Arhive etichetă: reflectii

Reflecții de început, mijloc sau sfârșit de săptămână – 2

Scriam data trecută că m-am gândit să adun în două episoade ale articolului săptămânal „Clipa de emoție” câteva gânduri postate pe pagina personală în primele cinci luni ale acestui an, sub titulatura de Reflecții. Prima parte a fost publicată în 28 mai iar astăzi vă invit la cea de a doua.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Iubim oamenii pentru ceea ce fac și nu pentru ceea ce au spus sau nu la un moment dat.

Iubim oamenii pentru frumusețea unei dimineți de primăvară când ne-au fost alături.

Iubim oamenii pentru că ne arată calea corectă atunci când greșim.

Iubim oamenii pentru că… sunt în viața noastră, într-un colț de suflet.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Replică dintr-un film celebru, reluat pe un post TV: „În ciuda a ceea ce își fac, oamenii care se iubesc rămân împreună nu pentru că uită ci pentru că iartă.”

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Așa cum timpul se măsoară în ore și minute care pot să fie de viață trăită și în secunde care pot să fie de fericire, dorul se măsoară (și) în număr de împunsături cu acul pe pânză. Nu știu câte din doruri și-a alinat bunica când și-a cusut ia dar atunci când o îmbrac le simt pe cele pe care încă le poartă în ea, fără să știu, poate, dacă sunt ale mele sau ale bunicii.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Astăzi a fost Ziua Internațională a Limbii Materne dar nu apuc să termin de zis și vine răspunsul: „Bine, în fiecare zi e o Zi pentru ceva, mama!” Are dreptate căci deși nouă ni se pare că adolescenții sunt la vremea când numai ei au dreptate, în multe dintre cazuri chiar au! Și la fel de adevărat este că nu avem nevoie de câte o zi specială ca să vorbim sau să scriem corect sau pur și simplu să citim dar poate că este un îndemn în plus să facem aceste lucruri, noi și astfel și copiii, deci nu avem motiv să nu o acceptăm.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Unul din lucrurile pe care noi, oamenii îl avem de învățat de la flori este acela că atunci când ne plecăm, poate datorită unei furtuni, unei poveri sau greutăți pe care o avem de dus sau pentru că ne lipsește lumina, putem să ne păstrăm frumusețea – mă refer la cea interioară, desigur – și bunătatea căci viața are momente foarte bune sau bune dar și unele mai puțin bune care, împreună, ne construiesc, indiferent de vârsta la care am ajuns.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Când ai o idee, aşteaptă un timp să se aşeze căci sfatul unui vechi prieten spune că „Istoria nu se scrie la cald!” dar apoi foloseşte-o pentru că nu va trece mult timp, o va avea altcineva şi îţi va părea rău. Însă mi-am amintit o vorbă pe care o ştiu de la tata: „Capul nu îl avem doar ca să nu ne plouă în gât!”, aşadar… găseşte alta.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Eu cred că avem multe de învățat de la flori, începând cu gingășia și discreția lor, continuând cu zâmbetul lor continuu, dat de minunatele culori și până la răbdarea și puterea pe care o au, de a înfrunta soarele, ploaia sau frigul dar și la iubirea pe care ne-o transmit, atunci când le privim.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Auzim uneori și susțin această idee: copiii fac ceea ce văd la părinții lor și nu ceea ce le spun aceștia. Iar astăzi este una din cele două zile numite ale iubirii, acceptată sau mai puțin, zi în care putem să oferim modele, așa cum de fapt putem să facem în fiecare zi!

Mi-am reamintit un lucru, anume că, în ciuda tuturor transformărilor, evoluției sau involuției societății, a comportamentului oamenilor, a ideii că stăm sau nu lângă o anumită persoană doar pentru că ne este comod sau pentru că primim ceva în schimb, există – din păcate din ce în ce mai puțini – și oameni care s-au iubit o viață, adică 40, 50, 60 de ani, descoperindu-se în tinerețe sau de ce nu, la vârsta deplinei maturități.

Cum mi-am amintit? Privindu-mi părinții: mai au puțin până la nunta de aur dar merg pe stradă ținându-se de mână, și-au pierdut zveltețea din tinerețe dar și-au păstrat frumusețea pe chip și în suflet și își continuă viața mereu împreună, fără regrete, certuri, cuvinte urâte. Fiecare are pasiunea lui și o respectă pe a celuilalt căci sentimentul de iubire înseamnă și încredere, apreciere, aripi, o construcție și de ce nu ar putea să fie și o moștenire?

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Fericirea este un termen complex, complicat şi mult definit, un clişeu cum ar spune unii, încât nu mai putem nici măcar să ne atingem de el.

Însă uneori e atât de simplu şi se poate rezuma la a spune mulţumesc, chiar dacă avem un anume trac legat de ceva din viaţa noastră, pentru că ceea ce durează se construieşte cu răbdare, pe care o dăm şi o primim, cu implicare şi cu a vedea ceea ce e dincolo de privire, în suflet.

Dar tot fericire se numeşte şi atunci când o prietenă dragă îţi povesteşte un vis de al ei şi faptul că atunci când se va împlini vei fi şi tu acolo, când tot ea ţi-a spus cu câteva zile în urmă un lucru foarte frumos, fără un motiv anume sau când o altă prietenă îţi scrie într-o seară să ai grijă (şi) de tine, cu o minunată expresie în continuare.

Aşadar fericirea sunt oamenii din jurul nostru şi preţuirea lor!

 

 

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

Reflecții de început, mijloc sau sfârșit de săptămână – 1

Săptămâna aceasta încheiem primele cinci luni ale anului și de aceea, de sărbătoarea Rusaliilor (denumită în napolitană „Pasca rusata” – Paștele trandafirilor) m-am gândit să adun în două episoade câteva gânduri postate pe pagina personală de la începutul anului și până acum sub titulatura de „Reflecții”. Astăzi vă ofer prima parte.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Oamenii ajung în viaţa noastră cu un scop, iar atunci când uneori ei cred în tine mai mult decât o poţi face tu, când alteori ştiu cum îţi este chiar înainte ca tu să le răspunzi la telefon, când te încurajează atunci când eşti pe un drum bun şi te sfătuiesc să îl abandonezi când nu ţi se potriveşte, când ştii şi poţi să primeşti dar şi să oferi toate acestea, înseamnă prietenie.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

(I) (U) (B) (I) (R) (E) (A) este frumoasă și pentru că nu are dimensiuni, formă sau culoare, nu putem să o vedem dar o simțim, nu putem să o atingem dar există. Ne iese în cale atunci când nu ne gândim la ea și devine parte din noi, fără să ne întrebe dacă vrem sau nu. Este asemenea unei adieri care prinde rădăcini și devine puternică, în timp. Oamenii o cresc sau doar o poartă și astfel devine adultă și împlinită sau rămâne o amintire lipită pe suflet. În scrierea cuvântului apare litera (I) de două ori tocmai pentru că ea leagă două (I)nimi, formând astfel o (U)nire, cu (B)ucurie. Ea (R)ămâne pentru (E)ternitate și (A)duce fericirea.

Uneori tăcem iubirea, alteori o strigăm; uneori o plângem, alteori o râdem însă ea este ceea ce ne dă viața și menirea de a exista căci este ziua de azi și cea de ieri și cea de mâine și cea… a unui Vis.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Zilele trecute mi-am spus că anul acesta nu voi fotografia flori pentru că laptop-ul este supraîncărcat și există o cutie plină de DVD-uri cu fotografii, plus că timpul este din ce în ce mai puțin generos cu mine. Iar astăzi am început să lucrez la un proiect ce se va derula în mai puțin de 10 zile deci nu aveam de gând să ies din casă, dar aproape de lăsarea serii mi-am amintit că aveam o problemă de rezolvat în oraș așa că am pornit la treabă. Însă când am ajuns în zona parcului central… nu m-am putut abține, dovedindu-mi că dacă referitor la ceilalți îmi respect cuvântul, în ceea ce mă privește arareori reușesc. Și tocmai când mă străduiam să „culeg” farmecul unei narcise:

– Tu ce faci aici?

– Uite, fotografiez o floare dar am mișcat mâna și nu am reușit o fotografie bună.

– Dar cum te cheamă?

– Antonela. Și pe voi?

– Pe mine Sabina și pe ea Flavia și suntem surori!, mi-a răspuns una dintre cele două Prințese – Floricele, de cam 5-6 ani, îmbrăcate în roz, cu părul lung, una șatenă iar cealaltă brunetă.

Între timp a apărut tatăl lor care purta în brațe un bebeluș băiețel și l-am întrebat ce diferență de vârsta este între fetițe. Mi-a răspuns că un an iar eu am spus cu o vădită încântare că și eu am o soră mai mare decât mine cu un an și trei luni. Imediat una dintre Prințese a strigat:

– Și cum o cheamă?

– Alina!

Tăticul a adăugat atunci:

– Dar ele nu sunt surori!

M-am uitat la cele două Floricele și am continuat:

– Iar sora mea își aniversează ziua de naștere în curând și de aceea m-am bucurat mult să întâlnesc două surori!

Au zâmbit ștrengărește și au zbughit-o la joacă.

Concluzia este că nu contează dacă ai depășit nivelul de memorie portabilă, atâta vreme cât faci ceva ce îți place și că amintirile nu sunt niciodată prea multe iar ele pot să fie trezite uneori de o pasiune.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

FEMEIA vine de la Finețe, Emoție, Mângâiere, Eleganță, Iubire, Alint dar înseamnă (și) a ști să oferi și să primești, iar un cadou foarte frumos și rar, poate să fie încrederea care îți este acordată, alături de un buchet de flori, care pur întâmplător se află printre preferatele tale și nu poți decât să mulțumești.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Uneori, în momente de gri personal, când am vrea să fim doar noi cu noi dar se întâmplă că ni se povestește câte ceva, reacționăm transferându-ne starea către ceilalți, crezând că așa vom scăpa de ea și ne va fi mai bine. Iar „receptorul” nostru poate să ia asupra lui culoarea aceea tristă dar, în majoritatea cazurilor, încearcă să ne-o paseze înapoi. Poate că în drumul nostru prin viață nu am fost obișnuiți cu oameni care ne înțeleg și ne acceptă stările pentru că și lor le este așa câteodată dar și pentru că sau mai ales pentru că le pasă de noi, care nu își doresc să ne dea înapoi supărarea ci să o stingă sau cel puțin să o atenueze. Deși noi i-am rănit, ei sunt tot acolo chiar prin tăcere, fără să fie vorba de indiferență sau de toleranță ci de respect, de apreciere a valorii, de legături care se creează la nivel subconștient, independent de voința noastră.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Fără explicații, interese sau gânduri ascunse, unii oameni fac anumite gesturi pentru că așa simt, așa vine din interiorul lor și așa le este și lor bine. Nu doresc ceva în schimb ci doar își urmează calea cu pași mici despre care ai crede că sunt și siguri. Însă nu există drumuri drepte și line ci absolut toate au pante, gropi sau piedici chiar și din partea oamenilor din jur, adică exact cei care s-ar presupune că sunt sinceri și nu judecă.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

În ultimele zile am auzit de câteva ori expresia „femei puternice” despre care cred că este un clișeu (vorba celor care scriu cu adevărat) și în plus ea nu arată o realitate, o necesitate sau o dorință. Pentru că femeile nu își doresc să fie puternice, chiar dacă uneori afirmă acest lucru sau îl mimează; ele își doresc să ofere bunătate, căldură, iubire, eleganță și doresc să primească aceleași lucruri în schimb, ceea ce nu are nimic în comun cu puterea. Uneori sau de prea multe ori nu recunosc și astfel nu fac altceva decât să se mintă pe ele însele.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Despre prietenie căci da, să vorbim mai mult despre lucrurile bune și frumoase:

Eram în clasa a XI-a iar în vremea aceea exista un examen numit „de treaptă”, în urma căruia în clasă au venit colegi noi. În vacanța de iarnă, mergând la schi, unul dintre ei și-a rupt piciorul și a stat cu el în ghips, câteva săptămâni. Nu locuiam aproape dar nici foarte departe așa că mergeam la el acasă și îi duceam lecțiile căci mi s-a părut firesc să îl ajut (nu aveam la dispoziție internetul sau WhatsApp-ul pentru a transmite astfel temele). Așa am rămas prieteni buni, iar în 2003, împreună cu soția lui, mi-au devenit fini.

În toți acești ani – tocmai am realizat că sunt 30! – fără să uite nici măcar o dată, a venit la mine, de 1 sau 8 martie cu un mărțișor sau cu o floare, amintindu-și că îmi plac freziile. Astăzi, când a sunat la poartă, m-am bucurat de două ori: pentru că l-am revăzut dar și pentru că am avut ocazia să răspund la întrebarea „Mama, cum era când ai fost tu adolescentă?” Păi uite așa: se legau prietenii de o viață!

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

‘Ora Pământului’, sâmbătă 25 martie

Trăim într-o societate dominată de consum şi suprainformare.  Apare un model nou de telefon, ne grăbim să-l cumpărăm fără să uităm să luăm şi o baterie de alimentare suplimentară. Am înlocuit dialogul cu privirea aruncată pe ecranul telefoanelor sau al tabletelor. Nu uităm să ne instalăm cele mai noi jocuri şi să facem actualizările necesare aplicaţiilor. Iar dacă ieşim la o bere căutăm un loc pe masă pentru un laptop şi o priză pentru dispozitivele descărcate.

Avem recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi nu le folosim suficient. Acum câţiva ani, în şcoli şi în societate exista un ABC al celor trei „RRR” (recuperare, recondiţionare, refolosire). Eram învăţaţi să adunăm sticle, borcane, castane, flori de tei, coada şoricelului, hârtie, deşeuri textile, creşteam viermi de mătase sau cum să economisim apa. Folosim din ce în ce mai des în dialog cuvinte provenite din engleză şi nu uităm să ne pocim limba cu un hastag (#) sau să lipim cuvinte care formează o propoziţie. Da, trăim într-o lume dominată de schimbări tehnologice profunde care mai devreme sau mai târziu ne vor asigura existenţa pe alte planete. Până la acel moment să nu uităm să privim în jurul nostru,  să avem grijă de resurse, de mediu.

Sâmbătă, 25 martie, se sărbătoreşte „Ora Pământului” între orele 20.30 -21.30. În acest interval orar, în centrul vechi al oraşului  Braşov se va opri iluminatul public. Fiecare dintre noi poate să îşi aducă aportul la protecţia mediului înconjurător.

În România  „Ora Pământului” se sărbătoreşte din anul 2009 iar în lume din 2007.

Afişul evenimentului este preluat de pe pagina: ora-pamantului.ro

Ce înseamnă să colorezi mandale?

Sunt situații în care alegem să comunicăm, mai ales cu noi înșine, printr-o altă modalitate decât prin limbaj și aceasta poate să fie chiar prin forme și culori, fără a avea pretenția că sunt artistice în adevăratul sens ci sunt doar o exprimare a ceea ce simțim într-un anume moment al vieții sau a modului în care vedem lumea/universul la acel moment.

A colora mandale înseamnă nu numai un mod de a comunica dar și a ne dezvolta capacitățile de coordonare a ochilor cu mâinile, abilitățile de concentrare, lucruri care ne sunt necesare la orice vârstă și poate mult mai mult atunci când suntem adulți, iar în momentul când privim mandale ne relaxam și ne simțim bine.

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

Oameni singuri

Chiar dacă nu pare a fi așa, sărbătorile, fie ele de iarnă sau de primăvară, nu sunt un motiv de încântare și veselie pentru toți oamenii. Și mă refer aici la oamenii singuri căci despre ei este vorba, pentru că singurătatea se simte și mai mult atunci când ar trebui împărțită bucuria!

Înainte de sărbători se fac pregătiri ale casei, se prepară rețete speciale pentru ca masa să fie îmbelșugată, unii își pregătesc și sufletul căci sărbătoarea lui ar trebui să fie înainte de toate iar apoi se ajunge la momentul efectiv al zilelor libere, când… oamenii singuri nu au cu cine să o împartă, cui să îi povestească realizările și necazurile, cu cine să depene amintiri și să construiască planuri de viitor.

Veți spune că nimeni nu e de fapt singur și că toți oamenii au prieteni, ceea ce poate să fie adevărat sau nu. Însă prietenii – care sunt foarte puțini, marea lor majoritate fiind doar colegi, foști colegi sau un pic mai mult decât niște cunoștințe – sunt alături până la momentul efectiv al sărbătorii iar apoi dispar fiecare, petrecându-și timpul, așa cum este firesc, împreună cu propria familie.

Și astfel ceea ce pentru marea majoritate a lumii este un prilej de bucurie și distracție, poate să fie un chin sau o adâncire a depresiei, pentru oamenii singuri.

De aceea e bine să fim mai răbdători și mai înțelegători față de toți semenii noștri căci, în definitiv, Crăciunul este un simbol al bunătății și al apropierii dintre oameni.

Însă este o perioadă scurtă de timp și se reintră apoi în programul normal de lucru și de socializare și ca să încheiem articolul și anul într-o notă de glumă, așa cum ne șade bine la moment de sărbătoare, Friedrich Nietzsche spunea în „Amurgul idolilor‟ , la 1888, că „Tot ceea ce nu te distruge te face mai puternic ! ‟

Să îndrăznesti să trăieşti singur este un curaj foarte rar, mulţi ar prefera să-şi întâlnească cei mai răi duşmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată.Charles Caleb Colton

Credit foto: Antonela Cristina Lungu

… despre îmbrățișări

Omul – uneori transmite ceva prin scris, alteori prin vorbă, alteori prin atingere și câteodată… foarte greu sau chiar deloc. Poate de aceea a apărut și există îmbrățișarea, ca să îi fie mai ușor!

Îmbrățișarea transmite ceea ce nu putem să spunem pentru că suntem timizi sau emoționați și de aceea nu reușim să găsim cuvintele care să exprime ce gândim și mai cu seamă ce simțim la momentul respectiv.

A ÎMBRĂȚIȘA = A cuprinde, a înlănțui cu brațele, a strânge în brațe, în semn de afecțiune. O definiție scurtă dar un gest atât de larg și de încăpător! Unul dintre gesturile cele mai valoroase de care suntem capabili noi, oamenii este îmbrățișarea.

Atunci când oferim și respectiv primim o îmbrățișare – căci altfel nu se poate, a primi și a oferi sunt de nedespărțit în acest caz – de fapt dăruim și acceptăm protecție, siguranță, încredere în noi dar și în ceilalți, energie pozitivă, speranță, veselie și tinerețe sau toate acestea concentrate în ceea ce se numește căldură umană.

S-au efectuat studii privind apropierea între oameni iar concluzia a fost că aceasta este esenţială pentru o dezvoltare fizică şi psihică sănătoasă și că avem nevoie de cel puțin 8 îmbrățișări pe zi, pentru că ele schimbă metabolismul şi întăresc sistemului imunitar, acționând ca un panaceu. Astfel, o îmbrăţişare de 20 de secunde acţionează ca un bun tonic, creşte nivelul oxytocinei, hormonul dragostei care este răspunzător de starea de bine şi scade nivelul cortizolului, hormonul stresului.

Atunci când ne este frică de ceva, ne putem învinge teama printr-o îmbrățișare; atunci când un bebeluș plânge, se liniștește imediat ce este luat în brațe de părinți; un copil îmbrățișat de părinți în primii ani de viață, devine un adult echilibrat.

Iar odată cu înaintarea în vârstă, când crește sentimentul de singurătate, îmbrățișările redau energia, concentrarea și odihna dar, în același timp, reduc deprimarea.

Recent am primit în dar, de la un prieten căruia îi mulțumesc, un volum ce poartă următoarea dedicație: „Îmbrățișarea este experiența care ne învață mai mult decât ar putea crede cineva.”

Așadar, fiecare efect în parte și dar și toate la un loc, constituie un bun motiv pentru a ne asigura zilnic că suntem un bun donator dar și un bun receptor de îmbrățișări, de la și către partenerii de viață, copii, prieteni, rude, colegi sau oameni pe care îi întâlnim pentru moment sau pentru veșnicie și ne sunt dragi!

Plouă…

Și plouă din nou, da, din nou nu din vechi… plouă peste iarbă cu miros de nou, plouă peste pământ cu frunze noi, plouă peste tot cu stropișori noi dar peste mine plouă cu binecuvântări noi, plouă cu iubire… Nu pot spune că iubirea e veche sau nouă dar pot spune ca e copleșitoare! Doamne ce mare binecuvântare să plouă peste mine cu iubire! Ce ploaie bogată trebuie să trimiți tu, ce bogată trebuie sa fie toamna cu iubirea ta…

Și plouă afară cu picuri reci dar în mine plouă cu lacrimi calde! Ploaia vine cu tristețe dar în mine ajunge bucuria de la tine. Ce bine ar fi dacă toți oamenii de pe pământ ar fi câte un TU!! Un TU la fel de iubitor, de zâmbăreț, de educat… TU iți faci atâtea griji pentru nesimțirea lor dar ei nu își fac nicio grijă pentru îngrijorarea ta… Mă bucur că plouă din nou, poate așa se mai purifică lumea…

Ce bine ar fi ca atunci când plouă din nou, să devenim și noi mai Noi… Dar vezi tu, noi fugim de ploaie, avem impresia că ne topește, de aceea florile, iarba, frunzele sunt atât de curate! Vezi ce mare diferență… noi ne întristam când ploua… florile se bucură! Cum ar fi oare să fim cu toții flori… ce frumos ar fi!!! Câtă bucurie atunci când ploua!!! Dar iți dai seama dacă am fi cu toții Oameni, câtă iubire ar fi?

Și plouă din nou cu speranța ca lucrurile normale să fie privite așa cum sunt iar cele anormale să fie văzute așa cum sunt… Și plouă din nou cu încrederea că nu ne vom mai speria de o ploaie normală care poartă cu ea iubirea curată!

Credit foto: Iulia Ruginosu

Ale mele sunt cele mai frumoase!

Am fost invitată cândva la o lansare de serviciu la care, atunci când a spus câteva cuvinte despre el însuși, trainerul s-a exprimat cam așa: „Și desigur, am cei mai frumoși copii din lume!” În momentul respectiv, nimeni din cei prezenți nu s-a gândit ca omul are o problemă înrudită cu cea a binecunoscutului Narcis și nici la proverbul românesc

„Fiecare cioara își lauda puiul.” ci, toată lumea, inclusiv eu, a avut un exemplu de gândire pozitivă, de încredere în sine și în forțele proprii. Mi-am amintit de expresia aceea cu câteva zile în urmă, atunci cand am primit un superb buchet de hortensii, a căror denumire științifică este Hydrangeaceae, ceea ce m-a convins pentru a nu știu câta oară, că nimic nu este întâmplator pe Pământ. Ulterior am avut câteva momente de răgaz, în care pur și simplu am contemplat simplitatea și eleganța lor și mi-am spus în sinea mea: „Florile mele sunt cele mai frumoase!”

Ideea respectivă nu mi-a fost insuflată numai de frumusețea culorilor și a formelor, de armonia dintre ele și de luminozitatea și veselia cu care sfidau căldura de afară ci mai ales de ceea ce au transmis ele, prin surpriza și bucuria cu care au fost oferite și primite.

Adeseori oamenii contemporani nouă privesc și țintesc numai lucrurile mari și foarte mari și caută grandoarea, fără să observe lucrurile mărunte care pot da frumusețe vieții și în final bucuria de a trăi. Așa cum basmul lui Petre Ispirescu ne învață că bucatele fără sare nu înseamnă nimic, eu cred că unul din ingredientele pentru o viață fericită este să știi să te bucuri pentru tine și pentru cei din jurul tău, de fiecare nouă zi.

„Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viață. Mulți s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăța ceva nou: există lucruri care ni se vor întampla doar odată în viață și depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.” Leo BUSCAGLIA

Credit foto: Antonela Lungu

Anii din viață

Sunt ani în care viața ne oferă lecții mai multe sau mai dure decât în alții dar cu siguranță învățăm ceva în fiecare an și ne propunem să învățăm și mai multe în cei ce vin. Căci oamenii așa au fost făcuți, să învețe neîncetat și bine ar fi ca lecțiile o dată învățate, să ne fie de folos și să nu le primim și a doua oară însă nu întotdeauna se întâmplă așa iar acest lucru nu ține de rațiunea noastră, cât de simțirea noastă.

Anii prin care trecem sunt ca o balanță ce are echilibrate talerele de greutăți  astfel că ceea ce este pozitiv într-o parte se poate să aibă conotații mai puțin bune, în altă direcție. Iar oamenii fericiți sunt cei care privesc în special către partea ridicată a balanței iar pe cea coborâtă o văd… așa cum vine.

Cele mai importante „mase etalon” ale noastre consider că sunt sănătatea și iubirea, lucruri fără de care omul nu poate exista și atunci e dator să le prețuiască și să le îngrijească. Copiii sunt cei care completează acest triunghi și care ne umplu fiecare moment al existenței, uneori cu exaltare, alteori cu supărare, dar primează întotdeauna faptul că ei există.

Restul lucrurilor pe care le avem sau nu în viață sunt relative căci dacă pe unele, cum ar fi prietenii adevărați, le păstrăm toată viața, pe altele, cum ar fi lungimea și culoarea părului, le schimbăm din când în când, dar noi suntem aceeași – o posibilă interpretare a versurilor lui Florian Pitiș: „Nu contează cât de lung am părul/Dar contează cât și cum gândesc!” și extrapolând această idee aș spune ca religia pe care o port sau nu, poate să îmi influențeze sau nu comportamentul dar nu mă definește ca om, pentru ca dacă am o relație cu Dumnezeu, aceea este între El și mine.

„Vei învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, alţii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine.” din Sfaturi transmise de seniorii japonezi, la final de carieră.

Credit foto: Antonela Lungu

Dacă îți dau, tu ce-mi dai?

Dacă îți dau un zâmbet, tu ce-mi dai?

Nu vreau palate, aș vrea doar să-mi răspunzi tot cu un zâmbet. Unii mi-au răspuns cu un zâmbet robotizat dar de la tine vreau un zâmbet simplu. Alții mi-au dăruit un zâmbet artificial însă eu am nevoie de un zâmbet adevarat, nu-i așa ca tu ești acela care mi-l oferă?

Dacă îți dau o strângere de mână, tu ce-mi dai?

Nu vreau diamante, ci doar să-mi strângi și tu mâna. Unii mi-au strâns-o cu forța urii dar tu strânge-mi mana cu forța iubirii. Alții mi-au strâns mâna cu indiferență dar tu strânge-o cu grijă!

Dacă îți dau îmbrățișarea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau coroane regale, aș vrea doar îmbrățișarea ta. Unii mi-au dat o îmbrățișare seaca, de la tine vreau o îmbrățișare consistentă. Alții mi-au dat o îmbrățișare rece însă tu îmbrățișează-mă cu caldură.

Dacă îți dau încrederea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau aur, ci doar încrederea ta. Unii doar mi-au inspirat încredere, tu vreau să mi-o dăruiești. Alții mi-au dăruit încredere și după mi-au luat-o, nu-i așa că tu nu mi-o vei lua?

Dacă îți dau iubirea mea, tu ce-mi dai?

Nu vreau nici palate, nici diamante, nici coroane regale și nici aur. Aș vrea doar iubirea ta. Unii mi-au dăruit o iubire trecătoare, a ta vreau să fie veșnică. Alții mi-au dăruit iubirea din interes dar iubirea ta să fie dezinteresată. Mulți m-au iubit doar pentru ceea ce au vrut ei să fiu însă tu iubește-mă doar pentru ceea ce sunt eu. Puțini m-au iubit necondiționat și tu știi că faci parte din ei!

Dacă îți dau viața mea, tu să nu-mi dai nimic pentru că ți-am cerut deja prea multe!

Credit foto: Iulia Ruginosu