de gândire pozitivă, de încredere în sine și în forțele proprii. Mi-am amintit de expresia aceea cu câteva zile în urmă, atunci cand am primit un superb buchet de hortensii, a căror denumire științifică este Hydrangeaceae, ceea ce m-a convins pentru a nu știu câta oară, că nimic nu este întâmplator pe Pământ. Ulterior am avut câteva momente de răgaz, în care pur și simplu am contemplat simplitatea și eleganța lor și mi-am spus în sinea mea: „Florile mele sunt cele mai frumoase!”

Ideea respectivă nu mi-a fost insuflată numai de frumusețea culorilor și a formelor, de armonia dintre ele și de luminozitatea și veselia cu care sfidau căldura de afară ci mai ales de ceea ce au transmis ele, prin surpriza și bucuria cu care au fost oferite și primite.

Adeseori oamenii contemporani nouă privesc și țintesc numai lucrurile mari și foarte mari și caută grandoarea, fără să observe lucrurile mărunte care pot da frumusețe vieții și în final bucuria de a trăi. Așa cum basmul lui Petre Ispirescu ne învață că bucatele fără sare nu înseamnă nimic, eu cred că unul din ingredientele pentru o viață fericită este să știi să te bucuri pentru tine și pentru cei din jurul tău, de fiecare nouă zi.

„Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viață. Mulți s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăța ceva nou: există lucruri care ni se vor întampla doar odată în viață și depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.” Leo BUSCAGLIA

Credit foto: Antonela Lungu

Anii din viata (3)

Anii din viață

Sunt ani în care viața ne oferă lecții mai multe sau mai dure decât în alții dar cu siguranță învățăm ceva în fiecare an și ne propunem să învățăm și mai multe în cei ce vin. Căci oamenii așa au fost făcuți, să învețe neîncetat și bine ar fi ca lecțiile o dată învățate, să ne fie de folos și să nu le primim și a doua oară însă nu întotdeauna se întâmplă așa iar acest lucru nu ține de rațiunea noastră, cât de simțirea noastă.

Anii prin care trecem sunt ca o balanță ce are echilibrate talerele de greutăți  astfel că ceea ce este pozitiv într-o parte se poate să aibă conotații mai puțin bune, în altă direcție. Iar oamenii fericiți sunt cei care privesc în special către partea ridicată a balanței iar pe cea coborâtă o văd… așa cum vine.

Cele mai importante „mase etalon” ale noastre consider că sunt sănătatea și iubirea, lucruri fără de care omul nu poate exista și atunci e dator să le prețuiască și să le îngrijească. Copiii sunt cei care completează acest triunghi și care ne umplu fiecare moment al existenței, uneori cu exaltare, alteori cu supărare, dar primează întotdeauna faptul că ei există.

Restul lucrurilor pe care le avem sau nu în viață sunt relative căci dacă pe unele, cum ar fi prietenii adevărați, le păstrăm toată viața, pe altele, cum ar fi lungimea și culoarea părului, le schimbăm din când în când, dar noi suntem aceeași – o posibilă interpretare a versurilor lui Florian Pitiș: „Nu contează cât de lung am părul/Dar contează cât și cum gândesc!” și extrapolând această idee aș spune ca religia pe care o port sau nu, poate să îmi influențeze sau nu comportamentul dar nu mă definește ca om, pentru ca dacă am o relație cu Dumnezeu, aceea este între El și mine.

„Vei învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, alţii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine.” din Sfaturi transmise de seniorii japonezi, la final de carieră.

Credit foto: Antonela Lungu

Iulia_160706_2

Dacă îți dau, tu ce-mi dai?

Dacă îți dau un zâmbet, tu ce-mi dai?

Nu vreau palate, aș vrea doar să-mi răspunzi tot cu un zâmbet. Unii mi-au răspuns cu un zâmbet robotizat dar de la tine vreau un zâmbet simplu. Alții mi-au dăruit un zâmbet artificial însă eu am nevoie de un zâmbet adevarat, nu-i așa ca tu ești acela care mi-l oferă?

Dacă îți dau o strângere de mână, tu ce-mi dai?

Nu vreau diamante, ci doar să-mi strângi și tu mâna. Unii mi-au strâns-o cu forța urii dar tu strânge-mi mana cu forța iubirii. Alții mi-au strâns mâna cu indiferență dar tu strânge-o cu grijă!

Dacă îți dau îmbrățișarea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau coroane regale, aș vrea doar îmbrățișarea ta. Unii mi-au dat o îmbrățișare seaca, de la tine vreau o îmbrățișare consistentă. Alții mi-au dat o îmbrățișare rece însă tu îmbrățișează-mă cu caldură.

Dacă îți dau încrederea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau aur, ci doar încrederea ta. Unii doar mi-au inspirat încredere, tu vreau să mi-o dăruiești. Alții mi-au dăruit încredere și după mi-au luat-o, nu-i așa că tu nu mi-o vei lua?

Dacă îți dau iubirea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau nici palate, nici diamante, nici coroane regale și nici aur. Aș vrea doar iubirea ta. Unii mi-au dăruit o iubire trecătoare, a ta vreau să fie veșnică. Alții mi-au dăruit iubirea din interes dar iubirea ta să fie dezinteresată. Mulți m-au iubit doar pentru ceea ce au vrut ei să fiu însă tu iubește-mă doar pentru ceea ce sunt eu. Puțini m-au iubit necondiționat și tu știi că faci parte din ei!

Dacă îți dau viața mea, tu să nu-mi dai nimic pentru că ți-am cerut deja prea multe!

Credit foto: Iulia Ruginosu

Lectiile vietii

Lecțiile vieții

Chiar dacă ne place sau nu, chiar dacă purtăm vreo vină sau nu, chiar dacă uneori conjunctura este cea responsabilă și uneori chiar atunci când ne lipsește cel mai puțin, viața ne învață câte ceva și – așa cum spunea cândva bunicul – „ne pălește oblu în moalele capului”, ca să fie sigură că ne-am însușit bine lecția.

Doar că ea, viața, nu știe că oamenii sunt construiți nu doar din carne și oase, nu doar din valori materiale, după care alergă atât, nu doar din confort, pe care și-l doresc atât ci și din sentimente și din acea entitate invizibilă denumită suflet. Iar sufletul este cel care pătimește cel mai mult în urma acestor lecții și tot el este cel care poate să-l ridice pe om sau să îl coboare.

Iar viața nu este de fapt ceva separat de oameni ci viața sunt chiar oamenii din anturajul nostru, mai apropiat sau mai îndepărtat, cei pe care ni i-am ales singuri să ne fie alături și uneori am renunțat la ei sau ei la noi, independent de voința noastră, sunt oamenii care trăiesc guvernați de legi scrise și mai ales nescrise dar pe care ar fi trebuit să le primească fiecare prin educație sau autoeducație.

Oamenii intra în viața noastră pe ușa din față și uneori ies din viața noastră pe ușa din dos spunând „Am crezut că ai înțeles că…”, fără să-și dea seama, atunci sau poate niciodată, cât de tare ne rănesc și ce lasă în urmă.

Nouă nu ne rămâne decât să acceptăm realitatea, să mergem mai departe și să încercăm să ne vindecăm, odată cu trecerea timpului.

“Mi-e dor de oamenii care au fost cândva. Sau poate… poate mi-e dor doar de ceea ce credeam eu că sunt. Iustina ȚALEA

Lectiile vietii

Lucrarea din pamant ars/ceramica (gradina Galeriei Albastre) a fost realizata de membrii Asociatiei Culturale Artessentia.

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

gand_pribeag

Gând pribeag

Nu-ți pasă! Asta îi răsună în minte toată după-amiaza. Simțea că nu mai avea aer, își simțea capul greu și sufletul sfâșiat. Simțea că totul se năruie în jurul ei… Oare așa va fi toată viața?! Se întreba: oare aceasta este vestita frumusețe a vieții, despre care tot auzise căci pentru ea viața de până atunci nu îi oferise nicio alinare.

S-a uitat la ceas, era noua seara, îi venea să urle de durere… numai ea știa cât de mult îi iubește! Cum puteau să o acuze că nu îi pasă? Așa îi înțelegeau ei tăcerea? Ca fiind nepăsare?!… Of, Doamne, de-ar ști cu toții durerea ei… dar n-o știe nimeni. De fiecare dată suferise în liniște, fără să o vadă cineva. Toți îi vedeau doar zâmbetul și atunci unii i-l intrepretau greșit. Oare aici să fie greșeala ei? Poate că Da. Nu s-a gândit la acest aspect dar acum îi tulbura gândurile… Ești o egoistă! îi răsună din nou în minte. Da, să iubești, în viziunea lor era egoism. Să-ți dorești să fie bine era egoism… poate modul ei de a le arăta că îi pasă era greșit… Era de-a lor însă era atât de diferită de ei! Nici privirea, nici gândirea nu o ajutau să semene cu ei. Întotdeauna a fost o visătoare. Îi plăcea să călătorească, să cunoască oameni noi, îi plăcea să citească, să picteze, să cânte dar niciodată nu a cântat în prezența cuiva. De multe ori adormea numărând stelele printre frunzele nucului bătrân! Nucul acela care îi știa toate secretele copilariei, l-au tăiat fără milă… De-ar fi dispărut și lacrimile odată cu el…

Acum lacrimile dispăreau în perna binevoitoare, dar într-o zi cine știe unde va ajunge această pernă?! Cine știe unde va fi ea într-o seară asemănătoare… Pentru cine va suferi și cu cine va împărți suferința… Cine o va acuza de nepăsare sau cine o va iubi cum îi iubește ea…

gand_pribeag

Credit foto: Iulia Ruginosu