Arhive etichetă: Șezători în Țara Făgărașului

„Bunicuti adoptati”

Ieri (n.r: 09.02) a debutat programul „Bunicuti adoptati”, in.colaborare cu Sezatori in Tara Fagarasului, care se va derula pe tot parcursul anului, in fiecare prima sambata a fiecarei luni.

Am trait multe emotii, din multe puncte de vedere. Cel mai mult m-a emotionat impactul pe care l-a avut Matei, fiul meu, asupra bunicilor. Multi si-au dorit sa ii vorbeasca, l-au intrebat diverse, au dat mana cu el si au redevenit copii, spunand poezii cu el sau impartind jucariile. In unele momente a trebuit sa ii explic despre cei care nu pot merge, despre cei care nu vorbesc, despre cei bandajati…si m-am temut ca poate va fi o traumatizanta experienta pt el. Insa spre final, cu transformarea experientei intr-o joaca, am aflat de la Matei ca s-a simtit bine si i-a placut. Bineinteles, faptul ca un domn foarte carismatic (fost invatator) i-a imprumutat cadrul ca sa il plimbe pe Nicu Haralambie (ursuletul tricotat) a fost partea favorita a lui Matei.

Am povestit selectiv cu cateva persoane, cu povesti grele de viata, cu accidente, vaduve, cu copii plecati peste hotare, cu nostalgii si amintiri cat sa umpli rafturi de biblioteci. Au foarte multe de spus…si cred ca au nevoie de ascultatori. Nu e usor, pentru ca de multe ori nu am stiut sa mangai…dar am ascultat…si am fost acolo. Si Matei ne-a facut sa radem si sa trecem peste.

Un moment emotionant a fost cand domnul invatator i-a spus lui Matei ca e prea mare de urs tricotat…si ca are un nume mult prea lung. Eu am intervenit si am explicat ca Nicu Haralambie este un nume al unui om care mi-a fost ca un.bunic, pe care l-am iubit foarte mult si despre care i-am povestit lui Matei, ca sa il cunoasca din povesti. Dl Haralambie a murit acum 10 ani. Ascultand povestea noastra, dl invatator, emotionat, a spus ca e foarte frumos din partea noastra ca onoram memoria acestui om in acest fel.
Abia astept sa ne reintoarcem, pentru ca a fost un val puternic de energie … iar Matei va spune o poezie domnului invatator, la schimb cu Luceafarul .

Gandul meu in acea zi? :”ce pot invata eu de la acesti oameni?”
Atatea povesti mi-a spus dl invatator despre sotia sa, despre serviciu, socrii, Brigada Artistica, facultate, prieteni, etc, incat imi.doresc sa fie sanatos sa continuam povestea in martie.

Ana Borca

Șezători în Țara Făgărașului – Șezătoare de vară în Șoarș

Mi-am petrecut verile copilăriei la bunicii din partea mamei, undeva în Ardeal și atunci se întâmplă că știu ce înseamnă o țesătură făcută în casă, la războiul de țesut, ce este acela lichiu, care era rolul preotului ortodox într-un sat sau cum arată o biserică săsească.

De aceea, ieri mi-am mai potolit un dor pe care îl aveam față de satul bunicii, adică de bunica iar acest lucru s-a întâmplat la Șoarș, satul situat în judeţul Braşov, la circa 13 kilometri, spre nord, de municipiul Făgăraş şi la circa 80 de kilometri de municipiul Braşov, mai demult Șaroșa, Șoarșiu, (în dialectul săsesc Schuarsch, Šuerš, în germană Scharosch, Scharesch, în maghiară Sáros, în trad. „Noroieni”, „Glodeni”), reședința comunei cu același nume. De ce la Șoarș? Pentru că acolo s-a desfășurat, sâmbătă, 8 iulie 2017, cea de-a 6-a şezătoare din cadrul proiectului itinerant „Şezători în Ţara Făgăraşului”, organizată de doamna Ana Borca, întemeietoarea comunității IIA Călătoare, gazdă fiindu-ne pensiunea Andrada’s House, respectiv familia Batiu.

Participanții, invitați „îmbrăcați în costum popular, iie, cămașă populară, cu bucate gătite în casă, cu bună-dispoziție și nestăvilită poftă de a cunoaște frumusețile satului românesc.” (Ana Borca) s-au întâlnit la Cetatea Făgăraș, de unde au pornit împreună și odată ajunși în sat, au vizitat biserica ortodoxă, cu expoziția de icoane pe sticlă realizate de copii și i-au întâlnit și cunoscut pe tânărul preot din sat care este și pictorul bisericii și grupul de copii care cântă, coordonați de acesta.

Apoi s-au deplasat la Tanti Aurica, care a pregătit pâine proaspăt – făcută în cuptor și la Nenea Viorel, ca să îi asculte poveștile și să vadă căruța lui cu roți de lemn, au admirat din exterior biserica evanghelică, ridicată de sași la începutul celei de-a 2-a jumătăți a secolului al XV-lea și este atestată documentar prin două indulgențe papale, de la 1450 și 1466, care este închisă, din păcate.

La finalul programului, invitații au întâlnit gazda, la o masă mare și un pahar de vorbă, au admirat costumul popular românesc și costumul popular săsesc din zonă și au aflat povestea pensiunii, spusă chiar de doamna Anca Batiu, având-o alături pe Andrada, fiica ei.

Momentul cel mai încărcat de semnificații a fost acela în care grupul de copii îmbrăcați în costume populare, cu vârste de la 6-7 ani, până la 13-14, sub atenta îndrumare a preotului Ciprian Adomnicăi, au cântat, în biserică, trei dintre cântecele pe care le au în programul lor iar apoi a urmat marea surpriză, tot muzicală, care ne-a oferit emoții la cote maxime, prin interpretarea minunată și prin tot ceea înseamnă acest cântec:

Suntem în cuvânt şi-n toate

Floare de latinitate,

Sub un cer cu stele sudice.

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece.

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece.

Eminescu.

Copiii din Șoarș – frumoși și serioși – pictează icoane, învățați fiind să facă acest lucru de către pãrintele Ciprian, împreunã cu soţia sa. Prin fondurile strânse din vânzarea icoanelor, ei îşi continuã activitatea, cumpãrã pensule şi vopsele, fiind astfel un bun exemplu de implicare în viața comunității și oferindu-le copiilor o șansă în plus. Biserica este în procedura de renovare, la exterior fiind finalizată, inclusiv fresca de la intrare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” iar luni vor demara operațiunile pentru pictarea interiorului, activitate ce va fi realizată de înșiși preotul și preoteasa din parohie.

Mașina se îndepărta ușor de Șoarș, lăsându-ne o amintire foarte plăcută și dorința de a reveni iar eu nu am putut să nu mă gândesc la versurile lui Lucian Blaga:

       Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

şi dacă ţi-ai sângerat picioarele

te aşezi pe un podmol de lut.

Credit foto: Dan STRAUTI