Arhive etichetă: Ziua Dorului

Ziua Dorului

Clipa de emoție de astăzi este invers proporțională cu subiectul ei: scurtă precum o adiere cu iz de lăcrămioare, în timp ce DORUL… nu încape într-un infinit de cuvinte.

În 13 mai 2015, trupa Vunk a inițiat Ziua Dorului, cu intenția de a o transforma în Sărbătoare Națională, căci orice român poartă un dor: de casă, de părinți, de copii, de o iubire trecută sau prezentă, de un parfum, de o vorbă frumoasă, de o carte, de un animal de casă, de glasul bunicii când te alinta cu „Dorul Mamii”, de mâncarea bunicii sau de… atâtea și atâtea. Vouă de ce vă este dor?

Dorul nu se poate măsura ci doar se simte, este asemenea iubirii pentru că se naște din ea: nu are dimensiuni, formă sau culoare dar străbate timpul, fără să se stingă odată cu trecerea lui.

Filosoful, poetul, eseistul, publicistul și scriitorul român Constantin Noica scria despre dor: „Virtuţile lui sunt deosebite, cu adevãrat împãrãteşti: e un cuvânt tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simplã compunere a lor; e un cuvânt al deschiderii şi totodată închiderii unui orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat. Are o splendidă suveranitate în el, dar e un cuvânt al inimii numai, şi nu al gândului, dupã cum e un cuvânt al visului, şi nu întotdeauna al faptei.”

Iar Maestrul Tudor Gheorghe, cântăreț, compozitor și actor român spune că:

„Mi-a fugit dorul de-acasă, dorul

Cât a fost vremea frumoasă, dorul

Şi-a fugit cam dezbrăcat

L-a prins vremea rea plecat

Şi mi-e teamă c-a-ngheţat, dorul…”

Video: YouTube

Credit foto: Viviana Costan

Ziua Dorului

În 2017 sărbătorim Ziua Dorului pentru al treilea an iar data aleasă este 13 mai. Inițiatorii ei au propus ca ziua să se desfășoare sub emblema dorului de copilărie.

Mi-am amintit astfel că săptămâna trecută, povestind cu câteva prietene, una dintre ele a spus că a urmat școala gimnazială de 3 ori căci are doi copii și cu fiecare dintre ei a mai trecut încă o dată prin materie. Poate că așa este și copilăria: o retrăim cu fiecare dintre copiii care ne sunt în preajmă și totuși… tânjim după ea.

Și nu cred că avem o exemplificare mai elocventă decât versurile lui Mihai Eminescu:

O, rămâi

O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinț,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminți;

Și prin vuietul de valuri,
Prin mișcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Și privind în luna plină
La vapaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolți asupra-mi clatinând;
Șuieram l-a ei chemare
Ș-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-aș întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Credit foto: Dan STRAUTI