Arhive etichetă: Târgul Gaudeamus Brașov

Caravana GAUDEAMUS a ajuns în premieră la Brașov!

Timp de cinci zile, vă așteptăm să sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri, 90 de ani de Radio România și Ziua Limbii Române, în Piața Sfântul Ioan. Cartea și muzica își dau întâlnire în centrul cetății între 29 august și 2 septembrie, când prima ediție a Târgului Gaudeamus Brașov se va desfășura simultan cu ediția 2018 a Festivalului Cerbul de Aur.

Târgul Gaudeamus Brașov este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio Târgu Mureș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.
Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 29 august, la ora 14.00. Programul de vizitare este, zilnic, între orele 11.00 și 21.00, iar accesul publicului este liber.

Vineri, 31 august, Ziua Limbii Române va fi celebrată la Târgul Gaudeamus Brașov printr-o serie de evenimente organizate de Primăria Municipiului Brașov și de Radio România în Piața Sfântul Ioan.
Câteva dintre reperele ediției de debut a Târgului Gaudeamus Brașov:

• cele mai recente apariţii editoriale din ţară şi de peste hotare (prin participarea a peste 30 de edituri şi agenţii de difuzare de carte, românească și străină), bestseller-urile momentului şi titlurile în vogă în ultima perioadă, precum și o bogată selecție de muzică și de jocuri educative;

• ‘’Limba română, limba Unirii’’, dezbatere și recital poetic, eveniment organizat de Radio România Cultural vineri, 31 august, de la ora 16.00, de Ziua Limbii Române
Participă scriitorul și criticul literar Adrian Lăcătuș, decanul Facultații de Litere din Brașov, Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale, poetul Robert G. Elekes, și poeta Naomi Ionică. În an Centenar vorbim despre evoluția, sau după unii, involuția limbii române, în acești o sută de ani și nu numai. Am reușit oare să respectăm testamentul spiritual al lui Simion Bărnuțiu, care devine cu atât mai actual astăzi: „vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și romanitatea noastră: luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri”?
La finalul dezbaterii, cei patru scriitori vor citi câte un scurt fragment din creația proprie.

• Tombola Gaudeamus, organizată zilnic din 90 în 90 de minute pe tot parcursul evenimentului, pe baza buletinelor de vot al publicului
Cele câteva zeci de premii care îi așteaptă pe brașovenii iubitori de carte și pe turiștii aflați în zonă în aceste zile, vor fi oferite de sponsorii ediției: Emex (vouchere pentru achiziționarea de produse ale companiei, în valoare de câte 300 de lei), HidroProtect (2 imprimante), sportpartner.ro (articole sportive – seturi de badmington, mingi de volei și de fotbal).

• Standul Centenar România, care reunește volume cu această tematică, sau publicate în onoarea acestui moment istoric, care pot fi studiate aici și achiziționate de la standurile participanților;

• Sâmbătă și duminică, cititorii pasionați sunt așteptați să-și exerseze și să își îmbunătățească performanțele prin participarea la atelierele de citire rapidă care vor avea loc, în mai multe sesiuni de câte 30 de minute, la Târgul Gaudeamus; înscrierea la ateliere se poate face fie la Secretariatul care funcționează în incintă, fie printr-un mesaj trimis pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus.

• concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare, al cărui premiu va fi oferit de Blue Lily Cosmetics;

• Campania Cărțile se întorc acasă, care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii. Destinația volumelor donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Brașov 2018 este biblioteca publică din comuna Sânpetru din județul Brașov.

Premiile GAUDEAMUS Brașov 2018 vor fi decernate duminică, 2 septembrie, începând cu ora 17.00, astfel:

• Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;
• Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;
• Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare.

Târgul GAUDEAMUS Brașov face parte din Programul LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul declarat de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

Târgul Gaudeamus Brașov: un eveniment Radio România, organizat în parteneriat cu Primăria Brașov.

Parteneri: Emex, sportpartner.ro, HidroProtect
Parteneri media: Agenția de Presă Rador, mediaTRUST.

Text preluat integral de pe pagina @iclassa