Arhiva etichetelor: situații de urgență

CCi Brasov (3)

Formare profesionala: Șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vine în sprijinul agenților economici și instituțiilor publice care au obligația să organizeze până la data de 23.07.2017, Servicii voluntare sau private pentru situații de urgenţă conform ordinului MAI nr. 96/2016, prin organizarea programului de formare profesională “ȘEF SERVICIU VOLUNTAR/PRIVAT PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ“ cod COR 541901.

Șeful serviciului voluntar/privat pentru situații de urgență deține competențe privind organizarea și planificarea activităților pentru situații de urgență, controlul activității subordonaților din cadrul serviciului și instruirea altor categorii de personal.

Cursul este avizat de I.G.S.U. și reprezină un program de perfecționare care ajută la întelegerea și aplicarea cadrului legal cu privire la modalitățile de intervenție pe următoarele domenii principale: incendiu, protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară, sanitară, deblocare-salvare, adăpostire, evacuare, pirotehnic și suport logistic.

Conform Legii 307/12 iulie 2006, art.12, privind apărarea împotriva incendiilor, toate instituțiile și agenții economici, au obligația să angajeze cel puțin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestați potrivit metodologiei elaborate de I.G.S.U.

Absolvirea acestui curs oferă următoarele competențe:
– Planificarea activităţilor preventive şi de control privind respectarea normelor de prevenire în domeniul situaţiilor de urgenţă;
– Stabilirea tehnicilor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
– Analizarea situaţiei la locul evenimentului;
– Coordonarea activităţilor în situaţii de urgenţă;
– Elaborarea documentelor specifice activităţii serviciului voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă;

Certificatul de absolvire este recunoscut de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice.
Cursul va incepe in data de 24 mai 2017, la sediul CCI Brasov. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0268-547080, e-mail: carmen.mitran@ccibv.ro

Credit foto: Dan STRAUTI