Arhive etichetă: Seminar gratuit

Seminarul gratuit: ”Primii Pași în Vânzarea Afacerii Tale”

Camera de Comerț și Industrie Brașov în parteneriat cu TradeX – Transfer Afaceri invită proprietarii de companii din județul Brașov să ia parte la primul eveniment de implementare a noului serviciu specializat de consultanta prin care sunt reprezentate interesele vânzătorilor şi ale cumpărătorilor în tranzacția de vânzare a unei afaceri.

În cadrul acestui seminar de 2 ore organizat la sediul Camerei de Comerț si Industrie Brașov, in data de miercuri, 31 Ianuarie 2018 ora 14,00, proprietarii de afaceri vor afla, printre altele:
• De ce si cum se vinde o afacere
• Metode de evaluare a acesteia
• Opțiunile și pașii pentru un Exit de succes

Evenimentul pune accent pe elementele practice din cadrul procesului de transfer / vânzare afacere. Va fi o participare interactivă, cu studii de caz și soluții concrete.
Transferul unei afaceri de la vânzător la cumpărător este un proces delicat care trebuie să depășească mai multe obstacole. Complexitatea poate fi adesea copleșitoare pentru ambele părți, cu multe capcane şi bariere în calea realizării unui transfer de succes al unei afaceri.

Într-o tranzacție imobiliara de vânzare – cumpărare, avem Notarii Publici care joaca rolul de intermediar între cele doua parți. Deși o intermediere de vânzare – cumpărare a unei afaceri este mult, mult mai complicata, în acest moment nu exista un serviciu care sa intermedieze aceasta tranzacție.

Apariția acestui serviciu este fireasca în climatul economic actual, în care tot mai mulți antreprenori din motive absolut normale doresc sa exercite un Exit dintr-o afacere.

În US unde exista sisteme şi servici bine puse la punct în acest domeniu, statistic, o afacere se vinde în medie odată la 8 ani. Aceasta ajuta la o mai buna prosperitate economica prin conservarea şi extinderea afacerilor care funcționează.

Aceasta este rezultatul faptului că rata de supraviețuire a unui Start-Up după 5 ani este între 35% şi 50% în funcție de domeniul de activitate şi climatul economic. Comparată cu o rată între 90% şi 96% pentru o afacere transferată.

Transferul unei afaceri în cadrul familiei – de la părinți la copii – este ceva normal, dar cu toate că acest tip de transfer se dovedește a fi mai frecvent, numărul de transferuri către terțe părți este în creștere.

Aceasta datorită faptului că 75% din proprietarii de afaceri speră să o transfere generației următoare, dar numai 30% reușesc şi numai 9% dintre aceste afaceri supraviețuiesc până la a treia generație.

Relații suplimentare şi înscrieri la sediul CCI BRAŞOV – Departament Relații, tel. 0268-547085, e-mail: evenimente@ccibv.ro