Arhive etichetă: teatru

”București. Instalație umană”, revine pe 9 februarie pe scena

Unul dintre cele mai actuale spectacole de teatru ale stagiunii ARCUB, ”București. Instalație umană”,  revine pe 9 februarie pe scena Sălii Mari a Centrului Cultural din strada Lipscani nr.84 – 90, de la ora 20:00.

Selectat printre cele mai bune 53 de spectacole de teatru din țară în cadrul ediției FNT 2017,  ”București.Instalație umană” s-a jucat pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost inclus în ediția Festivalului LIKE CNDB de anul trecut și a făcut parte din programul UNDERCLOUD 2016.

„…una dintre cele mai angajate montări pe care le-au cunoscut scenele Bucureștiului în ultimii mulți ani.” Yorick

„… debordează de energie, vitalitate și mesaj, din primele secunde și până la final.” LiterNet

„Instrumentul de bază al Instalației e empatia – spectatorii se recunosc în colajul de fraze și stări care fac parte din viețile lor de zi cu zi.” SUB25

Primul proiect în București al regizorului sibian Radu-Alexandru Nica, ”București.Instalație umană” este o creație colectivă, o întâlnire din mai multe zone ale artei contemporane. „Nouă excelenți actori, bine coordonați de Radu-Alexandru Nica (regie) și Florin Fieroiu (coregrafie), re-creează orașul în care locuiesc, povestind episoade personale, ironizând mode și tendințe sociale, developând judecăți.” (Scena 9, Mihai Brezeanu)

La granița dintre teatru, dans contemporan, performance, sound design, artă plastică și video, ”București.Instalație umană” împrumută mijloace din teatrul de dezbatere civică pentru a prezenta diverse fețe ale orașului, într-o răzvrătire împotriva problemelor urbane, de la pasi­vitate, iminenţa unui cutremur, până la viaţa de noapte sau refugiul în viaţa de corporaţie.

”București.Instalație umană” este „cât se poate de concret, total ancorat în realitățile societății în care trăim. Fragmente care te fac să pufnești în râs, bucăți absurde care te torturează cu nedreptatea lor, mici detalii de coloratură pe care orice bucureștean, născut sau adoptat, le recunoaște.” (hoinaru.ro)

 BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ

Un spectacol devised de: Nicholas Cațianis, Irina Crăiță-Mândră, Andu Dumitrescu, Florin Fieroiu, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Vlaicu Golcea, Denis Hanganu, Ada Lupu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Radu-Alexandru Nica, Ciprian Nicula

Performeri: Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Ciprian Nicula

Dramaturgia: Ada Lupu, Florin Fieroiu, Radu-Alexandru Nica

Un spectacol coordonat de Radu-Alexandru Nica după un concept de Florin Fieroiu

Concept și realizare instalație video / obiect / deformance intro: Andu Dumitrescu

Mișcare scenică: Florin Fieroiu

Muzică originală și sound design: Vlaicu Golcea

Asistent regie: Irina Crăiță-Mândră

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Durată spectacol: 65 minute

Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani.

Spectacolul ”București.Instalație umană” a avut premiera în septembrie 2016 și face parte din stagiunea de teatru de la ARCUB, alături de spectacolele : ”Artists Talk” (regia Gianina Cărbunariu), ”Idolul și Ion Anapoda” (regia Mariana Cămărășan), ”Plastic” (regia Theodor-Cristian Popescu),Însemnările unui nebun” (regia Felix Alexa), ”Schneider & Schuster” (regia Lucian Pavel), ”Barajul” (regia Andreea Vulpe), ”Am iubit, am purtat, am pierdut” (regia Emil Hoștină) și ”Obsesii” (regia Yannis Paraskevopoulos).

Stagiunea de teatru este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Imagini remise La pas prin Brasov. Pentru imaginea de scena , credit foto: Adi Bulboaca

La mulți ani, Horațiu Mălăele!

Unul dintre cei mai iubiți actori de comedie, maestrul Horațiu Mălăele, aniversează astăzi împlinirea vârstei de 65 ani. Își poartă cu pasiune haina de actor, bagheta de regizor și penița de grafician, iar sălile de spectacol arhipline și aplauzele fulminante primite de fiecare dată din partea publicului spectator, reprezintă cea mai mare bucurie.

Horațiu Mălăele, este un artist complet, care de-a lungul carierei sale artistice a adunat zeci de roluri importante în piese de teatru și filme, a semnat acte regizorale de calibru și este autorul a numeroase caricaturi, picturi sau cărți însemnate.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din “Pălăria florentină”, de Eugene Labiche. În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, excelând în numeroase roluri de dramă şi comedie.

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: “Puricele”,”O sărbătoare princiară”, “Poiana boilor”, “Podu’”, “Lecţia”, “Măscăriciul”, “Revizorul”, “Carlo contra Carlo”, “S-a sfârşit cum a-nceput”. În 1975 a debutat şi în film, în “Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu, si mulți alții.

În 2000, a jucat în “Amen”, în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, “Nunta mută”, urmat de comedia ”Funeralii fericite”.  Ca pictor și caricaturist, actorul a expus peste 3000 de caricaturi în 36 expoziții naționale şi internaţionale.

Actorul-scriitor-caricaturist nu ştie dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el şi crede că este bine să fii modest, “dar să ai orgoliul modestiei tale”, după cum declara într-un interviu. Se consideră un om obişnuit, care vrea doar să comunice cu lumea.

De la debut şi până în prezent, Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii pentru interpretare şi pentru regie, dar şi premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru “Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Româneşti, în 1994, premiul UNITER, pentru “Unde-i revolverul”, în 1998.

În august 2012, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală. De curând Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu i-a  acordat titlul de Doctor Honoris Causa, distincție academică oferită în semn de recunoaștere pentru tot ceea ce a construit în teatrul românesc și pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii naționale.

După succesul incontestabil înregistrat cu recitalul ”Sunt un orb”, maestrul ironiei și al hazului ascuțit a revenit în atenția admiratorilor săi cu un nou spectacol, intitulat ”Ediție Specială”. De această dată, Horațiu Mălăele este secondat pe scenă de fiul său, Bogdan Mălăele și de muzicianul Radu Captari.

Spectacolul are o dinamică deosebită, Mălăele tatăl și fiul având momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator să treacă prin stări afective intense, pornind de la emoțiile vibrante și ajungând, în mod evident, la râsul în hohote. Noul spectacol are la bază texte puternice pigmentate, cu momente umoristice rafinate „Best of Horațiu”, culese din cele mai bune reprezentații ale actorului dar și cu melodii speciale interpretate de îndrăgitul artist Radu Captari.

Protagoniștii Ediției Speciale vor evolua pe scena Cinema PRO din capitală, miercuri, 23 august, începând cu ora 19:30. Pentru spectatorii prezenți, seara va continua cu proiecția gratuită a filmului ”Funeralii Fericite”, o comedie în care Horațiu Mălăele poate fi regăsit atât în ipostaza de actor, cât și în cea de regizor.

imagine remisa La pas prin Brasov